Nu de puține ori, de fapt în majoritatea cazurilor, atunci când ne lovim de o problemă anti-socială și suntem nu doar victimele unei astfel de fapte dar și cetățeni care doar citesc diverse știri despre ce au pățit unii semeni de-ai noștri, ajungem într-un punct în care tot ceea ce urmează evenimentului în sine să ni se pară mai grav și mai de neînțeles decât infracțiunea care ne-a provocat paguba/suferința. Și abia din acest punct putem spune că simțim pe pielea noastră nedreptatea, neputința, lipsa de grijă din partea autorităților (în special cele judiciare) pentru siguranța și binele nostru, ne pierdem încrederea să mai apelăm la autorități și să luptăm pentru drepturile, bunurile sau chiar viața noastră.
Știm cu toții că justiția nu se face și dreptatea nu se împarte în piața publică. Nici pedepsele nu le putem aplica de capul nostru celor care ne-au păgubit sau vătămat sub orice formă. Pentru asta avem instituții de forță, de anchetă și de judecată. Dar undeva în lanțul ăsta instituțional se rupe câte o za aproape de fiecare dată și atunci ajungem în punctul de a simți pe pielea noastră toate cele menționate anterior.
De regulă, cetățeanul atunci când are o astfel de problemă apelează sau ar trebui să apeleze, în primul rând la poliție. Unii o fac fiind convinși că vor fi ajutați și problema lor își va găsi rezolvarea, alții o fac nu din propria convingere sau din încredere în polițiști ci convinși de apropiați sau avocați, iar alții (nu foarte puțini) aleg să rămână păgubiți sau vătămați pentru că trăiesc sub deviza „oricum poliția nu face nimic”.
Dar ce facem atunci când poliția își face treaba dar se rupe o za în lanțul instituțional, pe ruta parchet-instanță de judecată?
Avem nenumărate exemple în care autorii unor infracțiuni sunt prinși de polițiști, reținuți 24 ore și ne trezim a doua zi cu infractorul lângă noi. Și suntem nedumeriți și nu înțelegem de ce. Cel mai recent exemplu în acest sens și care exprimă cel mai bine percepția cetățeanului vis-a-vis de această sincopă instituțională ne-a parvenit în urma articolului de vineri, Autorii mai multor spargeri care au avut loc în municipiul Arad au fost prinși și reținuți de polițiști, de la una dintre persoanele păgubite:
„Întâmplarea face ca noi să fim păgubiții cu lucruri furate din boxă. Nouă ne-a lasat un gust amar ceea ce s-a întâmplat ulterior reținerii celor 2: după ce biroul de investigații și-a făcut treaba (numai de bine despre ei), Parchetul a dispus reținerea doar pentru 24h a făptașilor pentru că faptele lor „nu sunt de impact”. Tipul e recidivist, are zeci de dosare și deja poliția îl știe dar din motive care îmi depășesc înțelegerea e liber și back in business. Unii vecini zic să mergem la presă, alte voci zic că numai ne pierdem vremea și liniștea. Menționez că omul e vecin de-al nostru, avem filmări de la camera de supraveghere cu toată acțiunea…”
Pe scurt, poliția îi prinde, dar procurorul sau judecătorul nu-i consideră pericol social și nu le aplică măsuri preventive. În unele cazuri vorbim chiar de recidiviști, iar pericolul social deja este intrinsec stării de recidivă. Or, exact aici apare stupoarea justițiabilului cu atât mai mult cu cât nimeni nu-i explică de ce se întâmplă asta, de ce trebuie să trăiască cu frica că odată liber se va răzbuna pe victima sa, va comite o faptă mult mai gravă.
Se poate face ordine socială și menține un climat de siguranță a cetățeanului cu indulgență?
Apreciem că nu. Într-o societate dinamică, în care inevitabil evoluția crează și falii între diversele categorii de cetățeni, în care nivelul de educație sau de bunăstare al fiecăruia își pune amprenta pe sănătatea societății în ansamblul său, lucrurile pot funcționa doar dacă există reguli și legi iar ele sunt respectate. Sau, atunci când nu sunt respectate, cei care le încalcă sunt sancționați. La gravitatea unor fapte și frecvența cu care se întămplă în zilele noastre, sancțiunea ar trebui să fie dincolo de o simplă dojană, tocmai pentru a nu lăsă posibilitatea ca o banală faptă să se răspândească și să devină un fenomen. Or, cum descurajăm de exemplu, hoțul să nu mai fure când știe că dacă o face nu va păți nimic? Cum îi motivăm pe polițiștii care chiar își fac treaba, prind infractorul și primesc inexplicabilul flit instituțional de la procuror sau de la judecător și un rânjet disprețuitor de la cel pe care tocmai l-au prins și care se vede liber doar pentru că a fost tratat cu indulgență?
S-ar putea continua retorica de ce-ului la nesfârșit, dar nu ar clarifica dilemele cetățeanului și nici nu l-ar face să se simtă mai în siguranță.
Cum s-ar putea căuta, la nivel pragmatic, și cauza acelei indulgențe manifestate de procurori și judecători. Pentru că încă mai sperăm că nu o fac din convingere nici personală, nici profesională, ci doar dintr-o constrângere manifestată tacit și impersonal de sistem, una concretă dar despre care nu s-a vorbit mai deloc în ultimii 35 de ani: capacitatea redusă a locurilor în arest, lipsa infrastucturii în acest sens pe lângă Inspectoratele de Poliție. Pentru că, în condițiile în care s-a îmbunătățit legislația penală, reținerile sau măsura arestului preventiv pot fi dispuse mult mai ușor și pentru o mai mare paletă de fapte, infracționalitatea este în creștere și gravitatea faptelor ar impune astfel de măsuri, capacitatea locurilor de arest au rămas la nivelul anilor 80‘-90‘. Ce așteptări am putea avea când, în acest moment când ne idignăm, mai multe Inspectorate Județene de Poliție Județene din zona noastră a țării folosesc un singur arest?
Judecătoarele Gabriela Baltag și Evelina Oprina, ambele în calitate de membru ales în Consiliul Superior al Magistraturii, fac un apel către parlamentari să NU VOTEZE DESFIINȚAREA SIIJ
Acestea au transmis o Scrisoare Deschisă în atenția senatorilor și deputaților din Parlamentul României care, în următoarele zile, vor avea în dezbatere în plen proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) și fac un apel către aceștia să NU VOTEZE PENTRU desființarea SIIJ.
Totodată se face un apel către parlamentari să nu mai permită ca Justiția să fie o armă politică, să nu adopte cu ușurință decizii care pot marca destine, să nu mai îngăduie ca oameni nevinovați să suporte consecințele unor hotărâri pripite sau ca aceștia să nu-și mai murdărească mâinile, dar mai ales conștiința, cu fapte ce vor fi greu de uitat în timp și imposibil de iertat.
Scrisoarea Deschisă – conținut integral:
Mai mult, aceleași judecătoare au formulat și o Opinie concurentă Avizului Negativ din partea CSM deja acordat în ceea ce privește desființarea Secției Speciale. Prin această opinie se completează argumentele deja exprimate în plenul CSM și care au stat la baza avizului negativ
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru publicația BihorJust.ro judecătoarea Adriana Stoicescu care, în perioada 1 ianuarie 2015 și până la începutul lui 2021, a îndeplinit funcția de președinte al Tribunalului Timiș a vorbit despre problemele din interiorul sistemului de Justiție din România dar și despre o perioadă dificilă din activitatea sa de judecător când a fost „vânată” , „amenințată cu lichidarea” și că „va zbura din sistem dacă nu tace.” Interviul este preluat parțial, cu acordul BihorJust.ro.
Reporter: De când sunteți judecător, care a fost cea mai dificilă situație în care v-ați aflat?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Nu știu dacă pot să identific o situație dificilă, cred că au fost mai multe. Profesional, pot spune că dosarele având ca obiect omor cu victime copii sunt cele pe care le percep ca fiind cele mai dificile, din perspectivă sufletească.
Reporter: Când ați decis să vă exprimați public opiniile? Ați avut vreodată vreo limită pe care v-ați impus-o, ceva de genul „despre aceste lucruri nu voi scrie niciodată”?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Nu a fost o decizie foarte bine analizată, recunosc. Am fost sfătuită să vorbesc public în perioada în care se vorbea despre o iminentă arestare a mea, așa încât mi s-a părut potrivit să ies și să vorbesc, pentru că mă știam nevinovată.
Am făcut-o prima dată când s-a pus problema testării poligraf a procurorilor DNA – Structura centrală, o chestiune care, personal, m-a revoltat.
Reporter: Sunteți criticată pentru că vă spuneți părerea public?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Uneori. Am fost acuzată de un coleg procuror că fac rău sistemului judiciar aducând pe tapet problemele din interiorul justiției.
90% din oamenii care citesc postările mele și apoi îmi scriu, însă, mă susțin. Recunosc că primesc mesaje private de la colegi, culmea, mulți procurori, care susțin pozițiile mele, dar care recunosc că le este teamă să se exprime public. Le mulțumesc încă o dată și îi asigur că le înțeleg temerile.
Reporter: De ce credeți că sunteți printre puținii magistrați care au curajul să spună lucrurilor pe nume? Se tem colegii dumneavoastră să își exprime public ideile?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Da, se tem. Majoritatea nu crede că cele apărute în spațiul public despre abuzurile unor procurori DNA sunt reale.
Eu îi înțeleg, pentru că nu au trăit această experiență. Statistic vorbind, colegii din materiile non penale nu știu ce s-a întâmplat, iar din cei care știu mare parte consideră că sunt fake-news. O mică parte, în sinea lor, sunt de acord cu ce s-a întâmplat, dintr-o eronată judecată a fenomenului. Însă, colegii din penal, de la nivelul tribunalelor și curților de apel, știu foarte bine ce s-a întâmplat în perioada respectivă, dar, din rațiuni pe care eu le înțeleg, preferă să tacă.
Reporter: Ați fost amenințată vreodată?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Da. Am fost amenințată cu „lichidarea” și că voi zbura din sistem dacă nu tac.
Reporter: Într-o postare pe pagina dumneavoastră de Facebook spuneați că ați fost „vânată” din cauză că ați spus „nu”. Ne puteți da detalii?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Mi s-a sugerat o anumită soluție și am refuzat să ascult. Și nu a fost doar o dată. Am pronunțat de fiecare dată soluția pe care am apreciat-o ca fiind legală, fără să țin cont de „sugestiile” binevoitoare.
Reporter: Considerați că sunteți sau ați fost victima sistemului?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Nu sunt o victimă în sensul propriu al cuvântului. Puteam să fiu, e drept, dacă un inculpat ar fi acceptat să formuleze un denunț mincinos împotriva mea. Am fost o victimă din perspectiva psihologică, am trăit doi ani de coșmar, așteptând în fiecare zi să fiu „legată”, așa cum le plăcea fanilor cătușelor să se exprime.
Da, recunosc, șansa mea a fost un infractor, azi condamnat, care a avut tăria să spună „nu” ofertei de reducere a pedepsei în schimbul „capului meu.”
Reporter: Care credeți că sunt principalele probleme din justiție?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sunt multe, dar pot fi rezolvate prin comunicare și deschidere. Ce aș rezolva eu cu prioritate ar fi legiferarea faptului ca funcția de ministru al Justiției să fie ocupată de un fost judecător, neafiliat politic. De aici aș începe.
Reporter: Cum considerați propunerile de schimbare a legilor Justiției? Ce trebuie schimbat în justiția modernă și ce ar trebui păstrat?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sincer, sunt multe chestiuni de bun simț, dar altele nu au nicio legătură cu bunul mers al justiției. Voi formula propuneri concrete când ne vor fi cerute oficial.
Reporter: S-au purtat și se poartă discuții referitoare la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Care este opinia dumneavoastră: trebuie sau nu desființată SIIJ?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: Am avut o serie de ieșiri publice pe această temă și nu aș vrea să le reiau. Ideea principală este că această structură trebuie menținută pentru a se evita o nouă avalanșă de abuzuri. Sunt de acord că organizarea secției poate fi ajustată, dar în niciun caz desființată.
Reporter: Cum vedeți proiectul prin care se urmărește reintroducerea în procesul penal a probelor obținute de servicii secrete?
Judecătoarea Adriana Stoicescu: O încălcare flagrantă a principiilor procesului echitabil, a statului de drept și a independenței justiției.
„ Nimic nu îi este mai drag românului decât minciuna. Că e una gogonată sau un adevăr spus pe jumătate, nu contează. Să iasă cum vrem noi, în rest…potopul!
Au făcut valuri concluziile avocatului general CJUE, în cauzele ce privesc, printre altele, înființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.
Ne spune avocatul general că„dreptul uniunii se opune înființării unei secții de parchet cu competența exclusivă pentru magistrați dacă înființarea nu este justificată de motive reale și suficient de importante și dacă nu este însoțită de garanții suficiente pentru a înlătura orice risc de influență politică asupra funcționării și compunerii sale”.
Partizanii desființării secției au jubilat instantaneu, transmițând că înființarea secției încalcă dreptul european. Aceasta este o minciună.
Ne aflăm în fața unei opinii, nu a unei decizii a Curții, cu valoare interpretativă.
În al doilea rând, același avocat arată că„România are dreptul de a-și concepe după cum consideră de cuviință instituțiile și procedurile naționale.”
Este greu de explicat unor sisteme de drept cum sunt cele occidentale că, într-o țară membră UE, un deziderat firesc, așa cum ar fi trebuit să fie ofensiva anticorupție, s-a metamorfozat într-atât încât a deviat de la scopul său și a fost manipulată în interesul altora, până a devenit politică de stat.
Este greu să explici unor judecători europeni că ai avut mii de judecători interceptați pe mandate de siguranță națională, pentru că au existat denunțuri ale unor inculpați, dornici să își ușureze situația sau doar iubitori de răzbunare.
Este greu să explici cum s-au simțit colegii anchetați, suspendați ani de zile, trăind de pe o zi pe alta, transformați peste noapte în dușmani ai poporului pentru ca, mai apoi, să li se spună că au fost victime colaterale.
Desigur că vor putea spune că numărul judecătorilor cercetați este mic și nu justifică înființarea unei secții.
Dar nu acesta trebuie să fie criteriul, ci unul atât de drag Europei, dreptul la o instanță imparțială: cât de imparțial poți fi, tu, jude în penal, când procurorul tău de caz, din dosarul de azi, mâine poate fi acuzatorul tău?
Vorbind despre garanțiile de independență, trebuie să știți că procurorii nu sunt independenți decât în dispunerea soluțiilor.
Potrivit legii 303/2004, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, SUB AUTORITATEA MINISTRULUI JUSTIȚIEI.
În același timp, judecătorii sunt independenți și SE SUPUN NUMAI LEGII.
Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni și amenințări, din partea oricărei autorități, inclusiv autorități judiciare.
Procurorii-șefi DNA, DIICOT, procurorul general sunt numiți de președintele României, LA PROPUNEREA MINISTRULUI JUSTIȚIEI.
Singurul procuror-șef secție numit de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, deci FĂRĂ nicio implicare politică, este cel al SIIJ.
Acum, stau și eu și întreb, ca un amărât de judecător de tribunal ce sunt: despre ce vorbim noi?
Când ai o secție specială, condusă de un procuror nenumit politic, ai o problemă, dar când timp de 20 de ani ai avut magistrați, judecători și procurori deopotrivă, cercetați de o secție condusă de un șef numit eminamente politic, a fost totul în regulă.
Eu zic așa: dacă vreți o Justiție independentă, luați-vă mâinile de pe SIIJ.
Cred că doare faptul că ies la iveală toate mizeriile ascunse sub preș. Cred că doare că vedem fața hâdă a unora dintre noi. Cred că readucerea SRI în dosare pare a fi singura cale de a ne corija pe noi, ăștia prea independenți, cei care „am pierdut calea cea bună”.
Veți scăpa curând de noi, nu am nicio îndoială. Veți avea justiția voastră.
„ Explozia de bucurie la aflarea încătușării unui fost procuror ne arată încă o dată că nu am înțeles nimic din lecțiile trecutului, când defilarea cătușelor provoca fieste. Justiția nu înseamnă cătușe, spre satisfacția meschină a unora. Justiția înseamnă procese corecte, probe administrate cu bună credință. Justiția înseamnă hotărâri judecătorești respectate, puse în executare, prejudicii recuperate și reparații morale.
Transformată anii trecuți în circ fără pâine, Justiția nu poate însemna altceva decât Dreptate. Mult și inutil clamată, dreptatea a devenit laitmotivul unei clase politice care a tins și tinde încă să folosească justiția doar în scopuri politice.
Vreți justiție dreaptă? Luați-vă mâinile de pe SIIJ! Lăsați procurorii să facă lumină în ce s-a întâmplat anii trecuți pentru a șterge pata de pe obrazul justiției. Nu au cum să muncească stând cu urechile ciulite pentru a vă asculta aberațiile ce țin loc de “motive temeinice” pentru desființarea Secției.
Vreți adevăr? Citiți raportul Inspecției Judiciare pe cauzele ce au vizat magistrații, apoi continuați să vă bateți cu cărămida în piept cât de pătrunși sunteți de necesitatea apărării independenței justiției. Adoptați legi care să asigure independența totală a Inspecției Judiciare și s-ar putea să reușim să prevenim o altă epoca de ghiață a statului de drept.
Noi, dincolo de bătăliile pentru pensii și salarii, ar trebui să vă propunem cu fermitate o lege a răspunderii magistraților corectă, pe care să nu o puteți transforma într-o bâtă la capătul căruia să fiți tot voi, dragii noștri politicieni.
O eventuală condamnare a unui fost magistrat, „vârf de lance” al unei „unități de elită”, nu poate fi un motiv de bucurie. Este semnul unei grave crize în care am ajuns cu sprijinul vostru neprecupețit, în uralele celor care nici azi nu înțeleg că nu poți face justiție cu victime colaterale. „Acompaniați” de tăcerea noastră.
Voi, cei care priviți drepturile și libertățile propriilor cetățeni ca pe un moft, ar trebui să vă întrebați ce mai face statul vostru de drept. Acel stat de drept pe care vă place să-l prezentați ca pe un Făt-Frumos, demn de adorație și preamărire, este un biet fecior tomnatic, îmbrăcat sărăcăcios, cu un picior amputat, sprijinit în niște cârje vechi și rupte, ce bate în zadar la ușile străine ale puternicilor zilei, cerșind un pol pentru un rom contrafăcut și primind drept bonus un chiștoc de Kent.”– este postarea făcută pe pagina sa de facebook de judecătorul Adriana Stoicescu.
