Etichetă: TIFF 2017

TIFF 2017: Film și concert Kana Jambe la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca

 

În 7 iunie 2017, de la ora 19:00 la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca a avut loc un eveniment mai puțin obișnuit, prin locație și specificul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu care ne-am obișnuit, dar care, s-a desfășurat cu casa închisă. La început a rulat documentarul „The New Gipsy Kings” (tr. Regii Manelelor), realizat în parteneriat cu BBC, în regia lui Liviu Tipuriță, în limba engleză despre nașterea unui nou gen muzical tot mai cunoscut, și anume manelele. Trebuie să recunosc că a fost o experiență fascinantă, chiar educativă despre acest nou gen muzical și preconcepțiile care roiesc în jurul lui. Am aflat că pentru comunitatea rromă, muzica reprezintă o modalitate de a ieși din sărăcie într-un mod onorabil, precum a fost și cazul veteranilor Adrian Minune, Dan Bursuc și Florin Salam. Atracția principală a serii a fost concertul Kana Jambe care a reușit să scoată latura manelistă din cei prezenți, care au dansat, au cântat și s-au bucurat de muzica lăutărească. Alături de trupă au fost prezenți regizorul filmului, un participant la documentar și bine-cunoscutul impresar Dan Bursuc, care a declarat că „rromii au muzica în sânge” și „că acest public minunat i-a făcut să se simtă regește și că se vor întoarce, cu siguranță la Cluj”.

Etichete: , , , , , , , , , ,

TIFF 2017: Cine-Concertul „The General” [VIDEO]

 

 

În orice zi se merge la film…1,2,3 filme,  cât te ține retina. TIFF 2017 e oportunitatea ideală pentru a adăuga câteva filme de calitate portofoliul personal. Luni seara a fost proiecția cine-concertului „The General” (1926), o capodoperă în regia lui Buster Keaton din 5 iunie de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Nu m-am considerat o mare fană a filmelor mute, în afară de filmele lui Charlie Chaplin & Co., până când, am trăit vreme de o oră și umpic alături de Buster Keaton toate dramele și întâmplările din peliculă pe acordurile trio-ului celor de la Diallèle, pe care, cu siguranță, îi voi urmări de acum înainte.

Cu o notă onorabilă de 8,2 pe IMDB, „The General”, în traducere, „Generalul”  este acum unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în (totuși) nu prea lunga mea existență.  Scopul Festivalului Internațional de Film Transilvania este să educe publicul și să îi faciliteze accesul la cultură, într-un oraș care are pretenția a fi boem și cultural, fapt ce îi reușește.

Am auzit voci care spuneau că acest film are mari șanse în a câștiga Premiul Publicului din acest an, dat fiind delirul extatic al mulțimii de la finalul cine-concertului.  Muzica live a băieților de la Diallèle, trupă înființată în 2005 în Franța, a susținut atmosfera generală cu piese care îți făceau pielea de găină, încă de la primul minut, când au reprodus celebra și minunata bucată a lui Erik Satie, Gnosienne No. 1, piesă cu care au și încheiat, purtându-ne, parcă, într-o călătorie multi și extrasenzorială.

Etichete: , , , , ,