Ared
cărările regale ale transilvaniei prezentate

Cărările Regale ale Transilvaniei prezentate la Londra, de Ziua de Naștere a Majestății Sale Regele Charles al III-lea

Vineri, 14 noiembrie 2025, Ambasada României la Londra a găzduit vernisajul expoziţiei şi prezentarea volumului „Cărările Regale ale Transilvaniei”, in honorem Majestății Sale Regele Charles al III-lea, realizat în semn de înaltă prețuire a dragostei și atașamentului Majestății Sale față de România, de către echipa Romania Student Tour.  În deschiderea evenimentului, Excelența Sa, doamna Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a felicitat întreaga echipă care a contribuit la realizarea volumului și a vorbit despre frumusețea patrimoniului nostru natural și cultural, atât de apreciate de Majestatea Sa. De asemenea, a evocat frumoasa…
0
regele charles al marii britanii

Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer

Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunțat, luni seară, Palatul Buckingham. Casa Regală britanică a precizat că nu este vorba de cancer la prostată, dar că boala a fost descoperită în timpul tratamentului recent pentru adenom de prostată. Tipul de cancer de care suferă monarhul britanic nu a fost dezvăluit, însă conform comunicatului Palatului, regele a început „tratamentele regulate” de luni. Palatul Buckingham mai transmite că regele „este pozitiv pe deplin cu privire la tratamentul său și abia așteaptă să revină la îndatoririle sale publice pe deplin”. Regele urmează să-și amâne…
0
[ACTUALIZARE] Ceremonia de PROCLAMARE a Regelui Charles al III-lea

[ACTUALIZARE] Ceremonia de PROCLAMARE a Regelui Charles al III-lea

[TITLUL PRINCIPAL] (8 septembrie, 2022) Regina Elisabeta a II-a a murit. Pe tronul Marii Britanii urcă Regele Charles al III-lea Regina Elisabeta a II-a a murit joi seară la Castelul Balmoral, a anunțat Palatul Buckingham, citat de BBC. Cei mai importanți membri ai casei regale britanice au început să se adune în Scoția încă din cursul după-amiezei, după ce medicii au anunțat că sunt îngrijorați de starea sa de sănătate. Suverana – care împlinise 96 de ani în luna aprilie – a urcat pe tron în 6 februarie 1952, fiind monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic.…
0
Salon Marem
Salon Marem
GLR Car Wash
Secret Link