Ared
sonia ichim

Sonia Ichim, experienţă italiană în Serie A

Gimnasta arădeană Sonia Ichim a bifat o nouă experienţă interesantă în cariera ei. După debutul la Europenele pentru senioare, de la sfârşitul anului trecut, sportiva de la CSM a fost solicitată de nou promovata din A2, ASD Olimpia Senago, în Campionatul de gimnastică ritmică pe echipe din Italia. „În Italia nivelul este ridicat, iar conform regulamentului din Serie A, cluburile pot să apeleze la o gimnastă din străinătate pentru a concura la două obicte. Deşi a fost convocată pe repede înainte, practic pe ultima sută de metri şi nu a avut mult timp la dispoziţie pentru pregătire, Sonia a…
0
gimnastele de la ritmică se pregătesc

Gimnastele de la RITMICĂ se pregătesc, la Arad, de Naţionale şi Europenele junioarelor

  Federaţia Română de Gimnastică Ritmică a stabilit un calendar provizoriu post-pandemie, care deocamdată rămâne valabil. Astfel, Campionatul Naţional de copii ar trebui să deschidă sezonul 2020, în perioada 3-4 octombrie, la Ghimbav. Urmează Campionatele Naţionale de junioare mici, junioare şi senioare de la Ploieşti, în 22-25 octombrie şi apoi Cupa României şi Festivalul Naţional de gimnastică ritmică din perioada 7-8 noiembrie, la Bucureşti. Gimnastele de la CSM Arad profită de această perioadă şi se pregătesc intens, pe plan local, pentru a cuceri noi medalii: „Pregătirea decurge conform aşteptărilor, fetele răspund bine şi sunt dornice de competiţie, chiar profităm de…
0
aradul trimite gimnaste în lotul

Toamnă plină în calendarul competițional al Federaţiei Române de GIMNASTICĂ RITMICĂ

  Calendarul intern al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică va fi stabilit în funcţie de evoluţia situaţiei sanitare din ţară şi a actelor normative emise de Guvern şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Până atunci, Comitetul Executiv are propuneri provizorii, sub rezerva aprobării în şedinţele ulterioare, a datelor exacte ale întrecerilor. Aşadar, Campionatul Naţional de copii, individual şi ansamblu, ar trebui să aibă loc în perioada 3-4 octombrie, la Ghimbav. Campionatele Naţionale de junioare mici, junioare şi senioare, individual şi echipe, vor fi găzduite de Ploieşti, în 22-25 octombrie, iar Cupa României şi Festivalul Naţional de gimnastică ritmică vor avea…
0
csm arad dă încă cinci

CSM Arad dă încă CINCI sportive pentru centrul OLIMPIC de junioare la GIMNASTICĂ RITMICĂ

  Şcoala arădeană de gimnastică ritmică continuă să fie în prim-plan Nu doar că oraşul nostru este „cartier general” pentru cele mai de perspectivă junioare ale ţării, ci oferă şi cele mai multe gimnaste pentru acest centru, dar şi antrenoarea coordonatoare. Dacă anul trecut doar Alenia Biringer corespundea ca vârstă, din 2020 au mai fost cooptate, în pregătire, încă patru sportive de la CSM Arad este vorb despre Maria Moţ, Dalia Marin, Catrina Buniov şi Antonia Stănescu. „Am reînceput activitatea cu centrul olimpic de junioare, unde avem acum cinci sportive arădene, plus patru fetiţe de la UNEFS Bucureşti şi…
0
csm arad - campioană națională

[GIMNASTICĂ RITMICĂ] CSM Arad – Campioană națională pe echipe și multe medalii la individual [GALERIE FOTO]

  În perioada 21-25 iunie, la Braşov, s-au desfășurat Campionatele Naţionale de gimnastică ritmică, individual şi pe echipe, pentru junioare mici (9-10 şi 11-12 ani). CSM Arad a fost foarte bine reprezentat, micile sportive pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova propunându-şi să obţină un număr cât mai mare de medalii. La categoria a IV-a au intrat în concurs, pe diferite grupe,  gimnastele arădene: Catrina Buniov, Alice Trancău, Elisa Andresz, Andra Crainic, Maria Moţ, Dalia Marin, Antonia Stănescu, Karina Kuncz şi Carina Crainic. La categoria a III-a a concurat, din partea CSM Arad, Alenia Biringer. Rezultate CSM ARAD –…
0

Cele mai mici sportive de la GIMNASTICĂ RITMICĂ au calificat CSM Arad la Cupa României [FOTO]

  Duminică, 30 aprilie, CSM Arad a participat la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică pentru Copii 2017. Această competiție a fost organizată la Ploiești, Sala „Olimpia” și a fost dedicată  celor mai mici gimnaste, cele care împlinesc 6 ani în 2017, aflate la începutul carierei lor competiționale, dar și celor care au participat deja la unul sau două campionate naționale până acum, așa cum este cazul fetițelor de 7 și 8 ani. Fetele din această categorie de vârstă de la Secția de gimnastică ritmică a CSM Arad au reușit performanțe individuale, clasându-se pe podium, dar au reușit să obțină…
0
8 medalii au cucerit fetele

8 Medalii au cucerit fetele de la CSM Arad la Cupa Irina Deleanu [GALERIE FOTO]

  În perioada 31 martie -2 aprilie au avut loc, la București, campionatele internaționale ale României sau Cupa Irina Deleanu. Întrecerile au avut loc la Complexul Sportiv Național „Sala Polivalentă”. Aceasta a fost a 16-a ediție a Cupei Irina Deleanu la gimnastică ritmică, competiție înscrisă în calendarul internațional al forului mondial de specialitate. Acest  eveniment a reunit la start 70 de sportive din 15 țări, inclusiv Rusia, SUA și Bulgaria. Secția de gimnastică ritmică a CSM Arad a participat în competiție cu 7 gimnaste:  Maria Moț, Alenia Biringer, Catrina Buniov, Dalia Marin, Sonia Ichim, Alexandra Bock și Vanesa Kling.…
0
rar ați văzut ceva mai

Rar ați văzut ceva mai frumos. Campioanele Aradului în imagini – Novi Sad, 25-26 martie

  În perioada 25-26 martie  a avut loc un nou turneu internaţional,  la Novi Sad, în Serbia, destinat gimnastelor mai mici ale secțíei ritmice a CSM Arad. Deși pentru gimnastele noastre această competiție a fost o repetiție pentru Naționalele care vor avea loc la sfărșitul lunii aprilie, rezultatele lor au fost excelente și încununate de medalii. Bucureşti –  următoarea competiție Finalul lunii martie le găseşte pe gimnastele CSM-ului la Bucureşti, la startul puternicei competiţii internaţionale „Cupa Irina Deleanu”, ajunsă la ediţia a 16-a şi programată în perioada 31 martie – 2 aprilie. La aceasta vor  participa și junioarele mici…
0
sportivele secţiei de gimnastică ritmică

Sportivele Secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Arad au făcut legea (și) la Oradea [GALERIE FOTO]

  Sportivele Secţiei de gimnastică ritmică de la CSM Arad au încheiat anul competiţional 2016 en fanfare. Prezente recent la Oradea, la ultima competiţie majoră din acest an, a 11-a ediţie a Cupei Rotary, elevele antrenoarelor Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova au câştigat aproape tot ceea ce se putea. În disputa cu reprezentantele celor mai bune cluburi din zona Banat-Translivania (Reşiţa, Oradea, Timişoara, Baia-Mare, Târgu Mureş), fetele de la CSM Arad au obţinut câteva zeci de medalii, dintre care majoritatea de aur, la toate categoriile de vârstă la care au fost prezente. Gimnastele arădene, unele cu notabile performanţe la…
0
Krak
Marketing Arad, Branding Arad
UAV
Secret Link