[ACTUALIZARE] ( 20 august 2020): O nouă sesizare a fost depusă la ANCOM pe tema serviciilor de slabă calitate ale operatorilor IT și de telefonie în județul Arad
[COMUNICAT DE PRESĂ ]
Deputatul Tripa din nou în dialog cu ANCOM, pe tema serviciilor de slabă calitate ale operatorilor IT și de telefonie în județul Arad
„ Pe data de 8 iulie am sesizat din nou, printr-o interpelare oficială, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) privitor la lipsa infrastructurii terestre de internet și de telefonie, precum și a acoperirii și calității semnalului, pe linie de servicii date și telefonie, într-un număr mare de localități din mediul rural din județul Arad.
În ciuda faptului că ANCOM a dispus controale în teritoriu, ca urmare a sesizării mele din 2018 și a aplicat amenzi, situația nu s-a schimbat în mod radical iar datele aplicației aisemnal.ro atestă acest fapt, certificat și de primarii și cetățenii satelor și comunelor în cauză, cu care mă aflu într-un dialog continuu.
Astăzi, mai mult ca oricând, când administrația prezidențială și guvernul României vorbește despre începerea anului școlar în format online, mi se pare esențial să reevaluăm tema calității serviciilor oferite de operatorii români IT&C în teritoriu. Consecințele pot fi dintre cele mai dramatice și mă gândesc în primul rând la abandonul școlar. Am cerut ANCOM să verifice din nou care este realitatea la zi din teritoriu, una pe care am expus-o pe baza a sute de dialoguri cu primarii de comune din județul Arad și cu cetățenii.
În cursul zilei de ieri, domnul Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, mi-a trimis un răspuns, pe cale oficială, în care menționează eforturile instituției pe care o conduce de a monitoriza atent calitatea serviciilor oferite de operatori în mediul rural, recunoscând că există încă probleme serioase privind acoperirea în localități care țin de comunele: Beliu, Craiva, Hășmaș, Săvârșin, Șiștarovăț, Vărădia de Mureș, Archiș, Conop și Vârfurile.
Sper ca monitorizarea să nu se oprească aici iar ANCOM să fie cât mai imparțial și exigent, pentru că cetățenii plătesc bani grei operatorilor de date și telefonie pentru servicii de o calitate absolut îndoielnică. Știm prea bine că există o diferență esențială între teorie și practică, între datele empirice comunicate de operatori, total fanteziste și realitatea din teritoriu. De aici până la abuzuri nu e cale lungă iar consecințele negative decurg de la sine” spune deputatul PSD Florin Tripa.
Biroul de Presă al PSD Arad
***
[TITLUL INIȚIAL] (17 octombrie 2018): În urma sesizării deputatului PSD Florin Tripa, ANCOM sancționează operatorii naționali de telefonie mobilă pentru nerespectarea obligațiilor contractuale și a prevederilor legale
[COMUNICAT DE PRESĂ ]
În urma sesizării deputatului PSD Florin Tripa, ANCOM sancţionează operatorii naţionali de telefonie mobilă pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale şi a prevederilor legale.
Deputatul PSD Florin Tripa a sesizat în scris, în luna septembrie, conducerea ANCOM cu privire la carenţele serioase de semnal pe linie de telefonie mobilă care se înregistrează într-o serie de localităţi din judeţul Arad precum şi în ceea ce priveşte absenţa unor soluţii viabile de conectare la internet. Domnia sa a cerut arbitrajul autorităţii naţionale şi implicarea în medierea discuţiilor între comunităţile locale şi operatorii naţionali de internet şi telefonie mobilă. Domnul Sorin Grindeanu, preşedintele instituţiei a formulat un răspuns oficial ce include poziţia ANCOM, conform legislaţiei în vigoare ce reglementează regimul serviciilor de telecomunicaţii în România, precum şi măsurile punitive adoptate pentru nerespectarea normelor specifice de către anumiţi operatori.
„Nu am urmărit să instrumentez o campanie împotriva operatorilor români de telefonie şi date, ci să îi determin să ofere servicii conform licenţelor dobândite şi reglementărilor tehnice în domeniu. Scopul meu vizează în mod unic îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru comunităţile rurale din judeţul Arad”, spune deputatul social democrat Florin Tripa.
Iată cum sună răspunsul oficial al ANCOM:
Stimate domn,
Ca urmare a adreselor Dvs., înregistrate la ANCOM cu numerele de mai sus, vă aducem la cunoștință următoarele:
1.Cu titlu general, precizăm că, în cazul serviciilor de telefonie şi date mobile, anumite cerinţe referitoare la acoperire sunt stabilite prin impunerea unor condiţii de acordare a licenţelor de utilizare a frecvenţelor radioelectrice, dar aceşti parametri nu vizează relaţia cu anumiţi utilizatori, ci activitatea globală a furnizorului, vizând utilizarea eficientă a resurselor alocate.
După încheierea fiecărei faze de dezvoltare a reţelelor deţinute de operatori, ANCOM efectuează controale pentru a verifica respectarea obligaţiilor minime de acoperire impuse prin licenţe.
2.Având în vedere obligațiile prevăzute anterior, ANCOM a desfășurat o amplă campanie de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce, în cadrul căreia s-au efectuat măsurători în 12.786 de localităţi locuite de peste 19,8 milioane de locuitori din totalul de 20,1 milioane. Campania de măsurători a ANCOM s-a derulat pentru a verifica în ce măsură operatorii de telefonie mobilă respectă obligaţia de acoperire cu servicii de voce a zonelor locuite de cel puțin 98% din populația României, obligație asumată prin licenţe.
Rezultatele campaniei de măsurători privind acoperirea cu servicii de voce sunt următoarele: Orange România -97.56% din populație, Telekom România Mobile Communications – 96.8% din populație și Vodafone Romania – 97.80% din populație.
Potrivit măsurătorilor ANCOM, localitățile Mișca, Satu Nou, Vânători, Zerindu Mic, Adea, Țipar, Julița, Vărădia de Mureș, Sintea-Mare, Săvârșin și Temeșești, jud. Arad, beneficiază de acoperire cu servicii de voce în rețelele de telefonie mobilă ale Vodafone, Orange, Telekom Mobile și RCS&RDS.
Localitățile Archiș, Bârzești, Groșeni și Stejar, jud. Arad, beneficiază de acoperire parțială cu servicii de voce în rețelele de telefonie mobile menționate anterior.
Localitățile Troaș, Lupești, Pârnești și Nemești, jud. Arad, nu beneficiază de acoperire cu servicii de voce în rețelele de telefonie mobile menționate anterior.
Având în vedere faptul că niciunul dintre operatorii de telefonie mobilă menționați nu a atins valoarea stabilită prin licențe şi ținând cont de gradul de îndeplinire a obligației, ANCOM a sancționat contravențional Orange România S.A. (Orange) și Vodafone Romania S.A. (Vodafone) cu avertisment și Telekom România Mobile Communications S.A. (Telekom Mobile) cu amendă în cuantum de 500.000 de lei.
Deputatul PSD Florin Tripa militează pentru reînfiinţarea clasei de matematică-informatică la Liceul Teoretic din Pâncota
Deputatul social-democrat Florin Tripa a înaintat o solicitare doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei Naționale, prin care militează pentru includerea în planul de şcolarizare a clasei de matematică-informatică la Liceul Teoretic din Pâncota, în prezent desfiinţată printr-o decizie anterioară.
„Am fost la rândul meu interpelat de către primarul oraşului Pâncota, Dan Pocrişer, care mi-a expus argumentat situaţia, informându-mă în acelaşi timp că directorul inistituţiei de învăţământ a adresat un memoriu extensiv ministerului pe această temă. Din poziţia de parlamentar de Arad mă alătur iniţiativei şi solicit doamnei Andronescu o soluţionare pozitivă, mai ales că Liceul Teoretic din Pâncota are o tradiţie binecunoscută şi rezultate în plan educaţional pe măsură.
Şi nu este vorba doar despre Pâncota ci şi despre comunele şi satele Măderat, Şiria, Galşa, Agrişu-Mare, Tauţ, Târnova, Drauţ şi Seleuş, unde există elevi merituoşi care doresc să urmeze, aproape de casă, un profil real, în condiţii de performanţă maximă şi care sunt îndreptăţiţi să primească această şansă.
Sunt convins că ministrul Educaţiei Nationale va ţine cont de toate aceste raţionamente şi va rezolva chestiunea în favoarea părinţilor care nutresc speranţe legate de viitorul educaţiei copiilor.”spune deputatul PSD Arad Florin Tripa.
Deputatul social democrat Florin Tripa consideră, la doi ani de la preluarea mandatului de parlamentar, că are datoria morală față de cetățeni de a prezenta bilanțul activității sale publice, într-o totală transparență. Conform domniei sale, oamenii nu trăiesc din slogane de partid și promisiuni deșarte, dar viața lor poate fi influențată pozitiv de eforturile individuale și colective ale acelor politicieni care își pun cu adevărat competențele și energia în slujba comunității.
„Cred că evoluția clasei politice românești poate să aibă loc doar prin eliminarea demagogiei și a mimării interesului pentru problemele oamenilor care i-au ales.
Acești cetățeni onești vor să vadă în mod concret că lucrurile se mișcă în bine în spațiul în care trăiesc și își desfăsoară activitatea. Parlamentarul devine astfel un vector al progresului dar și un gardian moral al respectării drepturilor și intereselor oamenilor din regiune. Nu am făcut un secret din faptul că proiectul extinderii magistralei de gaz în județul Arad este unul dintre obiectivele majore ale mandatului meu. Satisfacția este cu atât mai mare cu cât cetățenii de pe Valea Crișului și a Mureșului sunt tot mai aproape de materializarea acestui deziderat, o alternativă veritabilă la utilizarea lemnului de foc în gospodării. În ansamblu, este un proiect dificil dar ambițios care necesită o comunicare și coordonare excelentă, multe întâlniri consultative și parcurgerea unor etape succesive precise. Am realizat în acest an pași importanți iar eforturile mele la nivel local sunt completate în mod echilibrat de modificările legislative, meritul fiind în acest caz al Guvernului României.
Pe de altă parte nu pot și nu voi ignora niciodată comunicarea directă cu arădenii din județ, cei care mi-au semnalat numeroase disfuncționalități cu privire la calitatea prestației unor furnizori de servicii. Fără a-mi dori să deschid un război cu una sau mai multe companii din sectorul privat, nu am permis și nu voi îngădui ca firme precum Enel sau providerii de telefonie și internet să își bată joc de comunitățile din mediul rural și de banii clienților. Voi uza și în viitor de toate armele legale pentru a combate orice tip de abuzuri pe această linie, fie că este vorba despre declarații în Parlamentul României sau interpelări parlamentare la ministerele de resort sau autoritățile naționale competente. Recent, am somat conducerea companiei Enel să intervină cu toate capacităţile de operare disponibile pentru remedierea situaţiei limită în care se găseau peste 30 de localităţi din judeţul Arad. În urma ninsorilor abundente cabluri și stâlpi de electricitate au fost doborâți la pământ și au făcut ca zeci de mii de oameni să nu aibă, energie electrică. Capacitatea de reacție a Enel a fost slabă, pe măsura carențelor majore de personal și mentenanță, aspecte pe care le-am sesizat în cel mai înalt for al țării.
Nu am ezitat de asemenea să denunț practicile neconforme și serviciile mizerabile ale operatorilor de telefonie și internet, care la adăpostul unor reputații internaționale respectabile și-au închipuit că România este o nouă vacă de muls iar satul românesc o sursă perenă de profit pentru compania mamă. Zeci de sate și comune din județul Arad fără semnal de telefonie mobilă, în ciuda abonamentelor contractate și a licențelor în vigoare, soluții de interconectare internet artizanale dar scumpe, cam ăsta este tabloul serviciilor pe care marii operatori le oferă în multe localități din mediul rural. Viitorul nu prea sună bine ! Asta a constatat și conducerea Ancom când în urma sesizărilor mele a procedat la verificări, măsuratori de semnal în teren și ulterior avertismente și sancțiuni usturătoare.
Pot să garantez arădenilor că voi rămâne la fel de deschis sesizărilor și problemelor cu care se confruntă și că vor găsi în permanență în mine un partener de dialog căruia nu îi este frică să înfrunte abuzurile de orice natură.”, spune deputatul PSD Arad Florin Tripa
Florin Tripa: Sprijin financiar de 2 miliarde de Euro pentru agricultura românească sub forma subvențiilor pentru agricultori și fermieri
Agricultura și dezvoltarea satului românesc reprezintă o prioritate absolută în programul de guvernare social-democrat. Executivul depune eforturi ca sectorul agricol să devină un motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural, odată cu garantarea veniturilor agricultorilor pentru a evita migrația din comune și sate, afirmă deputatul PSD Florin Tripa.
„Din nou mă bucur să constat promptitudine guvernamentală privind nivelul subvențiilor agricole pe 2018, astfel că, din 16 octombrie, fermierii trebuie să se aștepte la avansurile pentru plățile directe aferente acestui an. În plus, și ciobanii au motive de satisfacție, pentru că vor primi, și ei, la timp, banii pentru animalele lor. Este vorba despre un avans din sumele aferente plăţilor directe pe suprafaţă, precum şi din sprijinul cuplat la ovine şi caprine. Prin acest sprijin financiar acordat fermierilor vor intra în agricultură aproximativ două miliarde de euro, bani proveniţi din fonduri europene. Decizia Guvernului va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și programul de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor pe care urmeaza să le primească. După cum constata luni ministrul Agriculturii, Petre Daea, perioada pe care am parcurs-o de la integrarea în Uniunea Europeană a fost o perioadă fertilă pentru ţară, pentru că fermierii români şi-au însuşit temeinic tehnologiile şi au progresat, iar pe câmp se vede deja că toate culturile arată bine.
Nu în ultimul rând, obiectivele ministerului de resort vizează fructificarea potențialul agricol real al României, concomitent cu revitalizarea zonelor rurale prin programe specifice de investiții.”, spune deputatul social-democrat Florin Tripa.