Etichetă: DemoMetal Vest

Gheorghe Seculici: Principalul târg de tehnologie și inovație în prelucrarea metalului revine la Arad!

Următorul eveniment găzduit de Expo Arad este Demo Metal Vest (23-26 mai 2023), eveniment dedicat tehnologiei prelucrării metalelor. Este vorba despre cel mai prestigios eveniment de profil din România, Aradul fiind unul dintre puținele județe unde expozanții prezintă cele mai recente realizări tehnologice și inovații din domeniu.

„Tehnologiile de prelucrare se schimbă cu un ritm mai alert ca niciodată. Ca eveniment etalon dedicat tehnologiilor de prelucrare a metalului în România, Demo Metal, desfășurându-se în zonele cu cea mai dezvoltată industrie din România, nu numai că ia parte la această schimbare, ci are un rol decisiv în ritmul de adopție al tehnologiilor la nivel național”, a declarat președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Gheorghe Seculici.

seculici

Demo Metal Vest este principalul târg de tehnologie și inovație în prelucrarea metalului din Vestul României.

În perioada 23-26 mai 2023, la Expo Arad, evenimentul reunește experți din domeniu, furnizori de tehnologie și utilizatori pentru a descoperi ultimele noutăți în prelucrare cu laser, prelucrarea CNC, tehnici de sudare, robotică, automatizare și fabricație aditivă.

Biroul de presă al CCIA

Etichete: , , , ,

Târgul Primăverii și Confort Construct & Instal, primite cu entuziasm de arădeni

Pe parcursul celor patru zile, vizitatorii au putut admira standurile cu flori și produse de
grădinărit, mobilier de grădină, îmbrăcăminte, încălțăminte, decorațiuni, bijuterii, cosmetice și produse beauty, produse handmade, artizanat, jucării, produse agroalimentare, dulciuri, vinuri, bere artizanală, materiale și echipamente pentru construcții, tehnologii, echipamente şi materiale pentru instalații de încălzire, climatizare, electrice şi sanitare, mobilier și decorațiuni interioare, echipamente de pază și protecție antiincendiu, energii regenerabile, imobiliare.

Târgul Primăverii şi Confort Construct & Instal organizate în perioada 20-23 aprilie la Expo Arad au înregistrat şi anul acesta un număr important de vizitatori.

Cele două evenimente au adunat peste 120 de expozanți şi au fost organizate în parteneriat cu Consiliul Județean Arad.

În cadrul evenimentului a avut loc o acțiune de plantare de copaci. Elevii clasei întâi de la Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” din Almaș, conduși de doamna învățătoare Amina Miclean, au plantat arbuști pentru a încuraja promovarea mediului înconjurător.

„Chiar dacă sunt dedicate publicului larg, pentru expozanți, târgurile sunt o șansă reală de a-şi promova şi dezvolta afacerea. Camera de Comerț Arad pune accent pe dezvoltarea fiecărui târg ca o platformă pentru antreprenorii mici și mijlocii, care pot oferi servicii personalizate vizitatorilor”, declară președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.

Următorul eveniment găzduit de Expo Arad este DemoMetal Vest (23-26 mai 2023), eveniment dedicat tehnologiei prelucrării metalelor.

Biroul de presă al CCIA

Articol asociat:

Târgul Primăverii și Târgul Confort Construct & Instal, la Expo Arad

Etichete: , , ,