Etichetă: gyor

Înotătoarea Andreea Popescu ar putea încheia anul la Gyor. Obiectiv – baremul pentru Europene!

 

Competiţiile de nataţie sunt serios perturbate pe acest final de an de criza Covid-19. Campionatul Naţional în bazin scurt de la Miercurea Ciuc, programat la începutul lui noiembrie, a fost anulat, iar Naționalele de cadeţi (12-14 ani), de la Târgovişte, din 22-29 noiembrie, este şi el sub semnul întrebării, urmând să se desfăşoare în funcţie de evoluţia pandemiei din ţara noastră.

Obiective importante pe final de 2020 are în special Andreea Popescu – 16 ani, componentă a Centrului Naţional Olimpic de Pregătire a Juniorilor – care ar trebui să participe în perioada 16-19 decembrie la Openul de la Gyor (Ungaria), concurs pentru realizarea baremurilor la competiţiile internaţionale de anul viitor.

Înotătoarea arădeană este pregătită de profesorul Viorel Bitang, cel care ar urma să o însoţească în ţara vecină: „ Andreea a fost reconfirmată în lotul de burse olimpice şi sper să putem merge la Gyor, la acest open puternic. Anul viitor avem Europene de junioare, ea fiind foarte bună în probele de 50, 100 şi 200 bras. De altfel, e vicecampioană naţională de senioare, deşi nu are încă vârsta pentru această categorie. Europenele din Irlanda trebuia să aibă loc în acest an, dar din cauza coronavirusului au fost amânate. De asemenea, cadeţii de la CSM Arad ar trebui să aibă Naţionale la sfârşitul lunii, însă doar cu o săptămână înainte se va anunţa dacă întrecerea va avea loc.

Cadeţii au Naţionale, la final de noiembrie

„Antrenamentele le facem pe plan local, la „Delfinul”, iar pe această cale vreau să mulţumesc conducerii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi în special domnului Alexandru Meszar, pentru că în acest an nu s-a mai închis bazinul pe perioada verii. A fost un sprijin real pentru noi, mai ales că sportivii veneau după o pauză atât de lungă din punct de vedere a pregătirii”, a declarat profesorul Viorel Bitang, antrenor al secţiei de nataţie la CS Municipal Arad.

Andreea Popescu s-a remarcat în acest an cu titlul de campioană naţională de tineret şi vicecampioană naţională de seniori. Înotătoarea de la CS Municipal Arad a obţinut în această toamnă patru medalii la Naţionalele de la Bucureşti, în următoarele probe: 200m bras, locul 1 la tineret si locul 2 la seniori; 100m bras locul 2 la tineret; 50m bras, locul 2 la tineret.

Etichete: , , ,

Andreea Popescu – TRIPLU MEDALIATĂ la Openul pentru JUNIORI de la Györ

 

Aqua Sport Center din Gyor a găzduit recent un puternic concurs de înot Open și pentru juniori. La întrecerea din Ungaria au participat sportivi de la 75 de echipe din Ungaria, Spania, Elveția, Slovacia, Austria, Croația, România, Brazilia, Ucraina, Egipt, Polonia, Germania și Danemarca și a fost dedicată următoarelor categorii de vârstă: Open (născuți 2001 și mai în vârstă), juniori 1 (2002-2003), juniori 2 (2004-2005), juniori 3 (2006-2007) și juniori 4 (născuți 2008 și mai tineri). Lotul României a fost prezent la Gyor cu 24 de sportivi și șase antrenori și a avut o evoluție excelentă, reușind să urce pe podium de 38 de ori! Înotătorii din lotul Româniai au cucerit în Ungaria 9 medalii de aur, 10 medalii de argint și 19 medalii de bronz.

Printre competitori s-a aflat şi Andreea Popescu, înotătoare legitimată la CS Municipal Arad, antrenată de prof.Viorel Bitang. Sportiva a cucerit trei medalii, toate la categoria juniori 2: aur la 200 de metri bras, argint la 100 de metri bras şi bronz la 50 de metri bras.

„Mă bucur pentru rezultatele pe care le-am obținut în acest an, a fost cel mai bun an de până acum. Le mulţumesc pentru susținere şi ajutor antrenorului meu, prof. Viorel Bitang, tatălui meu, Traian Popescu, profesorilor Daria Barta şi Martin Liptak, kinetoterapeutului Stelian Tetulea şi prietenilor mei. Le mulţumesc şi antrenorilor de la lotul național pentru susținere si ajutor, atmosfera de la lot este senzațională. Acum a venit timpul vacanței, ne relaxăm şi apoi începem treaba în noul an. Sper ca 2020 să fie şi mai bun, Sărbători fericite!”, este mesajul sportivei de la CSM Arad, laureată a clubului în 2019, dar şi la Gala Sportului Arădean.

Etichete: , , , ,

Medalii pe tatami obținute de judoka de la CSM Arad la Cupa Europeană şi Cupa Speranţelor

 

De Ziua Copilului, judoka de la CSM Arad au participat la Cupa Europeană de judo sub 15 ani, de la Gyor (Ungaria). Au concurat sportivi de la 58 de cluburi din șapte țări: Azerbaidjan, Cehia, Croația, Germania, Polonia, România și Ungaria. CSM Arad a câștigat două medalii de bronz prin judoka Szabo Carolina, la categoria 44 kg și Voica Andrada, la categoria 57 kg.

La Sibiu, o altă delegație de la CSM Arad a participat la cea de-a treia ediție a turneului internațional de judo „Cupa Speranţelor” 2019, organizat de CS Temerarul. În Sala Transilvania, au fost înscriși un număr de 520 judoka (U9, 10, 11, 13 și 15) la care s-au remarcat următorii judoka de la CSM Arad: U9 – Barta Andrei 30 kg. – loc 1, Ieni Andrei 27 kg – loc 2, Dragoș Victor 24 Kg, loc 5; U10 – Georgescu Bogdan 26 kg – loc 2, Roșca Rareș 30 kg – loc 3; U11 – Budugan Andrei 42 kg – loc 1, Tincu Alin 42 kg –loc 2, Ieni Andrei 34 kg. – loc 3; U11 – Barta Tudor 30 kg- Loc 1; U15 – Hegyi Timeea 32 kg loc 2, Onețiu Bogdan 60 Kg – loc 3.

„Urmează Campionatele Balcanice la nivele de vâstă U13 și U15, după care sportivii vor intra într-o scurtă vacanță binemeritată, ei muncind din greu și în acest an, pentru a-și îndeplini visul de a urca pe podiumul de premiere la etapele finale ale Campionatelor Naționale”, spune antrenorul Dorin Drimbe.

 

Etichete: , ,