Etichetă: boxing club ruben stoia

Glasspandoor susține campionii!

La Glasspandoor am tânjit întotdeauna după performanță. Calitatea și performanța sunt două caracteristici pe care le oferim şi pe care suntem mândri să le susţinem atunci când le vedem la alții. Aceste două caracteristici i se potrivesc din plin şi prietenului nostru drag, Ruben Stoia, pe care îl susținem de fiecare dată când avem ocazia! Ruben este în lumea boxului de ani întregi și pentru noi, el este un model!

ruben stoia

Ruben Stoia este un nume foarte cunoscut în lumea boxului arădean și nu numai.

A boxat mulți ani pentru clubul Motorul-Silva Lazăr, a practicat și kick-box, a fost medaliat la mai multe concursuri naționale participând și la competiții continentale.

În prezent, face ceva deosebit:

își pune la dispoziție timpul și experiența pentru a da mai departe noilor generații ceea ce a învățat el pe parcursul carierei sale deosebite! Unul dintre visurile sale arzătoare a fost acela de a avea propria lui sală de box, iar acest vis a fost împlinit, reușind să deschidă „Boxing Club Ruben Stoia” în anul 2017. Acum este mentorul, prietenul și antrenorul tinerilor boxeri din cadrul clubului său şi nu numai.

Ruben Stoia: „Obiectivul meu este clar: performanța!”

 

Pasiunea și devotamentul l-au dus în Lotul Național al României.

În perioada 10-20 august, când a avut loc Campionatul European în Turcia, s-a întors acasă victorios împreună cu elevii săi, tinerii reușind să obțină două medalii de bronz și una de argint. În același timp, a participat activ în pregătirea cadeților din Lotul Național din postura de antrenor.

Dincolo de reușitele deja menționate, Ruben Stoia este un om determinat, un antrenor devotat, un mentor de calitate, un om de bază. În lumea sportului, este cunoscut că fiind un bun promotor și organizator al evenimentelor sportive.

„Boxing Club Ruben Stoia” a fost menționat în presă sub denumirea de „Fabrica de Boxeri”.

Dincolo de tehnici sportive, Ruben Stoia își susține elevii încă de la vârste fragede, învățându-i că sportul înseamnă disciplină și competiție, iar un meci pierdut aduce motivație.  Încurajările să participe la diverse evenimente și campionate sporesc încrederea elevilor și îi determină să aspire spre performanță. În același timp, calitatea și eficiența antrenamentelor le-au adus micuților din Boxing Club două centuri de campioni la Centura Transilvaniei, o competiție organizată la Sibiu luna aceasta.

Îl susținem pe Ruben Stoia și îl sprijinim atât moral, cât și financiar prin sponsorizări.

Când vedem pasiune și dorință, rezonăm cu aceste valori și ne implicăm! Sunt calități pe cale de dispariție, însă pentru noi Ruben Stoia reprezintă o figură de succes a boxului românesc!

Împreună, încurajăm orice formă de sport pentru copii, tineri și oameni ajunși la maturitate. Niciodată nu suntem prea tineri sau prea bătrâni pentru a ne descoperi pasiunile!

(Ucu Dima, antreprenor)

 

Etichete: , ,

Boxing Club Ruben Stoia are un nou campion: MARCU Andrei – învingător în „Cupa României de cadeți” desfășurată la Turnu Severin

Boxing Club Ruben Stoia are un nou campion: MARCU Andrei (14 ani, din comuna Frumușeni) – cadet încă, practicant al boxului de 5 ani, fost elev al regretatului maestru BARNA Florian (d. 15 aprilie 2021), continuator al tradiției pugilistice arădene alături de Ruben – de asemenea fost elev al celebrului formator de sportivi de performanță.

Campion de cadeți la „Cupa României” desfășurată la Turnu Severin

Duminică, 17 aprilie, la Turnu Severin, Andrei Marcu a strălucit la „Cupa României de cadeti” în finală, obținând medalia de aur a competiției și, cu siguranță, „maestrul s-ar fi bucurat tare sa îl fi văzut campion acuma” – după cu garantează Ruben Stoia care, împreună cu Florin Delamarian l-a scos campion pe Andrei. Delamarian Florin este o emblema a Aradului, după ce în anii 1990-2000 a preformat la nivel înalt, și face parte acum din echipa noastră”– mai completează același Ruben.

marcu andrei 2

Andrei a disputat trei meciuri și le-a câștigat pe toate,

iar pentru echipa sa reprezintă „un baiat serios și muncitor și un exempu de urmat… Obiectivul nostru a fost o medalie de bronz concurentul nostru find la prima lui competiție – așa încât câștigarea cupei ne-a suprins pe toți” – explică  antrenorul său, care mai dorește să-i mulțumească „domnului Verbiță Mihai pentru implicare și susținere”.

Etichete: , , , , , ,

Un nou CLUB de BOX, marca Ruben Stoia, a fost inaugurat la Sântana

Un nou club de box marca Ruben Stoia, ale cărui antrenamente se desfășoară într-o sală de sport impecabil dotată, s-a inaugurat joi, 24 martie, la Sântana, iar evenimentul a fost sărbătorit, desigur, cu mănuși, în cadrul unui sparing de verificare între tinerii legitimați la Boxing club Ruben Stoia, Boxing club Unirea Santana și Clubul de BOX al CTCPM (Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad).

Boxing Club Unirea Sântana este parte din ambițiosul proiect social „Încurajare la mișcare”

– care își propune să îndemne cât mai mulți copii să își canalizeze energiile și posibilul talent în sport.

Împreună cu Marius Petcuț, Ruben conduce antrenamentele copiilor (fără limite de vârstă) de la noul club de box și, în primul rând, vrea să-i mulțumească Primăriei Orașului Sântana ca entitate și primarului personal, pentru implicarea în proiect: „Aș vrea să-i mulțumesc primarului Daniel Tomuţa pentru implicare în această reușită și să-l asigur încă o dată că vom fi niște parteneri de la care nu va avea decât de câștigat.” 

Etichete: , , , , ,

Ruben Stoia a fost din nou „Moș Crăciun” pentru mulțimea de copii pentru care este astfel și-n restul anului

 

Boxing Club Ruben Stoia a început Săbătoarea Nașterii Domnului costumându-și mentorul-antrenor în Moș Crăciun și împărțind cadouri micilor boxeri, de a căror destine se ocupă și în tot restul anului… aproape zilnic.
„Spiridușilor” săi le-au trimis dulciuri fetele de la Eda Beauty, iar alături de club a fost, și în acest an, fostul deputat Dorel Căprar – în calitate de prieten de nedespărțit al lui Ruben în primul rând și, nu în ultimul rând, ca vicepreşedinte al Federaţiei Române de Judo.

box club ruben stoia

 

La Liceul Tehnologic de Construcții şi Protecția Mediului Arad, același Ruben a donat în numele asociaţiei „Ține un copil în școală” cinci tablete noi pentru doi elevi de clasa a V-a și 3 elevi de clasa a VI-a – cu sponsorizarea Dan Eurotrans. Tabletele au fost donate elevilor cu situația materială cea mai precară, ținându-se cont și de implicarea lor în actul educațional.

 

ruben stoia 3

 

Etichete: , , , , ,

Cum face PANDEMIA din tine un OM mai BUN? Ia EXEMPLUL lui Ruben Stoia și du-te să ajuți BĂTRÂNI, să le dai de mâncare și să te joci cu COPIII de pe „Mărului” [FOTO / VIDEO]

 

Ruben Stoia și Clubul său de box  reprezintă probabil cel mai frumos dintre fenomenele sociale care au avut loc în Arad în ultimele decenii (regresive din punct de vedere al solidarității între semeni). Ruben e (mult!) mai mult decât „un băiat fain, care are o sală de box și învață copii, din medii defavorizate sau din elita orășenilor, să se apere singuri și le incoculează SPIRITUL SPORTIV”: este o organizație non-guvernamentală de unul singur, care te învață CARACTER, EMPATIE, COMPASIUNE și CREDINȚĂ!

Ce face Ruben Stoia pe timp de PANDEMIE? Păi, și-a strâns aliații – pe Bianca Morariu și  Radu Salac  -, a constituit un grup de ajutor  care se numește TRECEM PESTE ÎMPREUNĂ și se duce pe strada Mărului (unde cei mai prevăzători, timizi, sensibili sau pur și simplu dezinteresați dintre noi, n-au avut curajul să se ducă nici când nu era pandemie) și pe alte străzi unde copii n-au ce mânca, n-au de cine asculta, n-au la ce se uita și nici de la cine învăța: se duce să-i hrănească, să le vorbească frumos și pe limba lor, să le arate cum se face dintr-un om oarecare un om bun și să-i învețe asta… în timp ce ei se joacă.
Și copiii ăia se joacă cum niciun „băiețaș crescut la bloc cu de toate” nu se va putea juca vreodată… ăsta fiind probabil singurul avantaj dedus din destinul că te-ai născut și ai crescut pe „Mărului”… dar ce avantaj uriaș!

Uite… așa se joacă: 

https://www.facebook.com/stoia.ruben/posts/2999380966795235?__xts__[0]=68.ARCIwhN3sSmCuZfOQfpOZ53CDNHeRRRbsIt0vtrKi700GjOhAhjPd-KyQoHD0bm49T_gPducFLhtT9YQI0VEbRESNv6YanNnyGQIIdZMctg1GUllRdT6FHPJ0jZ99Nt9lDjXI99qZCsFfqHfhj5oBrpktMfsRGe-OoyNzp9Y1luWg7_B1cE9t6nyp0SfgIxOhWBORq_1_AtrHd1WUFoZ23yYEQrEgWCAWzrOTQz8sRJDjm4I_yVPH-JddNuzyMcSbx3pa385QdMhcGWwBIfBiK3IF8TARoNUzeboEuHbbOZ5L90-muVz-jrcwta3IGl2njmnvpHSTNsDEvdfFfztjfGomyiF5YOz8F9e-o8&__tn__=-R

 

Ruben, Bianca și Radu hrănesc bătrânii care nu au voie să iasă din casă (și nici n-au bani s-o facă)… și zi-mi tu, când ai citit un asemenea „fluturaș” de la administratorii publici cărora le plătești impozite pentru… nimic?!…

ruben stoia 4

„Oamenii văd ce fac… pe internet sau live… oamenii sunt buni! Mă oprește lumea pe stradă, îmi sună telefonul non-stop de la o mulțime de cunoscuți și necunoscuți care se oferă să îmi trimită bani de pe unde sunt, ca să ne încurajeze să continuăm această acțiune!” – ne mărturisește Ruben Stoia ceva… greu de auzit de la politicieni, de exemplu!

Etichete: , , ,