Etichetă: emil sandoi

[AVANCRONICĂ] Meci dificil pentru UTA în fața Chindiei

 

Runda cu numărul XXIII din prima ligă fotbalistică o aduce pe UTA pe terenul Centrului Național de Fotbal de la Buftea, locul ales pentru a găzdui acum jocurile de pe teren propriu ale Chindiei Târgoviște, după ce mai multe runde au jucat la Ploiești. Gruparea arădeană a  fost eliminată din competiția surprizelor după un eșec suferit cu 1-2 pe terenul Universității Cluj. A fost  numai a treia înfrângere suferită într-o deplasare oficială din acest sezon competițional. În campionat UTA e clasată pe locul nouă, fiind la egalitate de puncte cu Chindia și Gaz Metan.

„Suntem la jumătatea returului. Nu prea ține vremea cu fotbalul, dar sper să ținem noi și să reglăm problemele din săptămâna care urmează să se încheie. Comparativ cu turul campionatului, cred că avem o linie și un parcurs mult mai consistent. Puncte acumulate în acest început de retur o arată, și jocul pe multe momente ale lui. Începem să întâlnim echipele din zona noastră, campionatul e mult mai echilibrat decât în sezoanele trecute, și prin prisma valorii și prin prisma punctelor – nu s-au distanțat echipele din prima parte. Încă toată lumea își face calcule, implicit și noi, cum am putea face pasul și să ținem poziția cât mai înaltă înspre zona play-off-ului. Chindia e una din echipele din zona noastră, așteptăm cu interes meciul. Sper să fie bine pentru noi”, a punctat antrenorul secund Alin Pînzaru.

UTA înscrie puține goluri pe meci în medie și asta duce și la irosirea unor puncte în special acasă, dar cu atacanți precum Hora, Roger, Antal si Adi Petre cred că va începe să se prezinte din ce în ce mai bine pe faza de atac. Chindia are probleme din postura de organizatoare, are doar două partide în care n-a luat gol „acasă”.

Chindia vine după trei eșecuri consecutive din patru meciuri de Liga 1, fără victorie. Moralul jucătorilor a mai crescut însă după ce miercuri a reușit să se califice în sferturile de finală ale Cupei României învingând Farul cu 3-0 la Constanța, unde Săndoi a menajat câțiva titulari pentru meciul cu arădenii. A fost revelația turului de campionat, dar  în ultima perioadă nu s-a mai ridicat la nivelul din prima parte, la un moment dat era pe loc de play-off, însă a căzut pe locul șapte, la cinci puncte de poziția a șasea. Chindia e ultima clasată într-o ierarhie a golurilor marcate și are doar 19 până acum.

În tur arădenii s-au impus cu 1 – 0, prima victorie pe noul stadion. În liga secundă în 2017 arădenii s-au impus acasă cu 2-1.
Chindia – UTA se dispută sâmbătă, 13 februarie 2021, de la 14:30, și se vede în direct pe Look, Digi și Telekom Sport.

Arbitri: Sorin Costreie (Buftea) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Marius Marchidan (Brăila). Rezervă: Adrian Cojocaru (Galați). Observator arbitri: Nicolae Marodin (București).

 

Etichete: , , , ,

[AVANCRONICĂ] Chindia vine la Arad după o serie de rezultate bune. Săndoi e aproape optimist…

 

UTA și Chindia se întâlnesc azi pentru a 13 oară și este a patra șansă pentru arădeni să obțină prima victorie acasă în acest sezon. La ultima vizită la Arad, pe 20 aprilie 2019, Chindia a „smuls” un punct (2-2) pe „Motorul”, suficient pentru a se bucura la finalul campionatului de o promovare istorică în Liga 1. Cele două combatante sunrt promovate la o vară distanță.  Arădenii  au câștigat ultima oară în fața Chindiei  în 2017, pe zăpadă, la Șiria: 2-1 prin dubla lui Florea, care vine azi ca adversar la Arad.

„Am urmărit și analizat prestația celor de la UTA atât în liga a doua, cât și acum în primul eșalon. Am văzut și victoria cu Dinamo, chiar dacă a fost obținută cu șansă. Întâlnim o echipă echilibrată, bine organizată și dispusă în teren de Laszlo Balint. O formație bună care a făcut transferuri importante în vară, unul chiar de la noi, pe Alex Benga. Va fi o partidă dificilă, dar atât noi, cât și UTA, ne dorim victoria cu siguranță. Sigur, arădenii pot fi cu atât mai periculoși cu cât vizează prima victoria pe noul teren, dar datorită circumstanțelor din ultima perioadă, avantajul terenului propriu nu prea mai există. Și noi evoluăm practic doar în deplasare și pe teren neutru Chindia evoluează la Ploieștiși încercăm să obținem puncte indiferent de stadionul pe care evoluăm“, a menționat Emil Săndoi. Săndoi a fost ultima oară la Arad ca antrenor al celor de l a FC Argeș în 2018. În martie anul acesta  a fost întrebat de felul cum vede situația cu înjumătățire a punctelor în liga secundă Săndoi o dădea pe  UTA favorită.

După trei ani și două luni, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc va fi arbitrată din nou de Iulian Dima din București, ajutat la cele două linii de clujenii Alexandru Cerei și Gero Szabo, iar rezervă îi va fi Andrei Țiții, din Șura Mică (Sibiu). L a un meci de acasă cu Dima  la centru echipa arădeană o încurca pe Sepsi și ave atunci șanse la promovarea directă se întâmpla în 2017. Legat de Sfântu Gheorghe, de acolo vine  Iosif Olah, observatorul de arbitri.

Articol asociat:

Hora este scos din echipă de COVID pentru meciul de acasă cu Chindia

Etichete: , , ,

UTA lui Ionuț Popa a înregistrat o nouă înfrângere acasă, pe fondul crizei de jucători

 

UTA  – FC Argeș 1 – 2 (0 – 1)

UTA: Bodea – Costin, R. Iuga, El Hasni (c), Copaci -Enescu, Coulibaly – Janos, Miculescu, Stahl –  D. Popa. Au mai evoluat: A. Iuga, Petra  Antrenor: Ionuț Popa.

FC Argeș: Popescu – Gugu, Turda, Hreniuc – Tofan, R. Costin (c), Gheorghe, Șerbănică – Barbu, Buhăescu, Enceanu. Au mai evoluat Mihăiescu, C. Stan. Antrenor: Emil Săndoi.

Arbitri: Andrei Moroiță (Ploiești) – Adrian Vornicu (Iași), Florin Pucheanu (Dâmbovița). Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare).

Observatori FRF: Romeo Malac (Timișoara), Zoltan Szekely (Baia Mare).

Mai mult de jumătate din jucătorii care au intrat azi în teren au fost sub 21 de ani și au avut o prestație buna mai ales în repriza secundă, dar nu au putut salva rezultatul. E adevarat ca și jucătorii care și-au reziliat contractul au fost tineri. Poate altfel s-ar fi desfășurat jocul dacă UTA deschidea scorul în primele 10 minute prin două situații ale lui Albert Stahl. Popescu l-a blocat pe mijlocașul arădean în minutul 3, pentru ca cinci minute mai târziu Gugu să atenueze pătrunderea lui Stahl și portarul să rețină. În rest nici o ocazie mare la cele două porți până la golul oaspeților de la jumătatea primei reprize. Buhăescu putea realiza dubla dar s-a opus Bodea în minutul 30, o altă soluțe putea fi o pasă pentru Enceanu care era demarcat. Partea scundă a adus un ritm mai bun pentru elevii lui Ionuț Popa, dar prima ocazie a venit abia în minutul 68, D. Popa a reluat pe lângă portar spre poarta goală, dar Gugu a reușit să respingă prin alunecare de pe linia porții. În minutul următor, UTA a beneficiat de un penalty transformat de D. Popa. Jocul bun al arădenilor a venit pe fondul unui joc mai defensiv al elevilor lui Săndoi. Egalitatea pe tabela de scor a durat doar trei minute. După revenira pe tabelă a argeșenilor UTA a atacat dar fără ocazii, mai notăm doar un șut a lui Stahl. Acest fost mare derby al fotbalului autohton a fost câștigat de FC Argeș în această rundă cu numărul 15 în liga secundă. În etapa următoare, UTA se va deplasa joi la Ploiești pentru jocul cu Petrolul.

Așa s-a marcat:
Minutul 23, pasă în adâncime pentru Buhăescu, defensiva arădeană face pasul la off-side fanionul rămâne jos iar atacantul se uită spre colțul lung dar trage pe scurt din numai 6 metri, 0 – 1
Mintul 69, în urma unei lovituri de colț executată de Enescu, D Popa a căzut în careu fiind luat în brațe, lovitura de pe punctul cu var executată de același Popa a fost respinsă în față de portar iar atacantul arădean a reluat în poarta goală, 1 – 1
Minutul 73, centrare în diagonală trimisă de Tofan, C. Stan a primit în 6 metri și a trimis cu stângul pe colțul lung, 1 – 2.

„Încercăm să mergem pe linia ultimelor 4-5 etape, aceea de a folosi jucători tineri în număr cât mai mare. Am început cu 5 jucători sub vârstă și am folosit în total 8 la Bacău. Duminică, cred că 8 sau 9 juniori vor prinde echipa de start. Mergem pe această linie, fiindcă ținem cont de jucătorii tineri și foarte tineri. Vrem să le dăm și mai multă șansă, căci ei sunt ai noștri și, sper eu, ne vom baza pe ei mult timp de acum înainte, a spus în conferința dinaintea jocului antrenorul Ionuț Popa.

Trimiși în urmă cu aproape două săptămâni la echipa a doua ca urmare a prestației proaste cu Universitatea Cluj, Daniel Vădrariu, Alexandru Pop și Paul Cubleșan, jucători tineri între 20 și 25 de ani s-au grăbit să-și încheie conturile cu UTA. „Nimeni nu le-a cerut să-și rezilieze contractul, iar la acest meci cu FC Argeș, cel puțin unul sau doi ar fi putut să facă parte din lot. Dar, ei au solicitat in corpore, după câteva zile, rezilierea contractelor” – a spus tehnicianul arădean.

Etichete: , , , ,