Ared
educația

E înfricoșătoare amorțeala acestui popor care înghite atâta umilință și bătaie de joc

Trebuie doar să trâmbițăm, supuși, doar ce ne spune puterea, să înghițim în fiecare seară înainte de somn o pilulă imaginară, cu efect de ciupercă halucinogenă și să visăm că suntem liberi și independenți. Și, în fiecare dimineață ne trezim că efectul a trecut iar realitatea ne pune, pe unii pe tabla de darts (cu mâinile la spate și legați la gură, că cei de la putere au chef de distracție și tras la țintă), iar pe alții îi închid ca pe o balerină într-o cutie muzicală pentru a-i trage, din când în când, cu cheița. Și ce fericite…
0
judecător adriana stoicescu

Voi, cei care priviți drepturile și libertățile propriilor cetățeni ca pe un moft, ar trebui să vă întrebați ce mai face statul vostru de drept

    „ Explozia de bucurie la aflarea încătușării unui fost procuror ne arată încă o dată că nu am înțeles nimic din lecțiile trecutului, când defilarea cătușelor provoca fieste. Justiția nu înseamnă cătușe, spre satisfacția meschină a unora. Justiția înseamnă procese corecte, probe administrate cu bună credință. Justiția înseamnă hotărâri judecătorești respectate, puse în executare, prejudicii recuperate și reparații morale. Transformată anii trecuți în circ fără pâine, Justiția nu poate însemna altceva decât Dreptate. Mult și inutil clamată, dreptatea a devenit laitmotivul unei clase politice care a tins și tinde încă să folosească justiția doar în scopuri politice. Vreți…
0
asociațiile profesionale ale magistraților

Asociațiile profesionale ale magistraților din România condamnă atacurile la adresa Curții Constituționale prin care se subminează statul de drept și democrația

Asociația Magistraților din România ( AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România  (UNJR), Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) condamnă atacurile la adresa Curții Constituționale prin care se subminează statul de drept și democrația în România – text preluat integral de pe UNJR.RO „Atacurile recente îndreptate împotriva Curții Constituționale a României, de o gravitate ieșită din comun, venite din partea unor lideri politici, jurnaliști, comentatori ori reprezentanți ai unor ONG-uri, demonstrează că, la 30 de ani după căderea dictaturii comuniste, reflexele autocratice persistă încă în societatea româneasca, încălcările Constituției fiind scuzate în numele securității și…
0

Grupul informal Vox Populi Arad vă invită să semnați Proclamația România 2017+

  Grupul informal Vox Populi Arad vă invită să semnați Proclamația România 2017+. Această proclamație, la care valorile căreia grupul “Vox Populi Arad” aderă, propune schimbări constituționale care ar da mai multă putere decizională poporului și ar limita corupția în puterile statului. Iată apelul grupului Vox Populi Vă invităm să semnați Proclamația România 2017+. Avem nevoie de cât mai multe semnături, ne puteți ajuta dacă scoateți lista la imprimantă și adunați semnături pe cont propriu. De la prieteni, cunoștiințe, vecini, colegi de lucru… Fără acest demers, vocea străzii se va stinge și va rămâne doar o amintire. Prin semnătura…
0
taxe info
Revolut
Marketing Arad, Branding Arad
Marketing Arad, Branding Arad
Krak
Secret Link