festivalul berii ziua 1

Festivalul Berii ziua 1: Cum au petrecut arădenii alături de artiștii de renume

Festivalul Berii a fost inaugurat oficial ieri seară, când au urcat pe scenă Victor Diaz, Dan Ciotoi, Yny Sebi, DJ Project și trupa Iris. Scena 2 a fost rezervată celor de la Daniel’s Brothers Band care începând cu ora 20:00 au susținut un concert live de muzică retro. Atmosfera a fost bună, iar arădenii au părut să se distreze pe cinste, fie pe rock, trap, manele sau muzică de club.
0
Festivalul Berii 2022

FESTIVALUL BERII – Arad, 2022: o ecuație matriceală cu coeficienți complecși, pe care ca s-o înțelegi ai nevoie de UN REFRESH și o nouă formă de empatie: să-i pui pe YNI Sebi pe aceeași scenă cu Zdob și Zdub, să nu se bată nimeni decât pe locurile din față și să nu se-njure decât „coada de la budă”!

N-a fost pentru „urechi fine”, n-a fost pentru sociofobi, nici pentru intelectuali de birou, nici pentru yoghini, hipioți, creștini-ortodocși fundamentaliști, doamne profesoare de română pensionare sau domni de filosofie maghiară, n-a fost pentru hateri profesioniști, pentru comentatorii de pe aradon, nici măcar pentru politicieni n-a fost și nici măcar pentru cei mai proști dintre noi: FESTIVALUL BERII – ARAD, 2022 a fost pentru ARĂDENII DE RÂND… așa cum sunt ei… mai fraieri sau mai șmecheri – depinde pe ce stradă stau.
0
festivalul berii - program

FESTIVALUL BERII – PROGRAM

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Festivalul Berii începe astăzi, la Arad, în Parcul Mihai Eminescu din spatele Palatului Administrativ unde, timp de trei zile, vor fi organizate concerte și concursuri, și vor putea fi consumate multe sortimente de bere. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad se va desfășura în perioada 4-6 mai 2018, iar printre invitații festivalului se află Vescan, Puya, Mircea Baniciu&Band, El Nino, The Motans, Cargo, IBand, DJ Project și Direcția 5. Organizatorii își propun ca evenimentul să reunească multă lume bună, să aducă muzică de calitate, alături de zeci de producători…
0
Krak
veterinar arad
GLR Car Wash
UAV
Wise
Secret Link