Ared
marius copil s-a oprit

Marius Copil a ratat calificarea pe tabloul principal în Franța

  Marius Copil, locul 216 ATP şi cap de serie numărul 2, a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului challenger de la Quimper (Franţa), cu premii totale în valoare de 88.520 de euro. El a fost învins, azi , cu scorul de 6-3, 6-4, de francezul Tristan Lamasine, locul 249 ATP, după un meci de 68 de minute. Cei doi s-au înfruntat o singură dată până acum, Lamasine câştigând cu 6-4, 6-1 în 2019, în primul tur la Orleans. Duminecă l-a învins pe italianul Stefano Napolitano locul 279 cu 7-6 (6), 3-6, 6-3, în prima rundă a calificărilor…
0
marius copil a trecut

Marius Copil a muncit mult în primul tur de calificări la Australian Open, dar și-a depășit adversarul și va juca în turul II cu un italian de 17 ani

  Arădeanul Marius Copil, locul 151 ATP, l-a depăşit greu, cu scorul de 3-6, 7-6 (1), 7-6 (8), pe Tung-Lin Wu (Taiwan), locul 230 ATP, după un meci de două ore şi 19 minute. Meciul a avut loc azi-noapte  după ce fusese amânat aproape o zi. În manşa a doua, Marius va evolua cu italianul de 17 ani Lorenzo Musetti, locul 361 ATP, beneficiar al unui wild card. La băieţi, accederea în turul al doilea este recomensată cu un premiu de 32.500 de dolari australieni (22.400 de dolari americani) şi cu opt puncte ATP. La feminin  Elena-Gabriela Ruse, locul…
0
marius copil a trecut

Marius Copil e favorit în calificări la Australian Open

  Tenismanul arădean Marius Copil îl va înfrunta pe taiwanezul Tung-Lin Wu în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate astăzi. O situaţie cu care nu s-a mai întâlnit de la Roland Garros 2017 încoace. Copil (29 ani, 152 ATP) va juca ăn premieră contra lui Wu (21 ani, 230 ATP). Dacă Marius Copil, care anul trecut a ajuns în turul al doilea la Melbourne, va trece de Wu, în turul secund îl va înfrunta pe câştigătorul meciului care îi opune pe…
0
marius copil a pierdut

Marius Copil a pierdut la simplu în primul turneu al anului

    Marius Copil (ATP 152) a pierdut în primul tur la simplu în faţa jucătorului ţării gazdă, australianul Andrew Harris (ATP 160), scor final 4-6, 7-5, 7-6 (7), după două ore și 31 de minute. Marius Copil a fost cotat favorit și a convins în primul set cu un serviciu excelent și un break la scorul egal 4 – 4 dar a început slab setul doi când a revenit de la 1-3, a egalat 4 – 4 dar a pierdut. În decisiv, cei doi sportivi au făcut câte un break  fiecare, iar câștigătorul s-a decis în tie-break. Arădeanul…
0
marcel granolles e adversarul lui

Marcel Granolles e adversarul lui Marius Copil la Australian Open. Tenismanul arădean a semnat cu LACOSTE

  Arădeanul Marius Copil legitimat la CSM v-a avea un adversar de calibru în primul tur de la Australian Open. Este al treilea turneu la care arădeanul participă în acest an, dar primul de acest nivel din calendarul ATP. Marius este singurul reprezentant al țării noastre pe tabloul masculin în întrecerea băieților și va da piept cu spaniolul Marcel Granollers, 32 de ani, ocupantul locului 110 în clasamentul ATP, cel mai bine a fost clasat în anul 2012 când a ajuns până pe locul 19. Va fi a doua confruntare directă dintre Copil și Granollers. Cei doi s-au mai…
0
aventura lui marius copil

Marius Copil a fost învins de Gilles Simon, în primul tur la Australian Open

  Arădeanul Marius Copil, locul 92 ATP, a părăsit Australian Open încă din primul tur. Copil era singurul român de pe tabloul principal de la turneu. Marius a fost învins cu scorul de 5-7, 4-6, 3-6, de francezul Gilles Simon, aflat pe locul 57 ATP. Simon s-a impus după un meci care a durat două ore și trei minute. Copil a trecut o singură dată de primul tur, acum trei ani, la singura sa prezenţă anterioară pe tabloul principal de la Australian Open. Atunci el a fost eliminat în turul secund de Stanislas Wawrinka. După înfrângerea cu Simon, Copil…
0
premieră pentru arădeanul marius copil

[TENIS DE CÂMP] Premieră pentru arădeanul Marius Copil

    Tenismenul arădean (locul 94 ATP) a trecut vineri de cel de al doilea tur preliminar la turneul de la Roland Garros și a pătruns pentru prima oară în carieră pe tabloul principal de la acest turneu. Marius a trecut nu fără emoții de germanul Peter Gojowszyk (locul 141 ATP), în trei seturi (6 – 4, 6 – 7, 7 – 6), pe un final dramatic în care Marius a salvat 4 mingi de meci. Este primul rezultat de acest fel la un turneu de Grand Slam după rezultatele notabile obținute după ce a ajuns în turul doi…
0
Wise
Wise
Salon Marem
Marketing Arad, Branding Arad
Krak
Secret Link