Etichetă: presedinti

Lumea nebunilor


E ușor să scriem acum în 2024 despre o lume total ieșită din circuit pentru că vedem cu ochii noștri ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Și nu putem să spunem răului, bine, pentru că încă ne-a rămas mintea la locul ei.


Din fericire fac parte din generația care are posibilitatea să-și facă bine temele, având referințele timpului de dinainte de anul 1990.

Pe atunci, toată lumea se bucura de pace și de normal. Atât cât era. Noi știm cum era acel normal și ce înseamna el. Desigur în țara noastră unde stăpân era unul cu creierii cârlionți de la ideile lui Marx aveam un normal binecunoscut. Toată lumea trebuia să muncească, nu se murea de foame deși magazinle erua goale iar cei mai mulți dintre noi făceam haz de necaz. Toate până când a devenit necesar ca noua generație să producă alte lucruri care să le înlocuiască pe cele vechi.

În general când se întâmplă asta, cele noi ar trebui să fie superioare celor vechi, numai că în situația noastră nu s-a întâmplat astfel. Cele noi le-au împins, la propriu, pe cele devenite vechi și s-au suit cu obrăznicie pe vârfurile din care se decide. La toate nivelurile. Comunismul nu a fost bun dar la noi s-a instalat în urma unor alegeri la care comuniștii au fost lăsați să participe. La fel de adevărat este că având armată de ocupație în țară era foarte greu ca democrația existentă atunci să poată a se opune. Și nici ceilalți cu care am fost de aceiași parte a războiului, la final, nu s-au sinchisit de viitorul nostru. A cântărit suficient faptul că în 1941 am plecat cu nemții să-i batem pe ruși. Că, i-am trădat în 1944, ține de o întorsătură a lucrurilor de pe frontul de Vest, când debarcarea aliaților a devenit un fapt cât se poate de real. Dar, inițial ne-am dus să-i batem pe sovietici, iar asta nu se uită ușor. Sigur că nu a fost dorința poporului dar asta n-a contat. Chiar dacă în final poporul a plătit pentru nesăbuință. Asta e deja istorie. Din care ar trebui să învățăm. Măcar noi, dacă nebunii își au calea lor.


Ce avem noi astăzi aici?

O grămadă de nebuni, lideri ai unor state puternice (ajunși la vârf într-un mod cel puțin discutabil) care se străduiesc din răsputeri să întoarcă normalul nostru într-o mizerie greu de oprit. De ce o fac? NU știu să existe oameni normali care se pot înțelege în vreun fel cu nebunii. Exact cum nu se pot înțelege un japonez cu un islandez, tot așa un nebun nu poate pricepe ce-i spune un om normal. Știe că trebuie să arunce un oraș cu sute de mii de locuitori în aer, el nu procesează imensitatea răului, ci doar o face. Pur și simplu. Pentru că e nebun.

Există totuși o diferență între nebunii patologic și cei care își pierd total simțul măsurii. Cei din urmă acționează precum nebunii pentru că nu mai au de ales. Și cum spune un cântec: decât să mă despart de ea, mai bine aprind tot satul. Pentru tipul acesta de nebuni chiar nu mai contează nimic, cu excepția faptului că ei își doresc să scape de răspunderea unor fapte care ies la iveală „la foc automat”. Și nu mai prea au cale de întors. Au comis deja prea multe.


Anul acesta este unul terminus pentru mulți.

Și în SUA, dar și în UE. Ultimii 10 ani au fost pentru ei un rai abundent. Cu de toate. Bani din orice. Numai din acțiuni cinstite, nu.

Să luăm pentru început SUA. Acolo, în 2020, a fost nevoie să se schimbe rânduiala pentru a încerca să se îngroape ticăloșiile democraților de prin lume. Lupta a fost pe viață și pe moarte. Au fost cam ultimile alegeri cu aspect constituțional din SUA. N-aveau democrații pârghii să blocheze probabilele proteste din stradă și nici nu-și permiteau declanșarea unor lupte cu americanii cinstiți, (posesori legal de arme), corecți și constituționali. Au întins coarda doar cât aveau ei nevoie să-l pună la CASA ALBĂ pe senilul tată de infractor. Numai că în patru ani și cel mai prost votant de Biden și-a dat seama că a fost păcălit și acum așteaptă scrutinul din noiembrie să-și verse năduful. N-o fi Trump prințul călare pe cal alb dar nici n-a intrat el în combinațiile globaliștilor.

În Europa noastră s-au ales aproape la fel președinți de stat, șefi de Comisii la UE așa că nici ei nu se simt prea bine având în vedere că luna iunie bate la ușă, și portărelul le poate înmâna citațiile. Singura lor scăpare este un război devastator. Și cu cine altcineva decât cu Rusia lui Putin, care este un dictator? După mintea acestora ar trebui ca noi să înghițim pe nemestecat tot ceea ce ne spun ei. Numai că, noi trăitorii cu zile din secolul XX le spunem pas. Știm cauza pentru care vă dați cu burta de asfalt să atacați Rusia. Și citim zilnic minciunile celor pe care îi plătiți, din care noi să înțelegem că rușii vor să ocupe toată Euroa, după ce vor termina Ucraina. Și, ca niște strategi eminenți vă gândiți să vă alăturați mizeriei umane de la Kiev pentru a-l ajuta să nu piardă acum. Poate la anul, dar acum au nevoie să mențină ideea apărării democrației, atacată de vulpavul Putin. Minciuni pe scară largă. Voi vreți război neapărat. V-am și spus motivele. Noi nu vrem. Război nu vrem. Dar vrem să vă duceți cu toții acolo de unde ați apărut. Habar n-am cum se cheamă acel loc. Că nu vi l-ați trecut în buletin.

Cât despre țara noastră, nu veți putea să ne mai păcăliți să trecem Prutul. Așa, în ciuda derbedeului care acum se vrea la NATO: Celălalt care a dat ordinul în 1941 a sfârșit împușcat tot de unii ca el. Nu știm dacă era mai bine să ne ducem până la capăt atunci dar acum știm că nu trebuie nici măcar să ne încălțăm pentru un război cu rușii, de partea Ucrainei. Noi, poporul ar trebui să ne vedem de treaba noastră în ciuda celor care vor să ne trimită copiii și nepoții la moarte. Să apere ceea ce ei strică. Cu URSS am avut graniță pe treisferturi de țară și dacă nu i-am stârnit n-au avut treabă cu noi. Dacă rușii voiau Europa cum spun mincinoșii, aveau o grămadă de opțiuni. Nu trebuiau să aștepte să stea Ucraina în genunchi. Deocamdată din informațiile reale ei și-au cam consumat din armamentul păstrat pentru pentru antrenamentele militarilor și din rrsturiel conflictelor din Afganistan sau aiurea. Alea cu miros de vopsea încă n-au fost scoase. Și nici muniția aferentă. Cel puțin o vreme rușii se pot bate cu NATO fără să dea înapoi. Naivii, sigur vor crede altceva.


În concluzie, noi, poporul român nu avem ce căuta în această mizerie globalistă.

Ticăloșii din fruntea statului vor să bage țara în război pentru că așa li se cere. Au dat deja legi și normative cu privire la recalibrarea numărului de militari. Cu alte cuvinte, vor să meargă până la capăt. Să facem ceva să-i oprim. Nu mai contează atât de mult alegerile din iunie. Task-ul nostru cel mai important este să scăpăm de derbedei și de ticăloși. Altfel ne vom duce de râpă. Cu toții.


Citește și:


 

Etichete: , , , , , , ,

Întâlnire de lucru a conducerii CCIR cu preşedinţii Camerelor de Comerţ din 13 judeţe, la Arad

 

Cu o zi înainte de deschiderea oficială a Agromalim, eveniment de referinţă pentru agricultura din România, a avut loc, întâlnirea de lucru a conducerii Camerei de Comerţ şi Industrie a României cu preşedinţii Camerelor de Comerţ din 13 judeţe. Gazda acestei reuniuni a fost Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad.

Din partea CCIR au răspuns invitației preşedintele Mihai Daraban şi Secretarul General, domnul Traian Caramanian. Cele 13 judeţe reprezentate la întâlnire au fost: Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Teleorman, Vrancea.

„Iniţiativa de a ne reuni la Arad a venit din partea CCIA Arad, în contextul deschiderii Agromalim, toţi apreciind ca fiind binevenită această întâlnire de lucru. Doresc să le mulţumesc celor care au dat curs invitaţiei, dar şi conducerii CCIR, care, prin Romexpo SA sprijină evenimentul care are loc zilele acestea la Expo Arad, târgul Agromalim”, declară preşedintele CCIA Arad, arh. Gheorghe Seculici.

În cadrul întâlnirii de lucru s-au luat poziții comune referitoare la câteva situații care produc dezechilibre în spectrul social și economic:

 Necesitatea acreditării Autorităților de Management care gestionează programele operaționale europene, în prezent fiind acreditate doar 3 din 11;

 Necesitatea accentuării demersurilor pentru scăderea evaziunii fiscale;

 Importanța externalizării unor servicii publice către mediul privat, făcând referire la proiectul guvernamental de a înființa Casa de Comerț;

 Problema balanței comerciale negative și lipsa datelor de la Autoritatea Vamală în privința importului (67 mld. Euro importați de România, cu 4,5 mld. mai mult față de 2016);

 Despre creșterea economică anunțată de Executiv, creștere care nu este reală, având vicii ascunse în interpretare și bazându-se exclusiv pe consum;

 Despre capitalizarea Bursei de Valori București, care este de doar 4 miliarde de dolari.

Camera de Comerţ şi Industrie a României este singura organizaţie de business care are 100% reprezentare în toate judeţele ţării. Temele abordate în cadrul întâlnirii au fost legate, de asemenea, și de probleme camerale la nivel naţional şi judeţean, de necesitatea întăririi capacităţilor organizatorice ale fiecărei camere judeţene, de necesitatea conectării pragmatice la mediul de afaceri prin susţinerea necesităţilor acestuia în toate aspectele care produc dezechilibre, iar aici s-a discutat aplicat despre noua propunere a Executivului de a introduce plata defalcată a TVA.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

S-a bătut palma: PNL a sedus UDMR cu „continuitatea”, așa încât conducerea Consiliului Județean Arad va fi galbenă… cu puțin verde

 

 

PNL și UDMR Arad și-au anunțat astăzi, prin două comunicate de presă transmise aproape simultan, continuarea parteneriatului politic pe plan județean. Astfel, în baza negocierii ce s-a parafat încă dinainte de alegeri (dar a fost subminată zilele acestea de către PSD, prin negocieri paralele), candidații PNL vor fi susținuți de consilierii județeni maghiari pentru funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinți ai Consiliului Județean.
Conform calculelor rezultate din aceasta, alianța PNL-UDMR are 18 consilieri județeni, iar cea PSD-ALDE, 14 – cu specificația că PMP va fi, aproape sigur, „partener de vâsle”cu conducătorii bărcii puterii.

 

COMUNICATE:

Continuă parteneriatul între PNL și UDMR: merg împreună în Consiliul Județean și Consiliul Local al Municipiului Arad!

Parteneriatul strategic al PNL Arad și UDMR continuă! Conducerile celor două partide au decis susținerea reciprocă a proiectelor administrative, în Consiliul Județean, Consiliul Local al Municipiului Arad, Primăria Arad, respectiv în consiliile locale și primăriile din județ. Urmare a acestui parteneriat, UDMR va susține candidații PNL la președinția Consiliului Județean, respectiv candidații la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. În același timp, așa cum a anunțat deja primarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, UDMR va continua să fie partenerul liberalilor în echipa de conducere a municipiului, acceptând o funcție de viceprimar.

În ultimii 12 ani, parteneriatul dintre cele două părți a determinat proiecte valoroase pentru Arad, de la investiții în infrastructura culturală a municipiului, evenimente majore în viața comunității, la punerea în valoare a unor obiective importante pentru Arad și arădeni.

„Aradul este un oraș multicultural, de aceea acest parteneriat cu Uniunea Democrată a Maghiarilor ne onorează și ne dă posibilitatea să recuperăm valori fundamentale pentru cultura și spiritul locului. Am construit împreună durabil pentru arădeni și mă bucur că ne vom continua proiectele. Suntem privilegiați să avem în Arad o comunitate maghiară omogenă, cu personalități de valoare, oameni de onoare care fac cinste județului nostru. Îi respect în mod deosebit! Am căutat să fiu permanent alături de arădeni, indiferent de etnie, să aibă în administrația locală un partener care îi susține” – a spus primarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad.

Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL și candidat al partidului la funcția de președinte al Consiliului Județean, spune, larându-i: „Faptul că UDMR ne susține în Consiliul Județean, iar noi îl susținem în Consiliul Local Municipal, este important, pentru că astfel confirmăm parteneriatul nostru pentru județul Arad. Așa cum am mai afirmat, UDMR este o organizație cu care am colaborat excelent în ultimii 12 ani și nu ne-am dezamăgit reciproc niciodată. Atunci când vorbim despre Aradul puternic ne referim înainte de toate la arădenii de onoare, pentru care cuvântul dat este literă de lege și cu care putem, iată, proiecta pe termen lung”.

Departamentul de Comunicare al PNL Arad

UDMR Arad „alege continuitatea

Conform deciziei Biroului Permanent Județean (BPJ), UDMR organizația județeană Arad continuă parteneriatul strategic cu Partidul Național Liberal.

„În ultimii 12 ani PNL a fost un partener serios și de încredere, iar cu ocazia alegerilor locale din 5 iunie 2016, a primit cele mai multe voturi în municipiul și județul Arad. Am ales continuitatea și am ținut cont de interesul comunității maghiare, dar și a întregului județ Arad. Sunt convins că prin colaborarea noastră în CJA și CLM Arad, împreună putem contribui la dezvoltarea economico-socială, infrastructurală și culturală a județului” – a declarat Faragó Péter, președintele UDMR Arad.

 

Etichete: , , , , , ,