Miercuri, 17 mai 2023, activitatea medicului-profesor Liliana Bran a fost prezintată în cadrul unei conferințe de presă organizate de către președintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
„Nu întâmplător Forumul Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze se reunește cu Asociația Con Brio. Este vorba despre această intenție nu doar mărturisită, ci chiar demonstrată de a promova performanța. Prezentarea de astăzi este realizată de Liliana Bran, este conferențiar universitar, directorul Școlii Postliceală Sanitară Arad”, a spus Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze.
Liliana Bran se află de peste 30 de ani la catedră. Este medic, absolventă a Facultății de Medicină „Victor Babeș” din Timișoara, promoția 1990. Din 1992 este medic-profesor la Școala Postliceală Sanitară Arad, pe care o şi coordonează. Dr. Bran este, de asemenea, conferențiar în cadrul Facultății de Știinţe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.
Liliana Bran, despre Școala Postliceală Sanitară Arad:
„Școala Postliceală Sanitară
Interesul și eforturile noas
Școala Postliceală Sanitară Arad formează asistenți medica li, o profesie nobilă, în slujba vieții și a sănătății.
Pentru anul școlar următor, oferta noastră educațională cuprinde: asistent medical generalist, asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistent medical de farmacie. Diploma obținută le conferă absolvenților noștri d
Cadrele medicale sunt apreciate în societate datorită dăruirii lor fără rezerve, precum și ca urmare a domeniului fundamental în care activează, și anume îngrijirea sănătății.
Noi, cadrele didactice ale Școlii Postliceale Sanitare Arad, suntem hotărâte să formăm asistenți medicali cu vocație pentru profesie, responsabili și asumați, adevărați profesioniști.
De-a lungul celor trei ani de formare, rolul explicit al școlii este de a transmite cunoștințe profesionale teoretice, abilități practice prin aplicațiile practice din sălile de demonstrații și apoi prin stagiile clinice din unitățile medicale, dar nu în ultimul rând prin formare atitudinii profesioniste specifice
Acest rol este augmentat prin dezvoltarea competențelor personale, importante atât pentru sine, pentru profesie, dar și pentru instituție, ca punct de reper în devenirea absolvenților noștri în întreaga lor existență.”
Președintele Asociației Con Brio, Ana Maria Dragoș, a spus despre Liliana Bran că este un exemplu pentru toți:
„Este un model pentru mine. Are câteva calități pe care eu nu le am și pe care aș dori să le introduc în viața mea. Este un om foarte blând și sensibil, eu mă consider un pic mai dură. Îmi place foarte mult echilibrul pe care îl aduce blândețea și aplecarea spre dialog”.