Doar cinci puncte a adunat echipa lui Laszlo Balint pe tren propriu în tur.
Am asistat la un joc între cele două careuri, fără ocazii clare, până înapropiere de jumătatea primei reprize – mai întâi Hora a fost la un pas să treacă de ultimul apărător dar mingea lui pentru sprinta, apoi Denis Rusu primit o minge în fața careului, dar a preferat să paseze pentru Roger, șutul acestuia fiind reținut ușor de Cojocaru. Era minutul 23.
În minutul 27, Ciobanu a încercat să-l surprindă pe Iacob cu un șut de la 30 de metri. Virgil Ghiță îl bruschează pe Roger în marginea careului, deși mingea ajunsese la Cojocaru, a urmat șutul din lovitură liberă trimis de Hora pe lângă poartă.
Deși nu a contat mult în atac, ultimul minut înainte de pauză a adus o tresărire a constănțenilor, șutul lui Ciobanu de la 23 de metri fiind respins de lângă bară de portarul Iacob.
După pauză, Hora nu reușește să șuteze din prima, încearcă să îi așeze lui Oroian. Ritmul jocului a devenit mai ridicat după pauză. În minutul 59 Hora, scapă singur cu Cojocaru dar își prelungește prea mult mingea și portarul oaspeților reține. În minutul 72, arădenii reușesc să scpe pe contraatac Antal intrat în careu trimite spre Hora, dar Dobrosavlevici reușește să respingă.
În jur de 10 minute au evoluat arădenii în superioritate numerică: Ghiță a văzut cartonaș roșu după un cumul de cartonașe galbene, iar ulterior a fost sacționat un fault asupra lui Roșu.
Astra: Lazar – H. Sousa, Graovac, Găman, Radunovic – Crepulja – Stahl, V. Gheorghe, Budescu, Riza – Rezende. Au mai evoluat: Montini, Shlomo Azulay, Dragoș Gheorghe, Silviu Balaure. Antrenor: Eugen Neagoe.
Arbitri: Andrei Antonie (București) – Mihai Marica (Bistrița), Ionel Dumitru (Gheghița – Prahova). Rezervă: Rareș Vidican (Stau Mare).
Observator FRF: Ioan Onicaș (Zalău); Observator de joc: Ion Marin (Cluj)
După golul primit repede arădenii au ripost at în minutul 17 în urma unei lovituri libere executate de Hora de la 25 de metri alături de vinclu. A venit repede golul doi al oaspeților, iar după minutul 20 UTA nu a avut reacție Cu puțin înainte de pauză putea înscrie Sthal, arădenii nu și-au creat ocazii pentru a încerca să reducă din diferență. Înminutul 56, Buhăcianu are o problemă medicală, a ieșit de pe teren pentru a merge direct în salvare pentru îngrijiri medicale apoi a continuat jocul. În minutul 73, Bustea a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu.
Așa s-a marcat:
În minutul 6 fostul jucător al arădenilor gândește bine o acțiune la finalizare iar un minut mai târziu Riza trece de Bustea și înscrie pe lângă Iacob 0 – 1
Minutul 19, Stahl a trimis o minge peste apărarea arădeană, Montini pătrunde si a fost faultat de Roumpoulakou, lovitura de pe punctul cu var a fost fructificată de Budescu cu o execuție pe colțul opus, 0 -2.
Minutul 63, Sthal preia pe dreapta și e faultat în careu de Bustea, Budescu reușește dubla ân ciuda faptului că Iacob a ghicit colțul, 0 – 3.
Minutul 77,Azulay trimite mingea peste apărarea arădeană, Budescu preia și trimite pe lângă Iacob, 0 – 4.
Minutul 81, o minge respinsă în fața careului arădean de unde Shlomo Azulay, trimite la colțul lung, 0 – 5.
Minutul 84, Tomozei pasează greșit, Shlomo Azulay interceptează, scapă singur cu Iacob și îl învinge pe acesta cu un șut de la 14 metri, 0 – 6.
UTA încheie turul de campionat al Ligii de fotbal, astăzi, pe arena Francisc Neuman în compania Astrei Giurgiu. E ultimul meci al anului 2020 și utiștii anunță că vor să lase o ultimă impresie favorabilă.
UTA a ajuns la trei înfrângeri consecutive și a căzut pe locul nouă, la trei puncte de locul șase. Arădenii o pot egala la puncte pe Chindia cu o victorie și pot intra în vacanță pe un liniștit loc șapte. Înfrângerile au venit cu FCSB, Craiova și Sepsi, dar, ceea ce îngrijorează este jocul. Dacă împotriva Craiovei au lipsit mulți titulari, aceștia au revenit cu Sepsi, dar jocul a fost foarte slab.
Antrenorul Laszlo Balint a avut un discurs acuzator la adresa jucătorilor săi, în care lipsa de atitudine a acestora a fost punctul principal. UTA a marcat doar o dată în aceste trei partide și a primit opt goluri. Pe teren propriu, arădenii au un singru succes, 1-0 cu Chindia, și au scos doar cinci puncte din propriul fief.
Terenul de la Arad este foarte moale, ceea ce avantajează mai ales apărarea și este foarte greu să construiești.
Hora și Morar vor rămâne în ofensivă, dar Buhăcianu ar putea lua loc pe bancă pentru a-i face loc lui Ursu.
”Nu suntem într-un moment foarte fericit, cel puțin în ceea ce privește ultimele rezultate și tocmai de aceea așteptările mele de la ultimul joc din 2020 sunt mari. Practic, suntem obligați să câștigăm dacă ne dorim să evităm emoțiile din zona fierbinte a clasamentului. Suntem obligați să câștigăm ca să rămânem cu o ultimă impresie bună și să fim în grafic cu acest sezon. Aștept să iasă puțin la iveală orgoliul jucătorilor, pentru că dezamăgirea mea mare de la ultima partidă nu e neapărat raportată la rezultat – ne doare înfrângerea, e clar! – dar pe mine mă doare și mai mult imaginea pe care am lăsat-o. Atitudinea va face diferența luni”, a transmis antrenorul principal Laszlo Balint.
Astra merge excelent sub comanda lui Eugen Neagoe, dar începe și acest meci de pe un loc retrogradabil. O victorie la Arad ar urca echipa giurgiuveană pe locul 11, la egalitate cu Dinamo și Gaz Metan și a la un punct de UTA. Trei victorii și trei egaluri are Astra cu Neagoe pe bancă, iar Budescu pare să fie un punct important al acestei reveniri. El a contribuit la toate cele trei goluri în partida cu Gaz Metan și arată o formă excelentă pe final de an.
În apărare, portarul Lazar este numărul unu, prin prestațiile sale reușind să dea multă siguranță întregii echipe. doar două goluri a încasat Astra în campionat de la venirea lui Eugen Neagoe, din care unul din penalty.
Nu sunt probleme de lot pentru această deplasare. Montini va juca în atac, sprijinit de Merloi, Budescu și Valentin Gheorghe, un trident cu multă calitate și opțiuni de contraatac.
UTA – Astra Giurgiu se joacă azi, de la ora 17:30, și se vede pe Look, Telekom și Digi Sport.
Arbitri: Andrei Antonie (București), Marius Marica (Bistrița), Valentin Dumitru (Gherghița). Rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare). Observator: Ioan Onicaș (Zalău).
UTA: Iacob – Tomozei, Da Silva, Benga, Roumpoulakou – Albu, Roșu – Miculescu, Hora, D. Rusu – Buhăcianu. Au mai evolut: Ursu, Vlad Morar, Cipri Rus, Melinte. Antrenor: Laszlo Balint.
Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Paraschiv, Patriche – Cebotaru, Gardoș, – L. Dumitriu, Cordea, Sandu – Boiciuc. Au mi evoluat: Ionuț Petrescu, Cr. Tănase, Andronic, Achim, Cascini. Antrenor: Ilie Poenaru.
Arbitri: George Găman (Craiova) – George Neacșu (Câmpulung Muscel), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Zsabolcs Kovacs (Carei)
Observator de arbitri: Nicolae Grigorescu (Timișoara). Observator de joc: Marian Ivan
Academica a venit la Arad cu trei jucători veniți liberi de contract după despărțirea de echipa din Sibiu… o reîntâlnire lui lbu cu fosta sa echipă. Oaspeții, cu mai mulți jucători ce au jucat toate meciurile din acest sezon – în vreme ce pentru UTA, doar Benga e integralist.
Meciul a debutat cu o ocazie arădeană după o fază fixă: o centrare a lui Rusu pentru Miculescu, reluare periculoasă, deviată alături. În replică, experimentatul Gardoș a trimis un șut de la distanță, peste transverslă, în minutul 13. Buhăcianu, lansat printre doi adversari, a fost deposedat în fața careului în minutul 17. Cordea a ezitat și a fost blocat, apoi ultima fază notabilă a primei reprize, Boiciuc a reluat peste poartă cu 15 minute înainte de pauză.
Academica, conform statisticii, a dat toate golurile din acest sezon după pauză, în vreme ce arădenii au avut doar o singură astfel de reușită. Partea secundă a debutat cu o lovitură liberă periculoasă pentru oaspeți, dar fără rezultat. În minutul 59 Hora a tras blocat de un apărător, mingea a revenit la acesta, dar a tras pe direcția portarului, iar în minutul 63, Hora deviază o centrare din lovitură liberă rezolvată de Vâlceanu. În faza următoare Petrescu a tras de la 20 de metri, dar a respins de Iacob. În minutul 76, Petrișor Petrescu cade în careu în contact cu Da Silva.
Deși a pierdut o jumătate dintre jucătorii din sezonul trecut, Academica a pus presiune în multe momente ale jocului.
Campionatul se întrerupe, apoi UTA merge la Sibiu.
În atașamentul video – conferința de presă susținută de Laszlo Balint după meci.