Mărturisesc că mi-am pus o jumătate de lămâie lângă computer, că poate mă apucă greața când scriu de individul ăsta și șleahta lui. Dar sunt dator, ca jurnalist cu coloană, să-mi spun și eu în online părerea, strigătul, oripilarea, produse de acest sistem infiltrat până în măduvă, în Federația Română de Fotbal, ca să-și realeagă stăpânul suprem, îl știți cred, unu’ Răzvan Burleanu. Și-ncepe festivitatea de la „Casa Fotbalului”, casa sulii, că numa fotbal nu-i acolo. La Adunărea Generală a Federației Române de Fotbal, sala, full, dealtfel prezența trebuia făcută astfel: Boss: pretenașii din liga trei, prezenți? L3: toți…
0
Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Flavius Domide, la partidele din Superligă, Liga 2 și Liga 3
Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere la partidele din Superligă, Liga 2 și Liga 3, în memoria lui Flavius Domide, care a încetat din viață sâmbătă, 11 octombrie, la vârsta de 79 de ani. „Momentul de reculegere se va ține înaintea partidelor din această etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3. Fotbalist simbol în istoria clubului UTA Arad, pentru care a fost legitimat timp de 20 de sezoane, a fost participant cu naționala României la Campionatul Mondial din Mexic, în 1970. Avea peste 300 de meciuri în prima divizie și două titluri de…
Decizia UEFA în cazul meciului România – Kosovo | România a câștigat meciul cu 3-0. FRF a primit șapte amenzi
Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a concluzionat că cei din Kosovo au abandonat meciul, astfel că a decis că România a câștigat meciul cu 3-0! Chiar dacă România a câștigat la „masa verde”, FRF nu scapă de sancțiuni. Federația Română de Fotbal a fost sancționată cu amendă de 50.000 EUR și disputarea următorului meci de pe teren propriu cu porțile închise pentru scandările xenofobe ale suporterilor. UEFA nu specifică în ce competiție va fi aplicată sancțiunea. Federația va fi nevoită să achite și alte 6 amenzi, după cum urmează: 30.000 EUR pentru mesajele politice provocatoare transmise din tribune 9.000…
CERTIFICATUL, BATĂ-L VINA!
Am scris eu ieri pe FB despre certificatul ăla, de „scrie” pe el că ai drept de promovare… Și „les connaisseurs”, au știut la ce mă refer. În ligile de sub tutela FRF și LPF de la noi, joci și exiști pe baza unui „Certificat de identitate sportivă”. Majoritatea postacilor de pe site-uri cu „brand”, au dat-o cu ,,Gata! Au primit țidula cu drept de promovare!”. Aiurea! Corect era să zică: „Clubul X a primit noul „Certificat de identitate sportivă”, pe baza căriua poți juca în eșalonul superior, în cazul în care ai obținut pe merit sportiv locul eligibil. …

FRF a sancționat UTA, care va juca acasă PATRU MECIURI FĂRĂ SPECTATORI pentru că ultrașii dinamoviști și steliști s-au bătut pe „Arcul de Triumf“ de „Ziua femeilor” | Oficialii clubului acuză SCU și contestă decizia | Poziția SCU
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal le-a sancționat drastic pe Dinamo și pe UTA pentru incidentele de dinaintea ultimului meci din sezonul regulat, disputat pe Stadionul „Arcul de Triumf“ din capitală pe data de 8 martie. „SC Dinamo 1948 SA vs. AFC UTA Arad – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.e, art. 83.2.f din RD, cu aplicarea art. 42.1, raportat la art. 27 din RD, se sancționează SC Dinamo 1948 SA cu măsura programării meciurilor fără spectatori pentru patru jocuri și penalitate sportivă de 100.000 lei. În temeiul art. 82.2 și 3.e și art.83.2.f…
Aroganță de mafioți: jocul tur dintre Gloria Buzău și UTA a fost reprogramat de „nașii” din FRF pentru duminică, de la ora 14:00
Programat inițial pentru sâmbătă 27 mai de la ora 20.30, jocul tur dintre Gloria Buzău și UTA a fost reprogramat pentru duminică de la ora 14:00 Decizia FRF de a schimba data și ora meciului este taxată de suporterii care „știu cum stă treba” cu dispreț și revoltă, pentru că 1.este un cadou „de maximă audiență” destinat celor de la FCSB și Rapid și 2. la aceeași oră se joacă finala Ligii de Tineret dintre UTA și CS Universitatea Craiova, partidă care se dispută la Târgoviște și la care ar fi dorit să asiste mulți suporteri ai Bătrânei Doamne. În…
UTA – RAPID ESTE SOLD OUT!
Toate biletele pentru partida de vineri dintre UTA și FC Rapid București au fost epuziate. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne bucurăm că avem ocazia să jucăm din nou în fața unui public numeros.
Elevii lui Balint au prima oară galerie în deplasare în acest sezon
Azi, de la ora 21:00, UTA va întâlni Gaz Metan Mediaș în deplasare, în cadrul rundei cu numărul 7, ultimul meci al rundei. UTA Arad țintește a 3-a victorie consecutivă, în timp ce Gaz Metan Medias speră să treacă peste forma slabă cu o victorie. Amatorii de pronosticuri se așteptă să vadă cel puțin două reușite în meci, așa cum a fost în 6 din cele 7 dueluri directe Arădenii vin după două victorii consecutive, ambele obținute pe Arena „Francisc Neuman”, în vreme ce gazdele au obținut un singur punct în ultimele 5 meciuri. După victoria din prima…
Fără teste pentru minori
Federația Română de Fotbal a aprobat, prin Comitet de Urgență, noul protocol medical referitor la accesul spectatorilor pe stadion. Astfel, de vineri, 13 august, minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării în calitate de spectatori la meciurile de fotbal. În această categorie intră toți suporterii care nu au împlinit 18 ani la ora de disputare a meciurilor. Vă reamintim că oferim în continuare brățări copiilor fără testare, în urma cereri foarte mari pe care am avut-o atât din rândul tinerilor, cât și a părinților. Pentru meciul cu Universitatea Craiova, orarul de testare pentru spectatori este…
Începe competiția surprizelor
Meciurile primei etape din cadrul Cupei României la fotbal CS Armata Aurul Brad – CS Hunedoara ACS Poli Timişoara – CSM Deva ACS Nera Bozovici – ACS Progresul Ezeriş CS Universitatea de Vest din Timişoara – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii ACS Fortuna Becicherecu Mic – CS Avântul Periam CS Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Lotus Băile Felix CS Foresta Tileagd – CS Luceafărul Oradea ACS Sportul Beclean – ACS FC Someşul Dej ACS Floreşti – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca ASCF Lăpuş R – CS Progresul Şomcuta Mare AFC Ştiinţa Beltiug – CSM Satu Mare Info…
Piroș Security a ratat prezența în finală
Heniu Prundu Bârgăului – Vulpițele Galbene Roman 8-0 Au marcat: Edvina Ciontos (19), Andreea Laiu (24, 27, 44), Paula Madalina Boros (48), Alexandra Hornea (62), Diandra Jean (76), Mihaela Purcil (78) Heniu Prundu Bârgăului, vicecampioana României la fotbal feminin, a trecut cu 8-0 de Vulpițele Galbene Roman, singura echipă din eșalonul secund care a reușit să ajungă până în semifinalele actualei ediții a Cupei României. Pentru Heniu Prundu Bârgăului este a doua prezență în finala Cupei României. Bistrițencele au mai ajuns în ultimul act al competiției în 2018, dar au fost învinse de CSȘ Târgoviște, scor 3-0. Piroș Security…
Florin Iacob continuă la UTA!
Astăzi, conducerea clubului a ajuns la un acord cu Florin Iacob în privința prelungirii contractului. Goalkeeperul care a făcut pasul și în echipa națională a României a semnat cu UTA și pentru sezonul 2021-2022. Suntem bucuroși că mergem mai departe împreună și credem că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor!
Deciziile Comitetului Executiv
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, întrunit în mod statutar, în prezența majorității membrilor săi, domnul Gino Iorgulescu lipsind motivat, în conformitate cu art. 47 alin. (2) din Statutul Federației Române de Fotbal la data de 24 mai 2021, adoptă următoarele decizii: – Ordinea de zi urmează a se completa cu 3 subiecte privind Liga a 3-a, respectiv (1) data de începere a Ligii a 3-a, (2) prelungirea datei de depunere a dosarelor de certificare și (3) analizarea unei posibilități de a se juca mai multe jocuri în campionatul 2021/2022 al Ligii a 3-a , și unul privind…
„Frontiera” Curtici revine în EȘALONUL TREI!
Manșa retur a barajului de menținere / promovare în Liga 3 la fotbal Regiunea 1 Bradu Borca – Dinamo Bacău – nu s-a disputat, gazdele au informat Departamentul Competiții că nu vor participa la baraj CSM Vaslui – CSM Pașcani 0-5, în tur 1-2 Viitorul Liteni – AFC Odorheiu Secuiesc 1-2, în tur 0-2 Regiunea 2 Avântul Valea Mărului – Team Săgeata 2-1, în tur 3-1 CSO Ovidiu – Sportul Chiscani – nu s-a disputat, gazdele nu au îndeplinit condițiile de participare la baraj CSM Fetești – CS Făurei 0-0, în tur 2-2 Regiunea 3 Petrolul 95 –…
UTA a încheiat sezonul 2020 – 2021 pe locul OPT în clasamentul Ligii I
FC Voluntari – UTA 0 – 0 FC Voluntari: Rîmniceanu – Veiga, Tamaș, Armaș, Al. Vlad – Droppa, Tavares, I. Gheorghe – Da Veiga Lopes, Betancor, Al. Ilie. Au mai evoluat: Pesic, Angelov, Mailat Antrenor: Liviu Ciobotariu. UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Erico, Ilie, Shlyakov – Albu, Vorobjovas – Miculescu, Roger, D. Rusu – Hora. Au mai evoluat: Roșu, Antal, Buhăcianu, Negoescu, Melinte Antrenor: Laszlo Balint Arbitri: Radu Petrescu – Mircea Grigoriu (ambii din Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Marian Barbu (Făgăraş) Observator FRF: Corneliu Fecioru (Bucureşti). FILMUL MECIULUI Meci liniștit între cele două combatante cu perioade…














