Mintea noastră proiectează și inventează lucruri care să ne facă viața mai ușoară și mai bună. De la începuturi a fost așa. Nu știm exact cât timp am servit la amiază doar carne crudă, dar știm că la un moment dat un individ pe nume Prometeu s-a supărat, și-a întocmit o sculă cu care a zburat către Soare, de unde a luat câteva raze pe care le-a adus la om să-și pună carnea pe grill. Mai târziu, omul a inventat chibritul pe care l-a purtat cu el în buzunar. Cu ajutorul focului omul putea obține de atunci încoace mult mai multe decât o friptură arsă sau o ciorbă de burtă. Putea să și distrugă ceea ce mintea proiecta spre binele lui. Aici, desigur intervine cel din titlu: Michiduță.
Cine e ăsta? Și de ce se bagă el în seamă mereu?
Unii, încercând să-l bagatelizeze, spun că e un drăcușor. Eu cred, fără a-l promova, că e mult mai mult decât un simplu drăcușor. Pentru că face multe rele. Nu-l vedem, nu-i știm chipul, nu dăm mâna cu el pe stradă dar, precum vântul care bate și adie, îi simțim pe pielea noastră intervențiile. Când credem că toate merg bine și așteptăm să culegem roadele eforturilor pe de-antregul, numai ce apare ceva de nicăieri care strică tot. Și nu ne mai putem bucura de nimic. Or, bucuria este esența vieții noastre. Pare că drăcușorul are ca sarcină supremă tocmai distrugerea acestei esențe.
Vrei să mânănci o savarină pe o terasă într-o seară cu cineva drag ție lângă tine, și când te pregătești să iei o mică parte din ea, hop, o muscă, venită de niciunde se parchează drept pe frișcă și mai dă și din aripi să-și marcheze prezența plenar. O dai la o parte cu lingurița, ea zboară și găsește un alt loc de parcare exact pe frișca din cealaltă savarină. Enervat de-a binelea, te decizi să plece și încerci să bei din limonadă, când în pahar deja un viespe se adapă copios din lichid. S-a dus seara? S-a dus. Ce mai poți face să repari? Orice ai încerca se va dovedi inutil. Duci fata acasă și aștepți iarna. Este doar un mic exemplu de acțiune a lui Michiduță. Fără implicații majore.
La nivel de țară lucrurile sunt mai complicate și e nevoie de o strategie atent lucrată. Vrei să dezvolți o industrie și cauți specialiști. Îi găsești, îi pui la treabă, faci fabrica sau instalația, produci, și de acum trebuie să vinzi. Totul funcționează ceas până intră în discuție noțiunea, bani. Aici încep să se strice toate. Michiduță alertează interesele multora iar aceștia se încordează și fac în așa fel încât teoria fiecăruia să devină decisivă. Nu poți vinde produsul tău acolo (deși cerință este), decât ambalat așa, în altă parte este nevoie de taxă și se ocupă Michiduță ca proiectul tău inițial revoluționar să devină inutil. Toate condițiile descrise mai sus înseamnă bani în plus în cost pentru a satisface interese politice vremelnice. Or, Michiduță a devenit specialist în domeniu.
La nivel internațional, aceste chestiuni se verifică la fel. Națiunile trăiesc liniștite și în pace unele cu altele. Până când cineva inventează nevoi inutile. Măcar că noi inițial nu pricepem cauzele acestora socotim că acel cineva știe mai bine și îl lăsăm să decidă el pentru noi. Ne trezim cu o alianță de care n-avem nicio nevoie și niciun beneficiu real. Un fel de „legat la cap fără existența vreunei dureri”. Dar dacă pot să ne prostească ușor, de ce n-ar face-o?
S-au inventat în celălalt secol tot felul de ligi și alianțe „menite” să ne spună cum să trăim, ca și cum până atunci ne-am târât pe coate și genunchi. ONU, OMS NATO, acum UE, nu sunt altceva decât rodul unor șmecheri din lume care au inventat pansarea capului la 15 ani în vederea unei boli ce apare la 70 ani. Iar în acest timp ne spun să ne schimbăm panasamentul tot la două luni. Desigur un pansament fabricat de ei. Cu taxe de tot felul, pentru a-i mulțumi și pe cei care decid normele. Și cu aceste majuscule Michiduță, devenit între timp, Michidoi, a reușit să ne distrugă bucuria noastră de a trăi normal și ușor.
La final, ce-i de făcut?
Să eliminăm efectele „lucrării lui”? O putem face , doar că nu vom avea siguranța faptului că nu va încerca alte năzbâtii cu noi. Rațiunea, adică mintea sau mai precis partea din minte la care n-a ajuns încă, ne spune că este nevoie să eliminăm chiar capul răutăților. Adică direct pe Michiduță. Fiind totuși de o altă natură decât cea pe care noi o avem aici vorbim de o luptă pe tărâm spiritual. Un tărâm la care nu avem acces oricum, oricând. Dar avem totuși acces. Suntem încă în perioada în care ne gândim la Învierea Domnului. Fiind Inviere știm că înaintea ei a fost o moarte. Una efectivă. Cu îngropare de trup. Deci, revenind la ceea ce sărbătorim acum, Învierea a învins definitiv moartea prin însăși actul de Inviere propriu-zis. El a avut putere să-și dea Viața și a avut putere și să ȘI-o ia înapoi. De ce a făcut asta? Mulți răspund diferit la această întrebare, dar adevărul este unul singur: Singura Soluție din întreg Universul ca Umanitatea să-și reia firul întrerupt odată cu prima neascultare a omului Adam în grădina Edenului a fost și este biruința asupra morții, ca sacrificiu adus Sinelui. Exact asta s-a întâmplat istoric vorbind în urmă cu cca două mii de ani. Scoaterea definitivă a morții din ecuația vieții. Prin Înviere. Michiduță, prin acceptarea Învierii în viața noastră este pa. Și nouă ni se va reda bucuria vieții. Fără intervențiile lui belicoase.
