Etichetă: UNICEF

DE CE NU RESPECTĂ ROMÂNIA RECOMANDĂRILE OMS Europa, UNESCO și UNICEF?! Școlile au fost transformate în agenți ai vaccinării, iar despre testare nu vorbește nimeni

 

Asistăm cu toții, neputincioși, la catastrofa din educație – fenomen asociat cu pandemia de coronaviroză care afectează aproximativ 2,8 milioane de elevi (conform datelor oficiale) care au început școala în 13 septembrie și, implicit, pe familiile lor: adică pe TOATĂ LUMEA.

Parcă ne-am întors în timp, la debutul pandemiei când în afară de „nu suntem pregătiți”, „nu avem materiale”, „ne-a luat prin surprindere inamicul nevăzut -necunoscut” etc. nu ni se comunica mai nimic relevant. După un an și jumătate de panică și haos pandemic nu s-a schimbat nimic în România. Încă suntem în faza când singura soluție pentru gestionarea, iată, a valului IV, găsită de autorități este închiderea școlilor, pentru că într-acolo se-ndreaptă deciziile.

Este de neînțeles de ce testarea în școli nu a fost prioritară încă de la debutul pandemiei

(nu numai în școli, dar la acest segment facem referire acum) pentru a se putea desfășura cursurile în condiții de siguranță. Testarea elevilor și a profesorilor în fiecare zi de luni și de vineri ar fi eliminat din start orice risc și, împreună cu celelalte măsuri de siguranță impuse, ar fi creat un climat de siguranță pentru actul educațional. Pentru că, nu-i așa, interesul și scopul nostru comun ar fi trebuit să fie centrate pe  „Școlile trebuie să fie printre ultimele instituții care se închid și printre primele care se redeschid”. Știm bine că nu s-a întâmplat deloc așa, cu toate consecințele negative (emoționale, psihice, educaționale) asupra elevilor.

Cum este inutil să mai analizăm de ce și ce nu s-a făcut, revenim în zilele noastre…

Recent (pe 30 august 2021), cu câteva zile înainte de debutul noului an școlar, un comunicat de presă comun lansat de OMS Europa, UNESCO și UNICEF a subliniat că închiderea școlilor a avut un „efect nefast asupra educației și bunăstării sociale și mintale a copiilor și tinerilor noștri”. Până acum, folosirea testelor de depistare a infecției cu COVID-19 era recomandată doar în cazul apariției unui focar dintr-o instituție de învățământ. OMS spune însă că aceste teste ar trebui să fie folosite de acum chiar și în absența simptomelor.

Pentru a menține școlile deschise și în siguranță, OMS, UNICEF și UNESCO au adoptat un set de opt recomandări, formulate de experții din cadrul Grupului Consultativ Tehnic (GCT) pentru Regiunea Europeană a OMS, cu privire la școlarizarea pe durata pandemiei de COVID-19.  Acestea se adresează celor 53 de state membre din Regiunea Europeană a OMS, după cum urmează:

1.Școlile trebuie să fie printre ultimele instituții care se închid și printre primele care se redeschid.

2.Implementarea unei strategii de testare.

3.Asigurarea unor măsuri eficace de reducere a riscurilor.

4.Protejarea bunăstării mintale și sociale a copiilor.

5.Protejarea copiilor celor mai vulnerabili și mai marginalizați.

6.Îmbunătățirea mediului școlar.

7.Implicarea copiilor și a adolescenților în luarea deciziilor.

8.Implementarea unei strategii de vaccinare care să permită copiilor să continue școala.

unicef

Așadar, Implementarea unei strategii de testare în școli este prioritară.

Ce se face în România?

În primul rând, în România, autoritățile s-au rezumat la declarații, toată responsabilitatea gestionării crizei sanitare și în acest an școlar fiind pasată către conducerea unităților de învățământ. Testarea în școli a rămas la faza de intenție și declarații, în schimb se insistă agresiv pe vaccinare și n-a mai clarificat nimeni unde au dispărut cele 1, 15 milioane de teste alocate școlilor de care vorbea ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, apoi Ioana Mihăilă și chiar ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

În al doilea rând, în România, autoritățile au început cu ultima (!!!) recomandare a OMS, cea a „Implementării unei strategii de vaccinare care să permită copiilor să continue școala.” De ce nu aplicăm măcar metoda „pas cu pas” (chiar a președintelui) și să luăm punctual recomandările OMS pentru menținerea școlilor deschise?

În prima zi de școală, DSP Arad a transmis următoarea adresă către ISJ, adresă redirecționată tuturor unităților școlare:

 

 

 

241879674 957952064768735 5146129720104079704 n

Pe scurt, singura preocupare a autorităților este cea legată de campania de vaccinare – 

și nu contează prin ce metode se realizează. Nu contează nici că unitățile școlare au fost transformate în agenți ai vaccinării cu japca, nici că acest fapt nu face decât să învrăjbească părinții și cadrele didactice care sunt obligate să gestioneze campania de vaccinare în școli în relația cu elevii și părinții lor. Pentru că da, cadrele didactice sunt cele care efectiv aplică această circulară, DSP s-a spălat pe mâini trimițând adresa către ISJ, ISJ s-a spălat pe mâini redirecționând-o către conducerea școlilor, conducerea școlilor către diriginții claselor, diriginții claselor către părinți. Singurii care vor da piept direct și nemijlocit cu problema sunt diriginții, care, la rigoare, n-au nicio calificare s-o facă și singurii care vor avea efectiv de suferit sunt elevii. Pe grupurile de părinți acesta este mesajul de bază al începutului de an școlar:

242087360 174601111478373 2405587351360973141 n

sau formulat așa:

242072947 814973099196774 6309448719117441330 n

(aceste două exemple sunt de pe cele două grupuri de părinți din care personal fac parte, de la clase și școli diferite, fiind vorba de copii de ciclu gimnazial).

Și dacă această campanie de vaccinare în școli ar fi utilă, de ce, până la acel moment nu se realizează testarea?

De ce nu se face testarea independent de campania de vaccinare, pentru că niciuna n-o exclude pe cealaltă? De ce se face orice este posibil ca în cel mai scurt timp să se ajungă la acel indice de 6 la mie infectări și să fie corelat cu prezența fizică la cursuri pentru a avea motiv de a reintra în online? De ce, la fel cum a fost emisă Instrucțiunea nr. 232/07.09.2021 cu privire la vaccinare, nu a fost emisă și una cu privire la testare măcar pentru acest an școlar? Prea mult de ce și, din păcate, prea puține răspunsuri oficiale care nu face decât să întrețină nesiguranța și lipsa de încredere, chiar teoriile conspiraționiste și opoziția părinților la orice măsură luată de autorități. Și, toate astea exclusiv în dezavantajul elevilor și al actului educațional.

Despre testarea în școli am întrebat oficial la DSP Arad încă din luna august, iar răspunsul primit poate fi (re)citit în articolul asociat:

Testarea elevilor în școli e AMBIGUĂ: DSP așteaptă ca Ministerul Sănătății să o informeze prin mass-media

Etichete: , , , , , , ,

Susținerea educației și revenirea la normalitate prin proiectul „We Unite Them – Their Future is Our Future” lansat de UVT. Studii îngrijorătoare: peste 900 de mii de elevi au fost impactați în mod direct de efectele negative ale pandemiei COVID-19

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

UVT, alături de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, lansează o chemare elevilor din județ, pentru susținerea educației și revenirea la normalitate: „We Unite Them – Their Future is Our Future”

Conform studiilor realizate în anul 2020 de Biroul Regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală, Consiliul Național al Elevilor, Reprezentanța UNICEF în România, precum și de Organizația Salvați Copiii România, peste 900 de mii de elevi au fost impactați în mod direct de efectele negative ale pandemiei COVID-19.

Digitalizarea forțată a mediului educațional, cauzată de măsurile de carantină impuse, a făcut ca majoritatea elevilor să învețe fără un program bine structurat și să socializeze preponderent în mediul online.

Limitarea îndelungată la spațiul propriei case, lipsa contactului uman, a grupurilor de suport (prieteni, rude, echipe sportive, s.a.) a făcut ca:

-23.2% dintre elevi să se simtă furioși
-32.7% dintre elevi să se simtă obosiți
-27.1% dintre elevi să se simtă speriați și triști

Cronicizarea acestor sentimente se reflectă în numărul mare de elevi care suferă de zoom-brunout și depresie (cel puțin 1 din 7 copii, conform UNICEF) și, prin extensie, în rezultatele slabe la învăţătură, abandonul şcolar şi pierderea interesului de a se dezvolta.

Universitatea de Vest din Timișoara, prin facultățile de Arte și Design, Educație Fizică și Sport, Litere, Istorie și Teologie, Muzică și Teatru și Sociologie și Psihologie, alături de Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, anunță deschiderea proiectului „We Unite Them – Their Future is Our Future!”, prin care își propune sprijinirea elevilor din școlile și liceele din mediul rural și urban al județului Timiș, prin implicarea lor în cadrul unor activități culturale și artistice, de conștientizare și recuperare în urma efectelor cu impact socio-psihologic, cauzate de contextul pandemic actual.

Proiectul își propune dezvoltarea abilităților sociale, emoţionale, de interacţiune şi sprijin social al elevilor care resimt efectele îndelungatelor limitări impuse de pandemie.

Proiectul, ce va debuta începând din această săptămână, prin activități susținute de către Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie.

Această reîntoarcere la interacțiunile activităților față în față, în spațiile outdoor, reprezintă un răspuns față de semnalul de alarmă cu privire la efectele socio-economice indezirabile pe termen lung, provocate de pandemia COVID-19. Proiectul propune implicarea societății civile în susținerea generației tinere actuale, pentru a ne situa din nou într-un cadru prielnic pentru un viitor sănătos și de calitate a tinerilor din societatea noastră.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a transmis participanților, tinerii elevi din școlile și liceele care au răspuns inițiativei: „Sunt convins că sub coordonarea echipelor noastre de la Facultatea de Educație Fizică și Sport și de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, pentru începutul acestui program, elevii vor regăsi bucuria implicării și dialogului în echipe mici, așa cum i-am invitat să revină, atât pe terenurile de sport în aer liber ale UVT, cât și în spațiile din principalele piațete ale Timișoarei. Vor fi respectate toate regulile epidemiologice, dar, în același timp, vor fi promovate mișcarea, participarea, comunicarea și buna dispoziție.”

flaguvt

 

Foto principală: Google

 

Etichete: , , , , , , , , , ,