Incident isteric aseară, în cartierul Alfa, pornit de la… inevitabilul „Dorel”! Scăpat la manșele excavatorului, personajul – hai să-i zicem generic -, intenționând să sape un șanț, a dat cu cupa într-o conductă de apă care… nici îngropată fiind nu se prezenta prea bine… așa încât s-a spart. Blocurile 85, 86, 87 și 88 au rămas, astfel, fără apă – Blocul 86 „beneficiind” chiar de un bonus – în sensul că are pivnița inundată.
S-a cerut ajutorul Companiei de Apă Arad – teoretic, cea mai în măsură să rezolve astfel de probleme -, oamenii de la companie venind cu un utilaj de pompare… fără motorină. „Cei de la Apă ne-au cerut să le alimentăm noi utilajul cu motorină, dacă vrem să scoată apa – dar cum nu am fost de acord (atâta timp cât plătim pentru serviciile companiei publice)… au plecat așa cum au venit” – ne povestesc „victimele lui Dorel”.
Chiar având în vedere că site-ul nostru a fost prima publicație care a relatat despre cazul petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 iulie (cu inerentele mici „abateri de la nuanțe” ce derivă din redactarea unei știri „la cald”), trecem peste detaliul (în fond, insignifiant raportat la adevărul poveștii) că dreptul la replică al celui actualmente cercetat pentru vătămare corporală și distrugere, în speță tânărul Aurel Neamțu, a apărut prima oară pe alt site online și-i dăm curs… părându-ni-se firesc să facem asta.
Prezentăm, deci, în integralitatea ei, declarația pe care Aurel Neamțu ne-a trimis-o, după ce ne-a contactat solicitându-ne acest drept, asigurându-ne că exact în această formă o va rosti, sub prestare de jurământ, și în fața instanței de judecată, în caz (aproape sigur) că dosarul ce conține anormalul eveniment va ajunge în faza de judecată la Tribunalul Arad.
„Mă numesc Neamțu Aurel, am fost implicat în scandalul din seara zilei de vineri spre sâmbătă. Aș dori ca toată lumea să știe adevărul despre cele petrecute. Mă întorceam de la o petrecere din incinta ștrandului, mai exact de la o căsuță, unde trei amici și-au serbat ziua de naștere împreună. Ne-am hotărât să plecăm spre casă în jurul orei 3, însoțit de prietena mea, amicul meu și prietena lui. Fără a deranja, distruge, vandaliza, bunul nimănui. Ajunși în dreptul supermarketului Penny din Alfa, amicul meu fiind în dreapta și mașina fiind cu două uși, a coborât primul din mașină lăsându-ma să cobor și eu. În spatele mașinii noastre a oprit o altă mașină, din care a coborât un domn extrem de nervos aducându-ne injurii și amenințări, din cauza faptului, după cum susține el, noi i-am fi devastat, vandalizat mașina. Culmea, era nervos doar pe oglindă, ulterior în presă am citit că mai multe părți ale mașinii au fost vandalizate. Acest domn, de profesie polițist, aflat din câte am înțeles, în timpul liber și venind de la o petrecere din incinta ștrandului insoțit de copilul lui, a crezut că are dreptul să ne amenințe cu bătaia, ne înjura ca la ușa cortului, era extrem de nervos și avea o obsesie pe bâta din mașina, ne-a tot amenințat că ne va rupe oasele cu ea. În momentul în care prietenul meu l-a întrebat unde e vandalizată mașina, acesta l-a lovit cu pumnii în piept și unul în față, urme constatate de medicul legist. L-am rugat frumos și chiar umil să ne lase în pace, prima oară, când s-a prezentat a fost așa: „Sunt polițist și vă rup oasele”. Era extrem de nervos și violent. Au apărut foarte multe neadevăruri în presă, cum că s-a legitimat acest polițist cu comportament de interlop. Eu așa am dedus, că e un interlop care se folosește de o titulatură de polițai pentru a ne intimida, acel vocabular și comportament nu era deloc de un organ al legii de la ORDINE PUBLICĂ. Probabil amețit de aburii alcoolului consumat la petrecere a avut un astfel de comportament. Lucrurile din păcate au degenerat.
Într-o încăierare intervine instinctul de conservare, de apărare. Nu știu pe seama a ce să pun aceste neadevăruri că i-am bătut copilul, că s-a legitimat (am auzit chiar că l-am lovit cu o cheie de schimbat roțile în față, prietenul meu nici măcar nu deține în mașină așa ceva… s-o fi scos de la prietena mea din geantă? Puțin probabil!) Dacă toată mobilizarea poliției ar fi la fel pentru fiecare dintre noi, atunci când avem probleme, ar fi minunat. S-au dus polițaii să-l ridice pe amicul meu, foarte important de precizat, afară erau mascații, amicul meu având citație să se prezinte la poliție la ora 12, el fiind ridicat cu câteva ore înainte de termenul limită. După părerea mea, un abuz. Nu vă dați seama ce emulație se face în jurul acestui „protector al populatiei”. De ce am fost urmăriți? Ce părinte își expune copilul la așa ceva? De ce nu a apelat la colegii aflați în exercițiu? Întrebări la care doar el poate să răspundă.”
………………………………………………….
[TITLUL INȚIAL] [CAZ ȘOCANT] (1 august): Polițist de la IPJ Arad, bătut măr de doi huligani în parcare la Penny Market sub privirile familiei sale!
Caz șocant, petrecut în noaptea de vineri, aflat sâmbătă dimineața, pe surse, și confirmat în această dimineață, oficial, de reprezentanți ai IPJ Arad. Un polițist, având gradul de agent șef adjunct de la Ordine Publică, aflându-se în timpul liber și petrecându-și cu familia o sărbătoare la un local de pe Ștrandul Neptun, a fost surprins să-și găsească mașina cu farurile și spoilerul sparte, tabla îndoită și alte urme evidente de distrugere intenționată. Pregătit să plece acasă, împreună cu soția și copilul, polițistul a mai găsit în parcare un martor care a asistat la distrugerea operată – am aflat azi – de numiții Dobre Cosmin și Neamțu Aurel… cunoscuți ca huligani prin oraș. Martorul a fost dispus să-i indice polițistului numărul și marca mașinii cu care cei doi au plecat, îmediat după ce au „aranjat” mașina victimei, așa încât omul legii a plecat în urmărirea lor.
După puțin timp, a găsit autoturismul agresorilor în parcarea de la Penny Market – Alfa și… a comis imprudența de a-i lua la întrebări de unul singur – respectiv, și mai rău!, cu soția și copilul în mașină. Aceștia, însoțiți de două femei (posibil „prietenele” lor), îndată ce polițistul s-a legitimat întrebându-i ce au avut cu mașina sa, au tăbărât pe el, administrându-i pumni și picioare cât să-l trimită la Urgențe și să îngrozească toată suflarea… mai mult absentă decât prezentă.
Aseară, pe numele celor doi s-a întocmit un dosar de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad – dar problema cu acest dosar… cel puțin după umila noastră părere… e că încadrarea celor doi e „loviri și alte violențe” și „distrugere” – nu și ultraj.
Vom reveni cu acest caz șocant pentru populație și rușinos pentru sistem.