Aradul este un oraș filosofic fără școli de filosofie, iar de când nen`tu Marga a făcut din propria-i materie una opțională, prăbușindu-și în ridicol și urâtă uitare propria carieră, o să ne crească pruncii în funcție de cât Platon și Hegel le știu părinții și de cărțile pe care învață să și le cumpere singuri.
Ca dintotdeauna, de altfel, dar mai nașpa.
Dar chiar și-așa: inacțiunea e tot acțiune, nimic nu se pierde, orice spirit reapare, marile întrebări sunt arhetipale, totul e gata creat!
– ca să vezi câți filosofi „cu legitimație” aveam și habar n-aveam de asta!…
Văzut din perspectiva cuiva care-și bate capul din plăcere cu întrebări existențiale de mic, nimic altceva decât o întâlnire a profesorilor de (ce a mai rămas din) filosofie cu întrebările primare ale tuturor generațiilor a fost ceea ce s-a întâmplat în acea oră și ceva. „De ce este filosofia un lux?”, „Unde găsim adevărul absolut?”, „Dacă există un sens obiectiv al vieții sau fiecare persoană trebuie să-și găsească propriul sens?”, „Evoluția cauzează filosofia sau filosofia cauzează evoluția?”, „Conceptele de bine și rău au existat dintotdeauna sau sunt create de om?”, „Există bine și rău în sine sau cele două concepte evoluează în timp?” – iată „lista scurtă” a acestui exercițiu de maieutică primară, dedusă din structura noastră molecular-arhetipală de orice individ care știe să citească oameni și cărți.
Sub genericul „Tinerii întreabă, filosofii răspund”, discuțiile au fost moderate de prof. dr. Janina Flueraș. Elevii au intrat în dialog cu reprezentanți ai catedrei de limba și literatura română de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, profesori de filosofie de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, Preotul paroh conf.dr. Caius Cuțaru, membri ai Societății Arădene de Filosofie și ai Asociației „Susținem Excelența” care au încercat la întrebările lor fără vârstă, fără dată de expirare și, desigur, fără răspunsuri-formulă… pentru că filosofia nu e pentru cei care caută răspunsuri clare la veșnicele întrebări, ci pentru cei pentru care vor să le critice pe cele cu pretenții de adevăr absolut și probabil că de aceea au pus un filosof corupt din conducerea sistemului educațional s-o desființeze ca materie obligatorie: conducătorilor proști nu le plac criticile.
Despre „Societatea arădeană de filosofie” probabil că aflați, ca și noi, de-abia acum…
Care n-a fost filosof asumat înainte de pandemia care ne-a ținut încuiați în noi înșine vreme de doi ani, observ că a devenit. Cei care au cochetat până la ea cu „luxoasa preocupare” s-au transformat în neofiți, iar cei care n-au cochetat deloc – în conspiraționiști veniți din zona filmelor distopice bazate pe literatura maculată a mainstreamului… restul fiind compus din politicieni. (Ferice de cei pe care i-a prins pandemia într-o casă plină cu cărți și care abia așteptau o carantină ca asta! – dar ăștia-s atâta de puțini că, statistic vorbind, nu merită mai mult decât o paranteză.)
Societatea arădeană de filosofie este o emanație socială a acestei pandemii – dar nu orice mișcare filosofică are ca și factor de cauzalitate prim o pandemie?!
Un grup de filosofi arădeni au avut inițiativa de a consitui în anul 2022 „Societatea arădeană de filosofie”, societate care funcționează în cadrul generos al Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” din Arad. Iar primul proiect al acestei societăți (alcătuită din profesori universitari, unii conducători de doctorat, dar și din profesori de liceu, având preocupări de cercetare filosofică) este tocmai realizarea volumului de față, un fel de „dicționar” al celor care aparțin, într-un fel sau altul, spațiului filosofic românesc al Aradului. – conform propriei caracterizări.
Vom urmări cu interes activitatea acestei societăți ca și cum am face parte din ea, dar de departe, cum ne e felul. Și mai personal, cred că din metodele actuale de comunicare, din limbajul cu care autoritățile se adresează cetățenilor (și invers) nu lipsesc ideile (majoritatea ideilor sunt )lipsește ceea ce Roland Barthes definea ca „discurs îndrăgostit”… stilul personal-empatic, limbajul frumos, gramaticile secrete seducător și provocator deopotrivă.
De unde să învețe copiii ăștia cum se gândește o situație complexă și care sunt căile de a-i înțelege structura dacă nu de la filosofi?… „Nimeni nu trece nepedepsit prin filosofie”, e adevărat – dar nici nu iese mai fraier decât a intrat, și, dincolo de bine și de rău privind, inclusiv faptul că disciplina asta de la care a început tot ce știm astăzi a fost exilată într-un fel de samizdat are avantajele ei…
Condamnați penal, pușcăriași și susținători ai agendei Kremlinului, invitați sub egida Consiliului Județean să conferențieze la Arad. Pe banii cui?
Forumul Economic Internațional cu tema „Relansarea dezvoltării și cooperării”, Arad, 4-6 mai, organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Centrul Județean de Cultură, și-a asumat dificila sarcină de a pune la aceeași masă invitați de marcă, perfect onorabili, cu persoane consacrate în spațiul public ca eurosceptici agresivi și pro-putiniști.
Adrian Wiener, deputat USR, declară:
„Este jignitor pentru orice persoană decentă, cu vederi liberale, să regăsească printre invitați pe pușcăriașul Adrian Severin, pe Andrei Marga, pe Gheorghe Piperea; persoane care, sub aparența decenței politice sau academice etalate în program, conferențiază pe teme conspiraționiste, care îndepărtează România de la valorile europene.
Este complet iresponsabil ca o instituție publică să ofere platformă și să gireze vederile acestor personaje, promotori ai agendei de la Kremlin, totul pe bani publici.
România se află în plin război hibrid; societatea românească se află sub asaltul populiștilor, al eurofobilor deghizați în patrioți, care, iată, între 4 și 6 mai, au primit microfonul în Arad.
Iar microfonul nu este montat oriunde, ci exact în sala în care s-au dus tratativele oficiale cu privire la soarta Transilvaniei şi unde s-au pus bazele Marii Uniri de la 1918, sală care (culmea!) este refăcută cu fonduri UE de Consiliul Județean.
Parcă desprinsă din proverbul „dă-mi bani că-mi fată vaca, acum ia-i înapoi, că moare vițelul”, capacitatea demonstrată zilele aceste de Consiliul Județean este cea de a se lăuda cu fondurile europene atrase, concomitent cu girarea discursului eurofob și prorus în sala Unirii.
Este, în același timp, de necrezut și real! S-a întâmplat zilele acestea la Arad.”
Devalorizarea EXCELENȚEI și compromiterea doctoratelor prin PLAGIATORI
Sunt idei/ opinii valoroase care, spre a se impune, au nevoie de susținere. Unele sunt
exprimate în presa culturală, altele în cărți cu tiraj restrâns, fiind cunoscute și asimilate de un public restrâns.
Până nu se formează, cum spun jurnaliștii, o „masă critică” de adepți, suficient de mare spre a influența decizii, asemenea idei rămân articole ori studii de autori, fără efecte și fără consecințe.
E cazul doctoratelor obținute prin plagiere (vezi Indexul Operelor Plagiate în România și o amplă bibliografie având ca temă plagiatele), despre care se discută tot mai discret, nu doar pentru că, între autori, se regăsește numele primului ministru, ci și pentru că, dacă s-ar demara o campanie amplă de verificare a doctoratelor, licențelor, disertațiilor, articolelor plagiate, s-ar scoate la iveală o plagă generalizată („un sport de masă”) privind superficialitate funcționării învățământului superior, inundat de titluri profesionale înalte (profesori, conferențiari, „habilitați”), de școli doctorale false și de alte vulnerabilități.
Susțin opiniile din mai multe articole scrise de Andrei MARGA despre „Compromiterea doctoratelor” (vezi recentul în Tribuna, Cluj-Napoca, nr. 476, 1 – 15 iulie 2022, pp. 11-12), transmițând mirarea că perpetuarea toleranței ministeriale mi se pare complicitate.
„România educată” continuă să fie un proiect sine die.
Nu poate fi ceva mai needucativ și periculos decât să te faci că nu vezi, nu iei atitudine împotriva plagiatului care întreține superficialitatea ideii de doctorat, a calității Școlilor doctorale, cu profesori abilitați să conducă doctoranzii în cercetarea științifică, fără ca ei să dovedească expertiză în domeniu.
Așa începe articolul Andrei Marga, fost rector la Cluj și ministru al educației, eminent
filosof, riguros cercetător, om cultivat și cu un discurs elevat, coerent, logic și argumentat,
responsabil de ceea ce afirmă:
„După un nărav al lașilor, care nu rezolvă ceva, dar mușamalizează, unii îi iau la rost pe cei care fac publice plagiatele la doctorat”.
Jurnalista Emilia Șercan dă la iveală plaga doctoratelor plagiate
(inclusiv a generalului Nicolae Ciucă), apoi există liste întregi de plagiatori (între aceștia se regăsesc și câțiva „universitari” arădeni), care ocupă posturi și funcții în universități, beneficiind de avantaje financiare prin furt
intelectual dovedit.
Andrei Marga pomenește de „gravitatea situației” în care a ajuns doctoratul ca instituție (școli, profesori, teze, plagiere, consecințe).
Da, după procesul de la Bologna, ”multiplicarea fără suport a conducătorilor de doctorat” a slăbit „sistemul doctoral din România”. Un profesor modest, fără expertiză în cercetare și fără relevanță, poate obține dreptul de a coordona lucrări doctorale, pe baza unei „autorizări birocratice”, fără a dispune de „legitimare profesională”.
În România, după afirmația ministrului Câmpeanu, există 189 școli doctorale și 398 domenii de studii universitare de doctorat,
la care se mai adaugă alte două școli doctorale, recent validate de ARACIS. Din 1990, Școlile doctorale au acordat peste 80 de mii de titluri de doctor în științe (?).
Într-un singur an (2012), au fost validați 6259 doctori.
Inflația de doctorate și compromiterea acestora prin valoarea lor tot mai scăzută pare o plagă dificil de eliminat din mai multe motive: „autonomia universitară” prost înțeleasă, pe baza principiului colegialității cu avantaje reciproce și, deci, printr-o relativizare a exigențelor.
Plagiatele au devenit un fenomen generalizat, începând cu copierea referatelor de seminar, a articolelor, a cumpărării autorității ISI, a licențelor (există un site de vânzare a licențelor), disertațiilor și încheind cu tezele de doctorat.
Cât de greu ar fi ca responsabilul cu educația, adică ministrul, să facă ordine în domeniul plagierii? Ce interese mușamalizează și pe cine protejează de acuzația hoției și lașității? Aceeași onoare ar trebui să existe deopotrivă la tolerarea plagiatelor de către conducători de doctorate, ca și între doctoranzi.
Unele teme de doctorat sunt puerile, fără relevanță, fără nici un impact asupra aplicabilității ideilor emise. Deocamdată, se determină listele de plagiatori doar la simpla copiere literală, deși în categoria acestora intră plagiatorii de idei, probleme, soluții.
Andrei Marga propune soluții pentru salvarea „compromiterii doctoratului”:
asimilarea, prin lege, a plagiatului ca furt; verificarea generală a doctorilor spre a-i discerne pe cei „veritabili”; redesenarea rețelei școlilor doctorale și plasarea acestora numai în universități (acum există în Institute ale Academiei, Școli militare); normalizarea listei conducătorilor științifici („Doar în România, afirmă A. Marga, au apărut tot felul de nulități profesionale, cu pieptul bombat de profesori de carton și doctorate de doi lei…”) și schimbarea traseului de pregătire a doctoranzilor.
Plagiatul are deopotrivă o semnificație juridică cu efecte financiare.
Validarea doctoratelor și acordarea titlului de doctor în științe o face CNATCDU, pentru că acordă încredere conducătorilor de doctorate și comisiilor colegiale.
Vinovăția furtului intelectual o are deopotrivă autorul plagiatului, dar și profesorul „habilitat”, responsabil de traseul de specializare al doctorandului. Pentru că, dând crezare profesorului M. Coman, de la Universitatea din București, „Plagiatul nu se limitează la acțiunile persoanei care îl efectuează; îndemnul la plagiat sau tolerarea și mușamalizarea cazurilor de plagiat sunt fapte la fel de grave, sunt transgresiuni ale eticii universitare la fel de dăunătoare calității vieții academice”.
În fiecare universitate, există plagiatori dosiți în spatele colegialității prost înțelese.
Adeseori, universitarii onești tac de teamă, întrucât funcțiile de decizii (rectori, decani, prorectori) sunt ocupate de indivizi compromiși, fără operă științifică și fără viziune în cercetare aplicată. Cine are curajul să evite lustruirea șefului, cu atât mai mult critica acestuia? Oricine este astăzi vulnerabil, fiind „vinovat fără vină” sau simbriaș la discreția șefului.
