Ared
evaluarea națională 2025 |

Evaluarea Națională 2025 | În județul Arad, 192 de elevi au absentat de la susținerea probei la limba și literatura română

Elevii care au încheiat clasa a VIII-a susțin în această săptămână Evaluarea Națională. În județul Arad s-au înscris 3224 de elevi. La nivel național, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, cu 14.000 de elevi mai puțini decât erau înscriși în această clasă în urmă cu 3 luni, la simularea de examen, când Ministerul Educației și Cercetării anunța că „sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi de clasa a VIII-a”. Asta înseamnă că 8,1% din această…
0
au fost publicate calendarele

Au fost publicate calendarele și programele valabile pentru susținerea simulării Evaluării Naționale și Bacalaureatului

Au fost publicate programele valabile pentru susținerea simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat în anul școlar 2024-2025, potrivit anunțului Ministerului Educației, făcut pe pagina de Facebook. Potrivit calendarului, simularea probelor la Evaluarea Națională începe din 17 martie, iar la Bacalaureat, simularea examenelor se desfășoară în perioada 24-27 martie. Programele valabile pentru susținerea simulării pot fi vizualizate pe site-ul Ministerului Educației. Calendar Simulare Evaluare Națională 2025 17 martie 2025 – Limba și literatură română – proba scrisă; 18 martie 2025 – Matematica – proba scrisă; 19 martie 2025…
0
Krak
taxe info
veterinar arad
Secret Link