Ared
Dimitrie MUSCĂ - reacția necenzurată la adresa AUSTRIEI după decizia politicienilor care o reprezintă de a vota împotriva intrării României în SCHENGEN

Dimitrie MUSCĂ – reacția necenzurată la adresa AUSTRIEI după decizia politicienilor care o reprezintă de a vota împotriva intrării României în SCHENGEN

„Nu voi mai cumpăra nimic din ceea ce produce Austria” e, de-acum, un trend (pe rețelele sociale cel puțin). „Ar trebui – fac acum un îndemn: trebuie să fim și naționaliști, trebuie să fim și buni români, trebuie să fim buni patrioți… trebuie să vedem – pentru că ei și-au bătut joc de țara noastră! Ei nu au omenie, ei nu au cei 7 ani de acasă! Ei sunt lipsiți de orice bun simț și, noi, ca atare, românii, trebuie să procedăm în concluzie și să îi pedepsim și noi cu ce putem! Sigur că poporul nostru a fost…
0
autoritățile - „strâns unite

[ACTUALIZARE 3] Autoritățile – „strâns unite în jurul MISTREȚILOR MORȚI”. Florentina Horgea l-a adus la Prefectură pe secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Falcă a cerut bani de la Bruxelles, iar Cionca a solicitat Ordonanță de Urgență pentru combaterea efectelor PESTEI PORCINE

[COMUNICAT DE PRESĂ – PREFECTURA ARAD] Măsuri pentru combaterea pestei porcine africane. Ședință a CLCB cu participarea Secretarului de stat din MADR, Alexandru Valentin Țachianu Comitetul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit astăzi, la Instituția Prefectului – Județul Arad, într-o ședință de analiză a situației generată de prezența virusului pestei porcine africane pe teritoriul Județului Arad. La ședință a participat  și domnul Alexandru Valentin Țachianu, Secretar de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Acesta a încurajat membrii CLCB să rămână în stare de alertă și să mențină toate măsurile preventive care au fost luate până acum pentru…
0

Noroc cu MUSCĂ și TĂȘEDAN de la Curtici… că are și Aradul parte de expunere națională. DADDY însuși și-a dus ministrul Agriculturii în fermele de succes ale Aradului – și nimeni n-a avut nimic de comentat negativ [GALERIE FOTO]

  Dacă la restul capitolelor Aradul stă penibil, la agricultură dăm lecții. Suntem campionii României la porci, vaci și boi… iar asta nu e rău deloc pentru noi… câtă vreme vorbim despre „vaci”, „porci” și „boi” în sine. Creșterea animalelor și agricultura intensivă care se practică pe suprafețe mari în Câmpia Aradului, iar în ultima vreme, procesarea până la momentul „vânzare cu amănuntul” a materiei prime, focusează pe județul nostru o imagine pozitivă la nivel național – indiferent de cârcotelile ce derivă din complexitatea subiectului. Vorbim despre „putere” și „exemplu” în sensul cel mai „tare” al termenilor: Puterea a…
0
Wise
Wise
Bodyguard Elite
UVVG
Revolut
Secret Link