Ared
incendiu între arad și horia

Incendiu între Arad și Horia

Un incendiu s-a produs sâmbătă, la orele amiezii, la vegetație uscată și deșeuri menajere între Municipiul Arad și localitatea Horia cu posibilitate de propagare la mai multe autovehicule din curtea unui operator economic. La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere. În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta la vegetație uscată și cauciucuri pe o suprafață de aproximativ 2000 mp. În scurt timp incendiul a fost localizat, dar acesta s-a propagat și la o remorcă dezafectată din imediata apropiere. În acest moment nu mai există pericol de…
0
accident cu victime între arad

Accident cu victime între Arad și Horia

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această după-amiază, între Arad și Horia. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD, dintre care una Terapie Intensivă Mobilă. În urma evenimentului, au rezultat 5 victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. Echipajele medicale au acordat îngrijiri la locul accidentului, ulterior două dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, celelalte 3 refuzând transportul. Pompierii militari arădeni au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul…
0
Bodyguard Elite
Bodyguard Elite
Krak
Revolut
Wise
Secret Link