Și izbăvește-ncet pedepsitor Odrasla vie-a crimei tuturor. (Tudor Arghezi)
Anul 1969 marca cinematografia americană (și nu numai) prin acest film devenit celebru, în regia lui Sydney Pollac, având ca punct de plecare romanul cu același nume al scriitorului Horace McCoy. Acțiunea filmului se petrece în perioada marii crize economice din Statele Unite. Masa gratuită, dar mai ales marele premiu de 1500 de dolari îi îndeamnă pe zeci de americani să-și găsească o pereche pentru a se înscrie într-un maraton al dansului care epuizează fizic și psihic. Ideea maratonului îi aparține tânărului Robert, un regizor ratat, care transformă lupta pentru supraviețuire (respectiv pentru premiu) într-un veritabil spectacol. Maratonul este îngreunat de o cursă de alergare de 10 minute, pentru ca totul să fie mai spectaculos. Unul dintre momentele de mare tensiune este acela când, pentru a nu fi eliminată din concurs, Gloria (una dintre concurente) îl cară în brațe până la linia de sosire pe partenerul ei care suferise un colaps în timpul acestei probe. La final, când i se pare că este aproape de a câștiga marele premiu, Gloriei i se aduce aminte că din suma care corespunde acestuia se vor scădea toate costurile legate de concurs, astfel încât concurentului nu-i mai rămâne aproape nimic.
Punctul terminus al filmului revine, oarecum, în punctul de plecare.
În copilărie, Robert asistă la o scenă care l-a marcat: un cal rănit și care nu mai putea fi salvat a fost împușcat. Când, la final, îi este răpită și ultima speranță, Gloria vrea să se sinucidă, însă nu poate. Ea îl roagă pe Robert să apese pe trăgaci, iar acesta îi ascultă rugămintea fără nicio rezervă.
Între scenariul filmului și cel al realității (greva profesorilor) nu există, în aparență și pentru ochiul care privește de la firul ierbii, nicio asemănare.
Asemănarea, mai mult sau mai puțin metaforică, răsare pentru ochiul care privește acest fenomen social unic din istoria ultimilor 20 de ani ai României postrevoluționare dintr-un punct mai înalt: cel puțin din acela al dronei care filmează o masă imensă de oameni trecând un pod celebru al Bucureștiului.
Maratonul a început în ritm lent, cu mișcări în stradă locale, apoi cu marșuri repetate la București. Totul se face ca la carte, să nu cumva să există o fisură care ar putea declara greva ilegală. Mișcările de stradă, la rândul lor, sunt extrem de ordonate, aproape impecabile, imortalizate prin poze ale amatorilor sau ziariștilor care surprind străzile curate rămase în urma trecerii puhoiului de oameni. Poate doar decibelii prin care miile de oameni își strigă nemulțumirile sunt peste oarecari limite, doar-doar ele se vor auzi și în turnul de fildeș.
Ivit pentru o clipă din acest spațiu (prea) înalt în fața poporului, președintele țării își dă cuvântul că doleanțele oamenilor ieșiți în stradă vor fi îndeplinite.
Doar că acești oameni știu, din experiența ultimilor 30 și mai bine de ani, că celebrul dicton german Ein man, ein wort nu se mai potrivește cu realitățile contemporane, nici măcar atunci când cel care le rostește aparține, într-o oarecare măsură prin naștere, culturii căreia îi aparține proverbul. Este printre puținele momente ale mandatului său când onorabilul reprezentant al nației își pierde binecunoscutul echilibru și utilizează alte tonuri ale vocii și alte elemente ale lexicului pentru a-și exprima indignarea că nu e crezut pe cuvânt. După care cortina din turnul de fildeș cade, iar mulțimea e lăsată în arena cu lei. Lei care sunt și de o parte, și de alta.
Prima categorie începe spectacolul macabru al lui uite un OUG,
uite alt OUG și al unui imens lamento pe tema săracii părinți și elevi, cum sunt ei de pedepsiți prin greva asta a profesorilor, mai ales că anul școlar nu se poate prelungi din cauză că școlile nu sunt prevăzute cu aer condiționat care să mai rarefieze aerul sufocant (generat de temperaturile verii, evident!) al procesului educativ (vezi declarația doamnei ministru Ligia Deca). Minciunile și inconsecvențele (dacă nu infracțiunile) juridice curg, în văzul tuturor. Dar poate că asta și trebuia să se întâmple. Spectacolul cel mare (pe care îl regizează altcineva, puțin mai de Sus), scotea la iveală, dacă mai era cazul, obrazul adevărat al celor aflați la guvernare. Din păcate această de-mascare (i.e. scoatere a măștii) s-a făcut cu multă suferință și cu multă umilire pentru cei care îndrăznesc o dată la două decenii să-și caște gura. Mișcarea profesorilor a arătat cu degetul ce fel de oameni ne conduc, a creat dezechilibre, măcar pentru o clipă, în echilibrul afișat al unora, a scos la iveală, ca în Caragiale, că până la urmă orice conflict (trebuie să) se încheie amiabil cu pupat toți în Piața Independenței. Adică un ministru a reușit în cele din urmă, după declarația eroică a neîncheierii mandatului, să rezolve problema cu ajutorul leilor din tabăra adversă. Căci doar școala trebuia să se încheie, altfel Goe rămânea repetent.
În istorie, gestul trădării e aproape unul comun, adică nu mai surprinde.
Nu mai surprinde de la Cain și Abel încoace. Și totuși, de fiecare dată, doare. Doare pentru că e întotdeauna o adâncă despicare între unul care are încredere și altul care a jucat teatrul încrederii, dar mai ales pentru că generează o altă despicare, una interioară, a primului: despicare creată de pumnalul care i-a fost înfipt în spate.
Maratonul s-a încheiat, iar dascălii au trebuit să plece pe la casele lor. Deși răniți nu (atât) în veniturile lor (încă!) mizerabile, ci în demnitatea lor umană (adică un om de bun simț nu strigă nici la femeia de serviciu, ci o respectă pentru munca ei, ignorați la modul repetitiv de cei aflați prea sus în turnul de fildeș, dascălii au revenit la activitatea lor aproape senini, ca și cum nimic nu li s-ar fi întâmplat. Dar sentimentul neputinței zace în ființa lor ca un glonț imposibil de operat.
Punctul de la care pleacă filmul lui Sydney Pollac nu este, totuși, același prin semnificație, cu finalul său.
Căci uciderea calului văzută prin ochii copilului Robert este, evident, o absolvire de suferință a animalului. Uciderea Gloriei are (și) alte conotații. Ambiguitatea salvare/crimă pare evidentă. Salvarea de la eternizarea (sisifică) a suferinței e dublată de gestul (nu suficient cenzurat) al suprimării celui care luptă până la capăt, chiar și atunci când a refuzat să mai lupte.
Uciderea unui cal, a animalului obișnuit să tragă mereu căruța și doar arareori răsplătit, care poate duce în spate greutăți uneori de nesuportat, pe care biciul îl doare și, totuși, el continuă să tragă până la epuizare, nu poate rămâne un act fără ecou. Același bici se va întoarce, pedepsitor, asupra celui care biciuește, lovind orgoliul și dorința de putere printr-o răsturnare, la momentul potrivit, a celui aflat la mari înălțimi, în golul – direct proporțional prin adâncime cu înălțimile – al marilor prăpăstii și al uitării.
Dacă ar fi să credem în legea polarității, respectiv a faptului că orice acțiune are o reacțiune, ar trebui să ne imaginăm că vremea pedepsei nu e inexistentă, ci doar așteaptă momentul potrivit.
Logica pedepsei juridice, nu e totuna cu logica și modul de operare a pedepsei divine (P. Ricoeur). Căci dacă pentru Lică, sămădăul din binecunoscuta nuvelă a lui Slavici, sinuciderea e o salvare (de pedeapsa juridică), în schimb, pedeapsa divină i se arată în cel puțin trei feluri personajului care se ascunde în bisericuța din pădure: în conștientizarea existenței Puterii Divine, ca putere care o depășește pe a lui („că este o putere tainică ce lucrează prin oameni și le luminează mințile, că toate vin de la această putere pe care nimeni nu o covârșește, pentru că ea pune șirul întâmplărilor prin care trece omul.”). Apoi în săvârșirea primului pas greșit (în toate strategiile lui de jaf nedovedit până acum, prin faptul că uită la moară, ca pe o dovadă supremă a nelegiuirilor, șerparul cu bani).
Și nu în cele din urmă prin paralizantul sentiment, pe care părea să nu-l fi cunoscut până atunci, al fricii: „Îi era frică, încât îi venea să se arunce pe cal și să meargă și să fugă mereu până ce nu va scăpa de el; însă Dumnezeu e pretutindenea, fiindcă pretutindenea, în tot locul și în toate timpurile soarta omului atârnă de întâmplări ale căror tainică legătură el cu mintea lui mărginită nu poate să o cuprindă.”
Peste 1500 de profesori și personal nedidactic din instituțiile de învățământ din județul Arad au luat parte, joi, 8 iunie, la acțiunea de protest organizată de Sindicatul Democratic Învățământ Arad, în cadrul grevei generale declanșate pe 22 mai 2023. Aceștia au plecat în marș de la Casa Sindicatelor, până la Instituția Prefectului, unde timp de aproximativ două ore și-au strigat nemulțumirile. Alături de profesori, la protest au participat și reprezentanți ai elevilor.
Promisiuni goale din partea prefectului
Prefectul Aradului, Toth Csaba a primit reprezentantul sindicaliștilor, iar discuția care a durat în jur de 30 de minute s-a desfășurat cu ușile închise, fără accesul presei. Concluzia și acestei întâlniri cu vocea Guvernului în teritoriu a fost din registrul promisiunilor, nimic concret.
„Tot ce vă pot promite este faptul că voi transmite Guvernului nemulțumirile dumneavoastră și imagini de la acest protest și că vom încerca să le rezolvăm.”
„Jos Guvernul MINCINOS!”. „Deca, DEMISIA!”. „NU CEDĂM!”. „VOCAȚIA NU ȚINE DE FOAME!”. „NU PLECĂM ACASĂ FĂRĂ DEMNITATEA NOASTRĂ!”. „ELEVII SUNT CU NOI!”
Dacă aceste proteste au început de la nemulțumirile salariale, pe măsură ce nicio negociere cu Guvernul nu face decât să amplifice criza prin propuneri și măsuri inacceptabile din perspectiva cadrelor didactice, lozincile protestatarilor țintesc direct Guvernul și pe ministrul educației, Ligia Deca. Mai mult, ultima decizie a ministrului educației cu privire la modificările Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ a mai adăugat un punct pe lista nemulțumirilor, reprezentanții profesorilor considerând ilegale aceste modificări.
Acțiunea de astăzi s-a încheiat fără niciun incident și cu promisiunea că protestele vor continua și în zilele următoare.
Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) este alături de profesorii din țară aflați în grevă împotriva unei conduceri politice care amenință în mod direct cel mai important factor constitutiv al omului în calitatea sa de om, educația. Tinerii își doresc fapte și nu vorbe, iar acest lucru îi motivează să se implice în cadrul unor manifestări care influențează în mod direct societatea în care aceștia trăiesc.
Învățământul românesc se află într-o cădere liberă,
existând o serie de probleme grave care afectează atât profesorii, cât și elevii. Aceste „maladii” educaționale au o vechime considerabilă și totuși nu au fost luate niciodată în serios. Astfel, s-a ajuns la o situație fără precedent în care viitorul țării noastre, făurit exclusiv pe baza educației, este amenințat de indiferența unor entități aflate în funcții publice importante.
Se spune că într-o societate democratică ideală, fiecare om este „răsplătit” după meritul său,
dar acest lucru nu se aplică pentru profesorii din România. Într-o societate aflată într-o continuă
inflație, salariile profesorilor au ajuns să fie insuficiente pentru un trai decent și pentru nivelul de
pregătire al acestora. România se află mult în urmă atunci când vine vorba de stabilirea unor salarii potrivite pentru profesori, iar acest lucru se poate observa în țările vecine din Uniunea Europeană, unde profesorul primește respectul cuvenit atât pe plan economic, cât și social.
Prea multe guverne și partide au promis să rezolve aceste probleme,
dar din partea lor au rămas doar vorbele, iar acest lucru este inacceptabil. Studenții nu admit distrugerea totală a învățământului, realizată de niște oameni care nu servesc în mod veridic interesul societății, ci interesul propriu.
În această situație, tinerii studenți, membri ai UNSR, au decis să se implice pentru a realiza o schimbare.
Vineri, 9 iunie 2023, aceștia vor purta o bandană albă în timpul examenelor, în semn de solidaritate pentru cadrele didactice care se luptă cu un sistem divizat pe clase politice fără pârghii și canale de comunicare care să abordeze unitar problema actuală. Studenții speră că prin intermediul dialogului se va ajunge la un progres, iar în caz contrar sunt pregătiți să se alăture profesorilor la protestele ce vor avea loc în diferitele orașe ale țării.
Mesajul tinerilor este simplu: „Vrem fapte, nu vorbe!”
Este necesară o acțiune imediată pentru remedierea unor erori, până când nu va fi prea târziu, iar studenții vor să ofere o mână de ajutor, susținând oamenii care vor să mai lupte pentru un viitor. Oricine poate participa la această manifestare, reușind astfel, printr-un număr semnificativ de participanți să se lase o adevărată amprentă.
Este timpul pentru o schimbare, iar aceasta trebuie să se întâmple acum! Dragi profesori, UNSR și studenții din România sunt alături de voi! Luptăm împreună pentru un viitor mai bun!
Profesorii trebuie să știe că suntem alături de ei. Sunt elev în clasa a 12-a și susțin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învățat ce este eleganța și mi-au stârnit pofta pentru educație. Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la școală nu reușesc să trăiască o viață satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă suplimentare și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al cuvântului.
Faptul că s-a ajuns în această situație, este vina noastră, a tuturor.
Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr.
Salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ,
pentru că învățământul este punctul de plecare al unei societăți sănătoase. Suntem de acord că există și profesori care poate nu reușesc să atingă rezultate remarcabile, însă consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există și angajați care nu își fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuție așa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în Parlament este un fiasco.
Ceea ce ar trebui să conștientizeze toată lumea este că trebuie găsită o soluție urgent,
astfel încât să reparăm sistemul educațional falimentar care a produs 42% de analfabeți funcțional. Am merge pe o „pantă ascendentă” (pe limbajul unora dintre politicieni), în cazul în care salariile profesorilor vor fi mărite, pentru că din acel moment și competiția de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând cadrele didactice care „nu își fac treaba”.
Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncționalitate democrației.
O democrație care și așa nu am înțeles cum funcționează. Cum vom mai putea ține tinerii în țară dacă vor vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluții? Ce motivație ar mai avea elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învățământ? Sau poate pentru a mai economisi niște bani pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacți.
Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democrația din România.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât niște jigniri aduse unor oameni care pentru a ajunge profesori au un cuprins mai mare de studiat pentru examenul de titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor.
Dacă nu ești un pescar bun, încerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu încerci să schimbi balta la care pescuiești. Însă dacă proprietarii îți otrăvesc toate bălțile, ai tot dreptul de a pleca spre alta.
Ștefan Alexoaie,
Reprezentant al elevilor, Elev de clasa a 12-a, membru VeDem Just
Greva profesorilor continuă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest. Cele două federații sindicale au emis un comunicat de presă comun, iritate fiind de faptul că în loc de negocieri și întâlniri cu reprezentanții cu putere de decizie din Guvern, au avut parte de un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului.
Prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, s-a anunțat că se vor acorda primele de 2.500 de lei pentru cadrele didactice și 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, deși acestea au fost respinse vehement de protestatari. În opinia lui, această propunere cu acordarea acestor prime „este dovada că Guvernul tratează cu seriozitate problemele personalului din Educație”… (pentru a vedea în detaliu declarațiile purtătorului de cuvânt al Guvernului, click AICI)
COMUNICATUL DE PRESĂ al celor două federații sindicale, emis duminică 28 mai 2023:
După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului.
Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învățământului Preuniversitar.
Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învățământului Preuniversitar și ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă (o grilă de salarizare potrivit căreia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime) îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ.
Menționăm că, la ultimele negocieri avute cu reprezentanții Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările noastre au fost clare:
Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puțin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%.
Președintelui Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, a lansat un mesaj de susținere pentru revendicările sindicatelor din Educație și ale angajaților din Învățământ
„Declarația Guvernului vine ca nuca în perete. Chiar nu avem nevoie de o astfel de declarație. În situația în care de 1 săptămână, după patru întâlniri, nu există, nu există consens, nu are rost înaintea unei noi întâlniri să vii cu astfel de declarații, nu faci altceva decât să îmvrăjbești întregul corp profesoral și aici nu mai vorbim de doar de liderii de sindicate, vorbim de 150.000 de profesori în spate.
Sigur, eu am spus și când am dat declarații la Guvern, nu eu sunt în măsură să spun cât trebuie să dea Guvernul altfel încât sindicatele să să-și trimită înapoi profesorii în în bănci. Dar nu se poate nici nimic. Pentru că dacă mă uit la ce au cerut, practic se apropie de inflație, nu au cerut absolut nimic în plus. Dacă nici măcar inflația nu le dăm, înseamnă că atunci vorbim de rea voință din partea guvernului.
Lucrurile încep să se complice, pentru că actuala structură începe să fie decalată, în sensul în care să modifice datele din calendar și sub nicio formă nu ne dorim să vorbim de decalare la nivelul examenului național. Am spus că în ultimă fază am accepta o decalare, dar bineînțeles că ne dorim să fie respectat calendarul nostru școlar, în special pentru elevii care vor să aplice sau care sunt preadmiși la universitățile din spațiul european și au nevoie de această diplomă de bacalaureat”. – a declarat acesta la DIGI24.
