Claudiu Keșeru va fi noul fotbalist al UTA-ei. Atacantul în vârstă de 35 de ani va semna un contract valabil pe două sezoane cu opţiune de prelungire pe încă unul.
Prezentarea i-a fost făcută de Alexandru Meszar, cel care a declarat următoarele: „E o deosebită bucurie şi plăcere din partea mea să prezint jucătorul cu cel mai bun CV din istoria clubului de 77 de ani. Jucător cu peste 600 de meciuri la cel mai înalt nivel, cu peste 270 de goluri marcate, între care şi 13 la Naţionala României, de opt ori campion, de trei ori golgheterul sezonului, dar şi meciuri şi reuşite în Champions League şi Europa League.”
Cuvântul l-a luat apoi noul atacant al formaţiei noastre, care a spus următoarele:
„Mă bucur să fiu astăzi aici, este primul moment de relaxare după aproape şase luni şi mă bucur că într-un final am reuşit să-mi decid viitorul şi mă bucur că astăzi suntem reuniţi aici. Mă alătur unui proiect extrem de interesant al unui club de tradiţie, un oraş care este însetat de performanţă, am văzut această echipă de la începutul anilor 2000 când am început la FC Bihor. În plus, este practic regiunea mea unde cunosc mentalitatea, cunosc oamenii şi vreau să vă asigur că indiferent ce se va întampla pe teren eu voi da tot ce am!”
***
Născut pe 02.12.1986, Keseru a început fotbalul la Bihor Oradea, apoi a făcut pasul în Franţa, la Nantes. A mai trecut în carieră pe la FC Libourne-Saint-Seurin, Tours, Angers şi Bastia(toate din Franţa), Steaua Bucureşti, Al-Gharafa, Ludogoreţ şi FCSB. Pentru selecţionata României a evoluat în 47 de meciuri şi a marcat 13 goluri.
Bine ai venit, Claudiu! La cât mai multe goluri şi prezenţe alături de noi!
România U23, calificată la Jocurile Olimpice din această vară, va efectua un stagiu de pregătire în Spania, în perioada 31 mai – 9 iunie. Staff-ul tehnic a anunțat jucătorii din străinătate care se află pe lista preliminară.
Lista convocărilor preliminare:
Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA)
Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia)
Radu Drăgușin (Juventus/Italia)
Denis Drăguș (Crotone/Italia)
Marius Marin (Pisa/Italia)
Louis Munteanu (Fiorentina/Italia)
Andrei Rațiu (Villarreal/Spania)
Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania)
Alexandru Dobre (Dijon/Franța)
România U23 va disputa în Spania, la Marbella, și două jocuri amicale, împotriva Mexicului și Australiei, selecționate calificate, deasemenea, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
5 iunie, ora 21:00 > ROMÂNIA – MEXIC
8 iunie, ora 21:00 > ROMÂNIA – AUSTRALIA
Având în vedere că prima reprezentativă are acțiune în perioada respectivă, echipa națională U23 a României va fi condusă de Nicolae Dică, antrenor în staff-ul condus de Mirel Rădoi. Dică va fi ajutat de staff-ul reprezentativei U21.
Turneul Olimpic de fotbal va avea loc în perioada 21 iulie – 7 august 2021. În urma tragerii la sorți, România a fost repartizată în grupa B alături de Noua Zeelanda, Coreea de Sud și Honduras.
Programul meciurilor:
Joi, 22 iulie
Noua Zeelandă – Coreea de Sud (ora locală 17:00, Kashima)
Honduras – România (ora locală 20:00, Kashima)
Duminică, 25 iulie
Noua Zeelandă – Honduras (ora locală 17:00, Kashima)
România – Coreea de Sud (ora locală 20:00), Kashima)
Miercuri, 28 iulie
România – Noua Zeelandă (ora locală 17:30, Sapporo)
Coreea de Sud – Honduras (ora locală 17:30, Yokohama)
Man ratează acțiunea de pregătire
Selecționerul primei reprezentative, Mirel Rădoi, a anunțat și el lista provizorie a stranierilor pentru partidele de pregătire din luna iunie, cu Georgia și Anglia.
Pentru această acțiune, selecționerul Mirel Rădoi a trimis 16 convocări preliminare pentru fotbaliști de la cuburi din afara României. Pe lista finală de jucători se vor regăsi o parte dintre aceștia, alături de fotbaliști din Liga 1.
Din rațiuni medicale, jucătorii George Pușcaș, Dennis Man, Valentin Mihăilă, Alin Toșca și Florin Andone nu au putut intra în calcule pentru această acțiune.