Întâlnire după 45 de ani de la absolvirea Liceului Pedagogic

10/09/2025, 6:34 PM

6 septembrie 2025. În aparență o zi frumoasă ca multe altele, dar importantă pentru noi, cei care ne-am revăzut după 45 de ani de la absolvirea liceului, noi, foștii elevi ai Liceului Pedagogic din Arad, promoția 1980. Se spune că amintirile sunt frânturi de clipe în viața unui om, care rămân neatinse de tumultul vieții și câteodată reapar ca un trăznet și te mistuie. Azi ne-am reîntâlnit cu acea perioadă, când am leagat prietenii, când am respirat puritate, când credeam în visuri, când aripile noastre atingeau cerul. Ne priveam curioși șă ne regăsim în adulții de azi ajunși în pragul pensionării. Ne recunoșteam după zâmbet, după ochi, după râset. Am fost printre primii elevi care au susținut examene de admitere pentru treapta a doua de liceu. Ca urmare, în Liceul Pedagogic, după examenul din iunie 1978, au funcționat trei clase cu profiluri diferite: învățători, filologie-istorie și artă. Astfel din trei clase a câte 38 de elevi cu profil pedagogic, în urma acestui examen a rămas o singură clasă cu 36 de elevi, iar la filologie-istorie au venit elevi din mai multe licee din județ. În ce privește Liceul de Artă, acesta a fost desființat ca instituție, în acea perioadă, dar…

ȘTIRI RECENTE

Cum m-am măritat cu ziaristica (V)

16/12/2022, 9:10 AM

Teofil Gradinaru

Ajung și la episodul cu prima beție. Mă rog, eu sunt elegant: îi spun prima socializare. Eram de ceva vreme la ziar, dar n-aveam capacitatea de a sta la masă, cot la cot, cu ziariștii versați, gen Mihuța, Balint etc. Dar, la un moment dat, ne-am intersectat, unde altundeva decât la „birtu’ lu’ Romi”, adică la Black and white, vizavi de Lido.

Cum m-am măritat cu ziaristica (IV)

09/12/2022, 7:00 AM

Teofil Gradinaru

Revin după o săptămână de pauză, prilejuită nu doar de sărbători, ci și dintr-o dorință de a prospecta, într-un fel, piața. Iar „piața” mi-a răspuns! Mai mulți prieteni mi-au simțit lipsa în spațiul public. Sau cel puțin așa mi-au spus. Așa că, voi continua…

Cum m-am măritat cu ziaristica (III)

25/11/2022, 6:42 AM

Teofil Gradinaru

La ziar, era, într-adevăr, o ierarhie, dar bazată pe repartizarea muncii. Fiecare, piramidal, știa ce trebuie să facă și, venea în plus, cu inspirația, inventivitatea, cultura generală și talentul proprii. Acolo directorul, redactorul șef sau șeful de secție erau cu funcția doar la ședințe și când ne dădeau sarcini. În rest, eram colegi, colaboram, făceam schimburi de informații. Scriu asta pentru că mi s-a adus un reproș, după primele două episoade, că despre acționari de ce nu scriu. Ce să scriu, că nici nu-I cunoșteam… De fapt, cu doi dintre acționari interacționam zilnic: Tristan Mihuța și Ovidiu Balint, care pe lângă funcțiile din ziar avea și acțiuni. Ca o paranteză, deși procentual nu părea cine știe ce, capitalul social era unul imens pentru acele vremuri – 1,2 miliarde de lei – deci 1% însemna 12 milioane. Ca o comparație, eu atunci aveam salariul de 450.000 de lei, ca redactor.

Cum m-am măritat cu ziaristica (II)

18/11/2022, 5:59 AM

Teofil Gradinaru

Primul număr de ziar și prima semnătură. În al doilea număr… Era începutul lui octombrie Am lucrat câteva zile la „rece”, adică fără să iasă ziarul, doar să întocmim o bază de date, să scriem fără să se publice. Eu, parcă interpretam din Ceaikovski, simțeam că eram ca în Lacul lebedelor, umblam numai pe vârfuri, să nu deranjez. Asta deși mi se părea un vacarm în redacție. Dar, față de locul meu de muncă anterior, în timp, am înțeles că acest vacarm redacțional e cea mai „plăcută” muzică neritmată. Mai mult, în zilele de liniște din redacție, către seară, aveam o senzație de neliniște, de parcă s-a întâmplat ceva.

Înfrângerea lui Cronos: 210 ani. CLIPELE DE GRAȚIE ALE PREPARANDIEI „DIMITRIE ȚICHINDEAL” DIN ARAD

14/11/2022, 12:07 PM

Anton Ilica

Începând cu 3 noiembrie 1812 și până astăzi. Cohorte întregi de minți luminate au pornit să deprindă harul de luminare a sufletul copiilor, mirați că lumea are și alte dimensiuni decât universul lor rural. Au dobândit rostirea corectă a graiului românesc, au deprins capacitatea de a agonisi destul suflet spre a-l împărtăși altora. Au văzut că micul lor univers capătă un contur nou, deschis spre infinitul cunoașterii. Au deprins mirajul artei și farmecul poeziei, au devenit „domni învățători” și mai apoi „doamne învățătoare”. Au cules meșteșugul scrierii și citirii, a socotirii și visării, dar mai ales au descoperit virtuțile patriotismului și a umanismului. El, învățătorul, trecut prin aroma cea delicată a flăcării pasiunii, a învățat să caute răspunsuri fără întrebări, să scrijelească, prin ”flacăra țichindeliană” și prin deșteptare.

Cum m-am măritat cu ziaristica (I)

11/11/2022, 5:37 AM

Teofil Gradinaru

Fotografia care însoțește acest foileton nu este aleasă întâmplător, ci mă ilustrează pe mine în zilele astea, rubicond, cam la 85 de kile (în ’97, la debut, sfidam cântarul, aveam maxim 60 de kilograme) și, mai ales, cu o goarnă istorică. Cu această goarnă au fost îndemnați muncitorii de la IAMMBA să iasă în stradă, la Revoluție, cu această goarnă a fost mulțimea ținută în priză în momentele în care nu era sigură reușita Revoluției. Simbolic, această goarnă mi-a dat libertatea de a scrie, și acum 25 de ani, și acum!

De ce EXPLORĂRI ÎN INTERIOR?

21/01/2018, 11:49 AM

Critic Arad

Cu toții cunoaștem acea persoană care găsește mereu o modalitate de a se eschiva de la responsabilitatea propriei vieți. De cele mai multe ori noi înșine suntem acea persoană. Fiecare dintre noi avem momente în care ne simțim pur și simplu nedreptățiți, în care ne simțim furioși și frustrați pentru că, în ciuda încercărilor noastre asidue, lucrurile nu au ajuns la un bun sfârșit. Ne gândim că avem ghinion, că nu ne-am născut în țara potrivită, sau ajungem la concluzia tristă că oamenii sunt în general răi și ne propunem ca data viitoare să atacăm noi înșine, înainte de a fi atacați, să înșelăm noi, înainte de a fi înșelați. E foarte ușor să vedem lucrurile care ar fi putut fi altfel pentru a ne asigura obținerea scopului personal. Mai grea este însă acceptarea faptului că noi înșine suntem în primul rând responsabili pentru aproape toate lucrurile din viața noastră, bune sau rele. Cu cât depunem mai mult efort pentru a obține un scop, cu atât mai greu ne este să acceptăm faptul că, atunci când eșuăm, vina este în primul rând a noastră. Sigur, putem să observăm toate lucrurile care ni s-au pus împotrivă, toate circumstanțele nefavorabile, dar…