Ared
dans

Concursul Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint” – Ediția XXX

Palatul Copiilor Arad are deosebita plăcere de a invita tinerii pasionați de dans la cea de-a XXX-a ediție a Concursului Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint”. Evenimentul va avea loc pe 5 aprilie 2025, începând cu ora 9:30, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Competiția este inclusă în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale și Internaționale 2024-2025, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării (Nr. 24378/22.01.2025, poz. 28). Concursul este deschis tuturor elevilor și cadrelor didactice din școli, Palate și Cluburi ale Copiilor din întreaga țară, care vor avea ocazia să își etaleze talentul pe scenă, respectând regulamentul competiției.…
0
dansurile lumii”

„Dansurile Lumii”, un spectacol inedit de dansuri ceremoniale la Galeria Pod din Timișoara

Miercuri, pe data de 9 octombrie 2024, începând de la ora 18:00, în fața sediului Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, publicul timișorean este invitat la un eveniment unic, cu un aer de-a dreptul fermecător, în care cei prezenți vor fi purtați, pe aripile spiritualității, în lumile exotice și pline de mister ale dansului. „Dansurile Lumii”, așa cum se numește evenimentul, este prilejuit de expoziția „Aripi”, găzduită de Galeria Pod, un spațiu de artă contemporană situat în centrul Timișoarei care aparține Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. În cadrul evenimentului publicul va fi purtat într-o călătorie spectaculoasă pe tărâmuri…
0
concurs dans

Concursul Internațional de dans „Ghiocelul de Argint” 

Palatul Copiilor Arad are onoarea de a vă invita cu căldură și entuziasm la cea de-a XXIX-a ediție a Concursului Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint”. O adevărată sărbătoare a grădinii talentelor dansului, evenimentul va fi găzduit cu mândrie de prestigiosul Teatru Clasic Ioan Slavici din Arad, în data de 20 aprilie 2024, începând cu ora 9.30. Cu o tradiție de aproape trei decenii, „Ghiocelul de Argint” își deschide din nou porțile pentru a primi artiști din toată Europa Centrală și de Est. Țările invitate să împărtășească frumusețea și pasiunea pentru dans în acest spectacol al diversității culturale sunt…
0
royal steps arad

Royal Steps Arad, pe podium la Paris: arădenii s-au întors din Franța cu medalii de argint și bronz

Campionii naționali de clasă B ai României, Razvan Moldovan și Ștefania Nutescu la Open Latino și Standard, categoria Juniori s-au întors din Franța cu medalii de argint și bronz. După câștigarea titlului de Campioni Naționali de Clasă B ai României în luna Octombrie, Răzvan și Ștefania alături de antrenorii lor, campionii naționali ai României Andreea Silvana Haizar și Patrik Haizar au reprezentat cu succes România, week-end-ul trecut, la competiția internațională SAPHIR CUP din Paris. Razvan Moldovan și Ștefania Nutescu au obținut Locul 2 – International Open Latino Juniori și Locul 3 – International Open Standard Juniori. „O experiență senzațională…
0
UVVG
Marketing Arad, Branding Arad
GLR Car Wash
UVVG
veterinar arad
Secret Link