Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete s-a întâlnit la un eveniment cu o pacientă care a avut de suferit din cauza sistemului de sănătate românesc și care, spune ministrul, i-a schimbat perspectiva și deciziile în calitatea pe care o deține. Mai mult, ministrul și-a cerut iertare de la femeie, atât în nume propriu cât și în numele cadrelor medicale care au lăsat-o în suferință o întreagă noapte, într-un spital din România, recunoscând că a simțit rușine atunci când a întâlnit-o. Este vorba de Alina Alexandru, sora pacientei internate la Spitalul Floreasca, cu arsuri grave, şi transferată apoi în Belgia cu mai…
0
Ministrul Sănătății, în urma verificărilor de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași: „Nu s-a respectat niciun protocol specific pentru aceste situații. Un haos administrativ și procedural mai mare ca acolo eu nu am văzut niciodată. Voi sesiza Parchetul General”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a declarat miercuri seara, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN, că, în urma verificărilor de sâmbătă, de la Spitalul Sfânta Maria din Iași acolo unde au murit șapte copii după ce au fost infectați cu o bacterie, au fost descoperite nereguli extrem de grave. Potrivit acestuia, în saloanele de pe secția ATI nu sunt chiuvete, iar ușile sunt din lemn. „Un haos administrativ și procedural mai mare ca acolo eu nu am văzut niciodată”, a adăugat acesta. În cursul zilei de joi, 2 octombrie, ministrul va face public conținutul Raportului Corpului…
Neregulile de la Centrul pentru Arşi al Spitalului Floreasca din Capitală sunt „de natură penală”. Ministrul Sănătății a sesizat Parchetul General
În urma finalizării raportului de control, ministrul sănătății a anunțat marți, 19 august, că a trimis rapoartele de control care conțin toate neregulile sesizate la Centrul pentru Arşi al Spitalului Floreasca din Capitală către Parchetul General. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat încă de la începutul lunii august că neregulile sesizate la Centrul pentru Arşi al Spitalului Floreasca din Capitală sunt „de natură penală”, motiv pentru care va sesiza Parchetul, întrucât în referatul de verificare iniţial din anul 2022 „s-a dat copy-paste din memoriul tehnic al unităţii sanitare în referatul de aprobare al Direcţiei de Sănătate Publică”. Ministrul a…
Peste un milion de concedii medicale au fost eliberate în 2024 „în condiții suspecte” | Multe dintre acestea au fost folosite, în realitate, pentru plecări în vacanță
Aceste concedii sunt suportate din banii dedicaţi spitalelor, din tratamentele bolnavilor şi sunt fraudați să finanţeze vacanţele unor angajaţi care beneficiază nejustificat de concedii medicale fictive.






