Etichetă: arte martiale

„Arta marţială DACAN sper să devină, în curând, ARTA SPECIFICĂ ROMÂNEASCĂ!” – Interviu cu maestrul arădean Bucher-Hajas Gabriel

Date biografice

Bucher – Hajas Gabriel – pionier al Karate-ului din județul Arad, în 1979;
Fondator al primului club de Karate din Arad – 1980;
Primul român care a obținut diploma Asociației Japoneze de Karate – JKA, pentru centura neagra în Karate – 1985;
Organizator a 21 de tabere de antrenament internaționale, în perioada de interdicție a artelor marțiale în Romania (1982-1989);
La invitatia sa, au venit primii mari maestri japonezi de Karate în Romania;
Organizator al primului stagiu de karate condus de un maestru japonez la Arad și Timisoara – Masaru Miura, 6 dan – 1984;
Participant la peste 100 de tabere de instrucție în diferite domenii ale artelor martiale;
Arbitru international de karate categoria A;
Reprezentant și instructor şef pentru România al federatiei GLOBAL MARTIAL ARTS ASSOCIATION BUDO KARATE FEDERATION -Presedinte Takemasa Okuyama -10 dan;

Unul dintre puţinii maeştri români care au pus bazele unui stil propriu de Karate – ARADAN și fondator al Artei Martiale DACAN, bazată pe tehnicile strămoșești de luptă de pe teritoriul României. Arta Marțiala DACAN se doreste a fi PRIMA ARTĂ MARȚIALĂ ROMANEASCĂ, utilizând tehnici de luptă tradiționale cu diferite arme, începând cu sabia și cuțitul dacic, toporul, bâta ciobănească, spada cruciată de două mâini şi sabia curbă de cavalerie pentru o mână.
DACAN se vrea a deveni şi un sport naţional în domeniul artelor marțiale, în Arad fiind constituită prima organizație de acest fel – FEDERAȚIA DACAN -ARTELE MARȚIALE STRĂMOȘEȘTI.

– Maestre, pentru început, v-aș ruga să ne dați câteva date despre dumneavoastră? Cum ați ajuns la această performanță?

– Am început să practic arte marţiale în anul 1979 şi, în următorii 15 ani, am lucrat cu foarte mult entuziasm , facând zilnic 3-5 ore de antrenament. În 1985, am fost primul român care a obţinut oficial gradul de maestru 1 dan și centura neagră, de la cea mai severă organizație japoneză a vremii, ASOCIAȚIA JAPONEZĂ DE KARATE. Pe vremea aceea, Karate era interzis în România şi întreaga activitate se desfășura într-o anumită ,,ilegalitate”. În 1980 am fondat primul club de Karate din Arad şi, în următorii ani, am avut mii de elevi sub conducere. Clubul nostru era renumit pentru probele extrem de dificile la toate examenele. Dar examenul de centura neagră era un test pe care l-au trecut foarte puţini.

Dupa 38 de ani de activitate, eu am acordat în cadrul școlii, numai 17 centuri negre.

În prezent, deţin gradul de 8 dan, primit de la Marele maestru Takemasa Okuyama – 10 dan.

– Deci, e un examen extrem de greu…

– Pregatirea pentru ,,centura neagra” este un proces de lungă durată, cuprins între 5 şi 8 ani, în care trebuie să se obţină succesiv diferite alte centuri inferioare, de la alb la maro (8 examene). Se spune că în medie numai unul din 1000 de începători obține centura neagră, dar în prezent acest lucru nu mai are aceeași severitate ca în trecut, pe vremea când am dat eu examenul. Din păcate, o dată cu răspândirea generală ca sport și cerințele de examen au scăzut. De reținut că există mai multe centuri negre, mai precis 10, fiecare asemenea gradație fiind denumita DAN. În funcție de conceptia școlii, pâna la 6 dan sunt grade tehnice, restul gradelor până la 10 dan fiind acordate pentru merite deosebite în promovarea națională și internațională a artelor martiale, fondarea unor noi ramuri şi vechime îndelungată de practică şi predare în domeniu.

Examenele de centură nu trebuie să fie legate de rezultatele sportive, pentru că de multe ori aceste rezultate reflectă doar cunoștințe în anumite domenii, în timp ce gradul sau centura trebuie să arate cunoștinte aprofundate în toate domeniile disciplinei practicate. Mă refer aici la teste teoretice, baremuri de rezistență fizică, teste de cunoaștere a tehnicilor corecte (care sunt foarte numeroase și în anumite cazuri foarte dificile),teste de exerciții demonstrative, numite Kata, teste de luptă cu adversar numite Kumite, în unele școli teste de spargere…Fiecare federație,stil sau școală are un program de studiu diferit.

– Când ați conștientizat că puteți deveni dumneavoastră însuși un profesor?

– Nu pot indica un anumit moment, dar cu siguranță dupa ce am reușit să trec propriul meu examen de centura neagră în fața unei comisii cu cei mai competenți experți japonezi ai perioadei. Atunci am ştiut ce este de făcut pentru ca un om să atingă acest nivel. Totuşi, munca principală trebuie să o depună fiecare practicant în parte…un maestru poate doar să îndrume doritorii pe calea corectă…însă drumul, fiecare trebuie să îl parcurgă singur.

– Se poate vorbi despre Judo ca fiind regina artelor marțiale?

– Judo a fost prima metodă de luptă Japoneză care a ajuns să fie răspândită în Europa; a devenit, ulterior, și sport olimpic, poate de aceea unii ar putea folosi termenul de ,,regină a artelor martiale”, amintit…pe care însă eu nu l-am auzit. Cu siguranță nu se referă la eficiență, chiar daca Judo poate fi și o metodă de apărare eficientă. Există, însă, arte marţiale mai eficiente,cum ar fi Karate, Box Tailandez etc., centrate pe lovituri…şi, evident, marea categorie a artelor martiale asiatice cu arme …sabie, cuţit, suliţă, arc, diferite unelte agricole transformate în arme ,cum ar fi Tonfa, Sai, Nunchaku…care sunt mai eficiente într-o luptă reală.

În prezent, putem vorbi şi de o revigorare a artelor martiale europene,care mult timp au rămas într-un con de umbră, dar care au, de asemenea, o mare complexitate și eficiență. Aici intră diferite tipuri de săbii europene, topoare, halebarde, sulițe, arcuri etc., diferite de cele asiatice. Judo rămâne însă cea mai veche disciplină olimpică dintre artele marțiale și, deci, este practicat în multe țări ca sport.

 – V-ați confruntat cu situații reale de luptă, pe stradă, când a trebuit să folosiți la propriu tehnicile studiate și practicate?

– Dacă ne referim la aplicarea în realitate a tehnicilor studiate… Cu foarte mult timp în urmă, când eram încă începător, am avut vreo două lupte și pe stradă…dar nimic spectaculos .De atunci, am luptat doar în sală în condiții de antrenament sau de concurs. Chiar și așa, au fost unele confruntări destul de dure, soldate şi cu răniri. Dar nu sunt adeptul utilizării acestor tehnici în exterior, decât în situaţii de iminent pericol. Nu este neapărat o problema de moralitate… dar prefer să evit conflictele periculoase. Poate tocmai asta am învăţat în acești ani și nu am avut nevoie să mă apăr de atacuri reale. Pentru că am știut să le evit.

– Cum s-a dezvoltat KARATE în România?

– S-a dezvoltat mult mai ales după Revoluție,când s-a ridicat interdicția de practicare, ce dura din 1982. Azi sunt foarte mulți sportivi, dintre care o parte sunt destul de bine pregatiti, dar numai o mică parte sunt cu adevărat competitivi la concursurile serioase. Din pacate, s-a raspândit foarte mult moda concursurilor slabe, la care se dau medalii cu găleata…chiar daca sunt doar doi-trei concurenți pe categorie. Această situație este observabilă și în străinătate. Sunt foarte multe concursuri, dar multe dintre ele sunt slabe, organizate doar pentru mase largi de concurenți, dintre care o treime pleacă medaliați cu puțină muncă. Avem o mulțime de campioni mondiali, europeni şi naţionali la diferite federaţii şi organizaţii…lucru care însă nu reflectă nivelul real al sportului de profil, pentru că majoritatea acestor concursuri sunt irelevante, purtând cu numele denumirea de campionat mondial sau european, dar fiind, în esenţă, doar concursuri ale unor federaţii nereprezentative. La campionatele serioase, rezultatele României sunt modeste. Un alt fenomen este umplerea sălilor şi implicit a concursurilor cu foarte mulţi copii…dar fiind un număr mic de juniori şi o mare criză de seniori. Desigur, activitatea copiilor este importantă, dar nu poate fi considerată relevantă din punct de vedere al unei arte marţiale, unde ar trebui să vedem mult mai mulţi seniori şi chiar veterani în acţiune. Atât la nivel naţional, cât și internațional, există în prezent o mare fragmentare a tuturor artelor marțiale. Doar în România există 7-8 federații care se ocupă în esență cu karate, având fiecare campionatul propriu, pe felia proprie…dar care rămâne o simplă felie, nu un întreg. În acest fel nu putem vorbi de adevarați campioni, ci doar de campioni pe o anumită organizație.

– Este o tehnică de luptă una mai bună decât alta? Bunăoară un judoka e mai bun decât un karateka?

– Nimeni nu poate răspunde la această întrebare, pentru că depinde foarte mult de fiecare luptător în parte…În principiu, fiecare artă marţială este bună, cu condiţia să fie practicată cu seriozitate și o anumită doză de realism. Personal, în prezent, cred că o bună eficiență se poate obține prin exersarea unui număr mai redus de tehnici, chiar din diferite arte martiale…adică o selecție concepută special pentru autoapărare. Atât în Judo, cât şi în Kartate, sunt tehnici care au o bună eficienţă, fiind relativ simplu de aplicat. Dacă o luăm pur tehnic,un luptător de karate este mai eficient în lupta de distanță, folosind lovituri…în lupta de aproape mai eficient este de regulă un luptător de Judo.Totuși,un luptător de judo nu este foarte eficient în lupta cu mai mulți adversari, unde nu poți să îți permiți să intrii în lupta la sol, pentru că ajungi într-o situație dezavantajoasă față de ceilalți adversari. Loviturile tari de la karate, box tailandez sau chiar box, sunt o soluție eficientă cu condiția să se facă antrenamente speciale de luptă cu mai mulți adversari concomitent și, de asemenea, exerciții de lovire la sac şi alte instrumente de întărire. Din păcate, aceste antrenamente sunt foarte neglijate în majoritatea şcolilor unde se practică doar forma sportivă…pentru că la concursuri nu se cere decât lupta cu un singur adversar. Deci nu există interes pentru a ,,pierde vremea” cu antrenamente grele, neplăcute, și care nici nu aduc medalii.

– Cum vă menţineţi tonusul?

– Din 1979 nu am înterupt niciodata antrenamentele, chiar dacă după mulți ani de activitate foarte intensă au mai scazut cantitativ, o dată cu cariera de medic. Totuși, mă antrenez și azi regulat, de 3-4 ori săptămânal. În ultimii 10 ani am început să lucrez la realizarea unui stil propriu de karate și de artă marțială,care să sintetizeze experiența și viziunea mea în domeniu. De la început am urmărit o simplificare a numeroaselor tehnici pe care le-am învăţat de-a lungul anilor, urmărind să dezvolt o metodă de studiu mult mai rapidă decât am urmat eu prin metoda japoneză. Din păcate, în ultimii ani se observă că oamenii nu mai au entuziasmul și timpul să vină la foarte multe antrenamente, pe o lungă perioadă de timp, așa cum se făcea pe vremea când am început eu studiile. În general, oamenii după 30 de ani nu prea mai fac mult sport în România. În acest context, era necesară o simplificare a metodelor de lucru, pentru ca ele să fie accesibile și eficiente chiar pentru un om care vine doar la două antrenamente saptamânal.

– …şi aşa a luat naştere ARADAN?

– Da! În 2013 am înfiinţat STILUL ARADAN, denumit de mine astfel, în cinstea orasului și judetului natal, în care m-am şi dezvoltat și am activat ca luptător și expert în arte marțiale. Stilul Aradan a avut inițial doar secțiunea de luptă fără arme, domeniu în care a devenit unul dintre foarte puținele stiluri românești de karate. În urmă cu câţiva ani, însă, am început să aprofundez tot mai mult ideea realizării unei ARTE MARŢIALE ROMANESTI, bazată pe vechile tehnici de luptă de pe teritoriul ţării. Noua artă marţială, concepută de mine, nu este însă axată pe metodele de lupta asiatice, CI PE CELE EUROPENE ȘI ÎN SPECIAL PE CELE SPECIFICE LOCALE – NAŢIONALE.

În acest fel, a apărut un concept cu totul nou, revoluționar, anume studierea și integrarea în cadrul artelor marţiale moderne a tehnicilor de luptă locale, fără arme, dar în special cu diferite arme utilizate pe teritoriul actualei țări, de-a lungul a 2000 de ani de istorie.

La început, această idee a provocat o mare mirare în rândul experților nostri, obișnuiți să considere artele marțiale ca un specific exclusiv al școlilor asiatice pe care le-au și reprezentat zeci de ani în țară. A fost o adevărată undă de șoc, când am enunțat faptul că ,,artele martiale, care înseamnă, textual, Artele Zeului Marte, nu sunt de origine asiatică, ci, din contră, ,au origine Europeană și între altele chiar stramoșii noștri au avut o importantă contribuție la formarea acestora”. ARGUMENTELE MELE AU FOST BINE SUSȚINUTE ȘI GREU DE COMBĂTUT, pentru că, în realitate, experții vechi din Orientul Îndepărtat, într-adevar, nu au știut de Zeul Marte și nici nu au crezut în acesta, aşa că nici nu au putut să îşi numească tehnicile ,,ARTE MARTIALE”!

Din contră,vechii greci şi, apoi, romanii, au practicat încă de acum peste 3000 de ani diferite metode de luptă foarte elaborate, pe care le-au utilizat inclusiv în competiții sportive, la diferite jocuri, fondând JOCURILE OLIMPICE ANTICE, unde existau multiple variante ale artelor zeului Marte: Pugilatul,Pankration erau întreceri fără arme, dar erau și lupte sportive cu arme, cum ar fi lupta cu sabia, aruncarea suliței, tirul cu arcul etc.

Am făcut foarte multe studii asupra tuturor reprezentărilor antice de pe Columna lui Traian şi Monumentul Triumfal de la Adamclisi (din Dobrogea) şi am reuşit să trag concluzii extrem de interesante asupra stilului de luptă al Dacilor; suntem extrem de norocoşi că Romanii au vrut să ,,se laude” cu marea victorie asupra Dacilor şi au imortalizat în piatră figurile și tehnicile de luptă ale acestora.

În prezent, am făcut mari progrese în descifrarea acestor tehnici de lupta şi astfel a luat nastere ARTA MARŢIALĂ DACAN, care sper să devină în curând o artă marţială naţionala.

Dacan nu cuprinde însă doar tehnici de luptă dacice, ci și din alte perioade. Bâta ciobănească, Toporul, Spada medievală cruciată, Sabia curbă de o mână sunt alte tipuri de arme utilizate. Desigur, la antrenamente se folosesc ustensile special construite pentru antrenament, nu se folosesc arme reale, ci replici care nu sunt tăioase și au diferite protectii pentru a nu apărea accidente.

Actualmente, am început studiile și demersurile pentru recunoasterea SPORTULUI DACAN ca sport național, dar acest proces va fi de lungă durată și necesită încă mult lucru şi numeroase studii.

Cum vă spuneam, am facut studii foarte amănunţite aspra tuturor surselor din sculpturile antice, din descoperirile arheologice aflate în muzee şi din textele istoricilor antici, alaturi de studiile personale practice din ultimii trei ani şi am convingerea că TEHNICILE UTILIZATE DE NOI SUNT FOARTE ASEMĂNĂTOARE CU CELE FOLOSITE DE DACI. Desigur, tehnica noastra este o artă marţială MODERNĂ, deci nu urmăreşte să refacă exact tehnicile antice în totalitatea lor, lucru care ar fi imposibil. Noi încercăm să realizăm un stil modern de utilizare a vechilor arme, transformate în arte martiale actuale, destinate antrenamentului în condiţii de siguranţă şi a sportului.

ARTA MARTIALA DACAN este, deci, un studiu ştiintific asupra vechilor metode de luptă de pe teritoriul ţării noastre, cu scopul de a le include în marea familie a artelor marțiale mondiale, așa cum și japonezii au inclus vechile lor metode de luptă în artele marțiale generale.