[GIMNASTICĂ RITMICĂ] CSM Arad – Campioană națională pe echipe și multe medalii la individual [GALERIE FOTO]
În perioada 21-25 iunie, la Braşov, s-au desfășurat Campionatele Naţionale de gimnastică ritmică, individual şi pe echipe, pentru junioare mici (9-10 şi 11-12 ani).
CSM Arad a fost foarte bine reprezentat, micile sportive pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova propunându-şi să obţină un număr cât mai mare de medalii. La categoria a IV-a au intrat în concurs, pe diferite grupe, gimnastele arădene: Catrina Buniov, Alice Trancău, Elisa Andresz, Andra Crainic, Maria Moţ, Dalia Marin, Antonia Stănescu, Karina Kuncz şi Carina Crainic. La categoria a III-a a concurat, din partea CSM Arad, Alenia Biringer.
Rezultate CSM ARAD – 14 MEDALII:
CSM Arad a monopolizat podiumul junioarelor de 9-10 ani (categoria a IV-a), cucerind aurul cu echipa, în componenţa enumerată mai sus şi toate medaliile în concursul individual, în următoarea ordine: Catrina Buniov- aur, Maria Moţ – argint şi Dalia Marin – bronz. Maria Moţ a cucerit aurul în finala fără obiect, dar şi la cerc şi panglică, Dalia Marin a obţinut bronzul la coardă, iar Catrina Buniov s-a ales cu argintul la panglică. În concursul pre-junioarelor (junioare II, 11-12 ani), performera competiţiei a fost o altă gimnastă de la CSM Arad, Alenia Biringer.
Alenia Biringer a fost declarată Regina României la categoria a III-a a junioarelor mici (pre-junioare), cucerind titlul la individual compus la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică. Este campioana absolută a României la gimnastică ritmică, junioare mici. Este triplă campioană națională la cerc, măciuci și panglică și bronz la minge.
CSM Arad a cucerit aurul pe echipe, fiind desemnată Campioana României.
Programul competițional a fost:
Joi 22 Iunie:
18:30 – 19:20 Categoria a III-a GRUPA A (1-19) – Cerc
19:40 – 20:40 Categoria a III-a GRUPA B (20-37) – Cerc
Vineri 23 Iunie:
15:30 – 17:10 Categoria a III-a GRUPA B (20-37) – Minge şi Măciuci
17:30 – 19:10 Categoria a III-a GRUPA A (1-19) – Minge şi Măciuci
Sâmbătă 24 Iunie:
16:00 – 17:00 Categoria a III-a GRUPA A (1-19) – Panglică
17:20 – 18:20 Categoria a III-a GRUPA B (20-37) – Panglică
18:20 – 19:00 Festivitate de Premiere Categoria a III-a Individual Compus şi Echipe
Duminică 25 Iunie:
12:20 – 14:00 Finale pe Obiecte Categoria a III-a
14:00 – 15:00 Festivitate de Premiere Finale pe Obiecte
FOTO: Preluate de pe conturile de facebook ale părinților campioanelor
Etichete: Alenia Biringer, Alice Trancău, Andra Crainic, Antonia Stănescu, Brasov 2017, Campionatele Naţionale de gimnastică ritmică, Carina Crainic, Catrina Buniov, csm arad, Dalia Marin, Daniela Chiriac, Elisa Andresz, Karina Kuncz, Maria Moț, Tatiana Novikova