Ajunsă încă din 15 iulie în satul olimpic de la Tokyo, delegaţia „tricoloră” de tenis de masă se pregătește pentru Jocurile Olimpice! Entuziasmul şi emoţiile sunt la cote mari , iar toate gândurile duc spre mult visata medalie olimpică. Cele mai mari şanse le au naţionala feminină, campioană europeană „en-titre” şi poate una din cele mai omogene şi experimentate reprezentative prezente la turneul olimpic, dar şi tandemul Bernadette Szocs – Ovidiu Ionescu, în proba de dublu mixt. Trioul Bernadette Szocs, Eliza Samara şi Daniela Monteiro Dodean provoacă teamă şi respect într-un sport dominat copios de asiatici, în special de China, ţară ce face legea în tenisul de masă de foarte mulţi ani. Româncele sunt, însă, decise să facă totul pentru podiumul olimpic, iar arădeanca de la CSM, Daniela Monteiro Dodean speră să îşi îndeplinească poate ultimul mare vis frumos al unei cariere impresionante: „Emoţiile cresc repede şi mult, suntem puţin stresate pentru că aşteptarea a fost mare. Ne rugăm din tot sufletul ca totul să decurgă bine şi să fim cu toţii apţi pentru acest turneu olimpic, să fim într-o formă extraordinară şi să ne îndeplinim visul mult dorit. Momentul mult aşteptat a sosit, toate trei am crescut mult în ultimii ani şi consider că suntem suficient de experimentate să putem aduce o medalie, vom da totul pentru ea! Fiecare sportiv prezent aici ştie ce înseamnă să participi la Jocurile Olimpice, cu atât mai mult să câştigi o medalie, practic înseamnă totul şi împlinirea deplină pe plan sportiv. După medaliile şi titlurile europene şi mondiale ne vom dărui cu tot avem noi mai bun şi suntem încrezătoare că totul va ieşi bine”, a declarat Dana Dodean pentru canalul de Youtube al Federaţiei Române de Tenis de Masă.
Experienţa, omogenitatea şi un trio fantastic, principalele atuuri ale campioanei europene
Dodean şi Samara, campioane europene atât la dublu cât şi cu echipa – Eliza având titlu continental şi la individual – bifează a patra prezenţă consecutivă la Jocurile Olimpice, numărându-se printre cei mai experimentaţi sportivi români prezenţi la ediţia de la Tokyo. Practic, doar gimnastul Marian Drăgulescu şi spadasina Ana Maria Brânză au mai multe ediţii olimpice la activ, cinci la număr, decât cele două campioane de la tenis de masă. Dodean are 33 de ani şi este clasată acum pe locul 105 mondial, bifând a patra ediţie la rând la întrecerea olimpică, după Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016. Dublă campioană europeană atât la dublu cât şi cu echipa naţională, dar medaliată cu aur continental şi la dublu mixt, alături de soţul său, portughezul Joao Monteiro, Dodean vrea să atingă “Everestul” pe plan sportiv!
Eliza Samara i-a dus dorul Danei, iar Berni Szocs se bucură de o triplă istorică
“Ne simţim foarte bine, pe Dana nu am mai văzut-o de patru luni, practic din martie, de la Doha. Ne-a fost tare dor una de alta, suntem o echipă mult mai matură şi omogenă, tocmai de aceea ne dorim foarte mult o medalie. Eu zic şi simt că se poate obţine, pentru că am ajuns la acea maturitate şi experienţă care ne permit să jucăm la cel mai înalt nivel”, a declarat Eliza Samara (32 de ani, locul 29 mondial), cea care va juca la Tokyo şi în proba de simplu. ”Noi muncim de când suntem mici, dar munca nu te minte niciodată! Pentru mine este un vis împlinit că la Olimpiada de la Tokyo voi participa la trei probe din trei posibile”, a spus și Bernadette Szocs – 26 de ani, cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială, locul 27 – sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în probele de simplu feminin, dublu mixt și în proba pe echipe.
Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august, iar programul complet al sportivilor români a fost publicat. Între 23 iulie și 8 august, nu mai puțin de 101 sportivi din România vor concura la atletism, baschet 3×3, box, canotaj, ciclism, fotbal, gimnastică, ataţie, canoe, judo, lupte, scrimă, tenis, tenis de masă, tir sportiv, tir cu arcul şi triatlon.
Când vor concura sportiviii români la tenis de de masă! Dodean intră în competiţie, alături de naţională
Ovidiu Ionescu (simplu masculin): calificări (24 iulie, ora 3:00), turul 1 (24 iulie, ora 8:15, ora 13:30), turul 2 (25 iulie, 8:00 / 26 iulie ora 4:00), turul 3 (26 iulie, ora 8:30 / 27 iulie, ora 4:00 şi 8:30), optimi de finală (27 iulie, ora 10:30 şi 13:30), sferturi de finală (28 iulie, ora 5:00, 10:00, 14:00) semifinale (29 iulie, ora 9:00), FINALA (30 iulie, ora 15:00)
Elizabeta Samara, Bernadette Szocs (simplu feminin): calificări (24 iulie, ora 3:00), turul 1 (24 iulie, ora 8:15, 13:30), turul 2 (25 iulie, 8:00 / 26 iulie ora 4:00), turul 3 (26 iulie, ora 8:30 / 27 iulie, ora 4:00 şi 8:30), optimi de finală (27 iulie, ora 10:30 şi 13:30), sferturi de finală (28 iulie, ora 4:00, 6:00, 9:00, 11:00) semifinale (29 iulie, ora 5:00), FINALA (29 iulie, ora 15:00)
Ovidiu Ionescu, Bernadette Szocs (dublu mixt): optimi de finală (24 iulie, ora 15:15), sferturi de finală (25 iulie, ora 4:00), semifinale (25 iulie, ora 14:00), FINALA (26 iulie, ora 15:00)
Daniela Dodean-Monteiro, Bernadette Szocs, Elizabeta Samara (echipă): optimi de finală (1 august, ora 4:00, 8:30, 13:30 / 2 august, ora 4:00), sferturi de finală (2 august, ora 8:30, 13:30 / 3 august, ora 4:00, 8:30), semifinale (3 august, ora 13:30 / 4 august, ora 4:00), FINALA (5 august, ora 13:30).
*Orele sunt ale României, iar JO de la Tokyo vor fi transmise pe canalele TVR şi Eurosport.
Metz Tennis de Table, formaţie pentru care evoluează arădeanca Daniela Dodean-Monteiro, s-a impus aseară cu 3-1 în deplasare, la Quimper Cornouailler, restanţă din etapa a doua de campionat. Cu mici probleme la umăr, Daniela Dodean-Monteiro nu a forţat în acest joc, urmând un program de recuperare. Un mic repaus binevenit pentru Dodean, care astăzi împlineşte frumoasa vârstă de 33 de ani, prilej cu care îi urăm şi noi un sincer „La Mulţi Ani” şi un 2021 de vis, cu medalie olimpică! Conaţionala şi colega Danei, Adina Diaconu, a fost decisivă în primul succes al lui Metz din noul an, cu două victorii, asiatica Wu Jiaduo contribuind şi ea cu un punct câştigător. Metz TT e pe 7 în prima ligă franceză, cu 11 puncte, dar cu un joc mai puţin disputat decât primele şase clasate. Pentru Dodean şi colegele sale urmează derby-ul de pe teren propriu cu liderul Saint Quentin, meci programat duminică, 17 ianuarie. Vă reamintim că Metz şi adversara ei din weekend au fost semifinaliste în acest sezon din Champions League. Arădeanca de la CSM vrea să vină la Naţionalele de seniori, antrenorul Cristian Dodean urmând să se mai bazeze pe Irina Rus şi Ana Barbu.
Dodean şi Samara refac dublul de aur european!
„Dacă nu va interveni un blocaj total legat de pandemia de Covid, Dana vine la Naţionalele de la sfârşitul acestei luni. Va juca la simplu şi la dublu, alături de Eliza Samara. Le vom mai avea şi pe Irina şi Ana. Adi (. Adrian Dodean, fratele lui Cristi şi Dana) nu poate veni, pentru că echipa lui din Germania de trei luni nici măcar nu se mai antrenează, nu putea veni nepregătit. Sper să obţinem medalii în special prin Dana şi în primul rând să fim sănătoşi. Cu ocazia zilei de naştere a Danei, vreau să îi urez din partea secţiei de tenis de masă a CSM Arad un sincer „La Mulţi Ani” cu sănătate şi împliniri pe toate planurile”, a declarat Cristi Dodean. Campionatul Naţional individual de seniori este programat în perioada 28-31 ianuarie, la Buzău.
Anul 2020 este fără îndoială unul foarte greu şi pe plan sportiv. În luna martie se declanşa şi în România pandemia de coronavirus, care pur şi simplu a blocat sportul românesc pentru mai bine de jumătate de an. În ciuda dificultăţilor legate de pregătire, sportivii de la CS Municipal Arad au reuşit să se remarce şi în acest an atâta cât s-a putut, pentru că întreceri internaţionale nu prea au fost. Pe plan naţional s-au obţinut rezultate notabile, titluri, medalii şi recorduri naţionale, dar am consemnat şi câteva rezultate bune pe plan internaţional. Laureaţii anului la CSM Arad sunt următorii: Cosmin Krupla (haltere), Andreea Popescu (nataţie), Sonia Ichim (gimnastică ritmică), Denis Both (atletism), Daria Haristiade (tir sportiv), Luca Joldea (tir sportiv), Andreea Ciopraga (judo), Daniel Jigău (haltere), Andrei Severin (atletism), Beata Kabat (judo), Andreea Fistyulof (tenis de masă) şi Ana Barbu (tenis de masă).
2021, anul cu Dodean din nou la Jocuri Olimpice!
Directorul clubului arădean, Lucia Mihalache, conduce cu succes şi Federaţia Română de Tir Sportiv, cea care o dă pe Laura Ilie campioană europeană la proba de puşcă, dinamovista calificându-se la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Urmează un nou an plin de provocări, cu Jocuri Olimpice şi cu arădeanca Daniela Dodean-Monteiro printre protagoniste, dar şi cu Europene sau Mondiale în multe sporturi cu reprezentanţi ai CSM Arad în competiţii. Aşadar, alte ocazii de a obţine performanţe la nivel internaţional şi până la urmă de a scrie istorie pentru sportul arădean.
În perioada 3-8 decembrie se va desfăşura la Linz, în Austria, într-un sistem cu totul inedit, o nouă ediţie a Ligii Campionilor la tenis de masă. Practic, se joacă în format de turneu, iar într-o săptămână vom afla cine este noua campioană a Europei la feminin. Federația Europeană a anunțat lista celor 11 participante la întrecere, trei dintre echipe având românce în componenţă: gazdele de la Linz AG Froschberg şi una din candidatele la câştigarea trofeului o au pe Bernadette Szocs în lot, franţuzoaicele de la TT Saint Quentin vin cu Andreea Dragoman, iar Metz TT, altă echipă din Hexagon, propun tandemul format din arădeanca legitimată şi la CSM, Daniela Dodean-Monteiro şi Adina Diaconu, colege şi în naţională. Favorita principală a întrecerii este TTC Eastside Berlin, din Germania. UCAM Cartagena (Spania), Stavoimpex Hodonin (Cehia), Lille Métropole (Franța), Girbau (Spania), Winds Villach (Austria), Budaörsi (Ungaria) și Do Juncal (Portugalia), sunt celelalte formaţii înscrise la ediţia din acest an.
Echipa Elizei Samara, campioană în 2019, s-a retras!
Deţinătoarea trofeului din 2019, Enea Tarnobrzeg (Polonia) – echipă la care evoluează şi Eliza Samara – s-a retras din competiţie, acuzând organizatorii că nu pot asigura “securitatea medicală” în “bula” de la Linz. Astăzi are loc tragerea la sorți a grupelor, fază care e programată în perioada 3-5 decembrie. Meciurile eliminatorii încep pe 6 decembrie, o zi mai târziu vor avea loc semifinalele, pentru ca pe 8 decembrie să aflăm câștigătoarea trofeului continental.
Secţia de tenis de masă a CSM Arad a obţinut o nouă medalie pe plan intern, a doua în acest an în competiţiile pe echipe. Performanţa a fost obţinută la Campionatul Național pentru echipele de juniori I, întrecere desfăşurată în perioada 21-23 februarie, la Câmpulung Muscel. La finalul celor trei zile de concurs, prima echipă feminină a CS Municipal, în componenţa Ana Barbu, Irina Rus şi Diana Gurschi, s-a ales cu medalia de bronz, în vreme ce echipa a doua, formată din Alesia Sferlea, Andreea Craiu şi Mădălina Orban, s-a clasat în zona locurilor 5-8. CSM Arad I s-a clasat pe locul doi în seria II, cu trei victorii (3-0 cu CSM Tg. Mureș, CSM II Bistrița și CS Voința Câmpulung Muscel) și o înfrângere (0-3 cu LPS Constanța). Pe tabloul eliminatoriu, arădencele au dispus de CSM Giurgiu, fiind învinse în semifinale de Farul Constanţa, 0-3. În grupa preliminară, CSM II Arad s-a clasat tot pe locul doi în Seria I, cu trei succese, 3-0, cu LPS și CSȘ Slatina și 3-1 cu ACS Dumbrăvița şi o înfrângere, 0-3 cu Farul. În sferturi, Sferlea şi colegele sale au cedat cu 0-3 în faţa celor de la LPS Constanţa. „Rezultatele sunt foarte bune, mai ales că am avut în concurs două fete de 13 ani. Mă bucură medalia dar şi prestaţia celei de-a doua echipe, fetele şi-au făcut bine treaba”, ne-a declarat antrenorul Cristi Dodean.
Şapte la Naţionalele de seniori: Dodean, marea absentă!
De remarcat şi titlul naţional obţinut de Adela Strună, jucătoare crescută şi formată de CSM Arad, campioană cu CSM Bistriţa şi componentă a centrului olimpic. Urmează Campionatele Naţionale individuale pentru seniori, programate în perioada 28 februarie – 1 martie, la Bucureşti. CSM Arad va deplasa un lot numeros, format din: Adrian Dodean, Bogdan Roman şi Radu Muntean, la masculin, respectiv Andreea Fistyulof, Ana Barbu, Irina Rus şi Mădălina Orban la feminin. Marea absentă va fi Daniela Dodean-Monteiro, căreia medicii i-au recomandat două săptămâni de repaus şi fizioterapie, ca urmare a unei accidentări. Arădeanca CSM-ului acuză dureri la genunchi şi tendon, dar speră să fie aptă pentru Mondialele de la sfârşitul lunii martie.