Ared
două filarmonici reunite pe aceeași

Două filarmonici reunite pe aceeași scenă pentru Un recviem german de Brahms

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la unul dintre cele mai ample și emoționante evenimente ale stagiunii: interpretarea monumentalei lucrări Un recviem german de Johannes Brahms, într-un concert vocal-simfonic extraordinar ce va reuni pe scena Sălii Capitol Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul, alături de Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Arad. Cele două instituții vor prezenta această producție în două seri consecutive: joi, 14 mai 2026, la Filarmonica din Arad, și vineri, 15 mai 2026, de la ora 19:00, la Sala Capitol din Timișoara. Concertul va fi dirijat de maestrul Gabriel Bebeșelea, avându-i ca soliști pe soprana Nadine Koutcher și…
0
violonista de cinci stele cristina

Violonista de CINCI STELE Cristina Anghelescu cântă RE MAJOR-ul de Brahms deseară, la Filarmonica Arad

    [COMUNICAT DE PRESĂ – FILARMONICA DE STAT ARAD] Filarmonica pregătește în concertul simfonic din 13 Decembrie, de la ora 19.00,  ultimul medalion de compozitor al anului, un program integral Johannes Brahms, în care sunt reluate Concertul pentru vioară și orchestră și Simfonia a II-a. Romantice prin dialectul armonic etalat și totodată prin rezultatul sonor, lucrările impresionează prin amplitudine și robustețe, fiind cuprinse în categoria auditiilor preferențiale ale publicului din întreaga lume. Nota comună a celor două ópusuri o reprezintă sfera sonoră aleasă de Brahms, și anume re majorul, o tonalitate perfect adaptată structurii instrumentale, preferată deopotrivă în…
0
dirijorul galez jonathan mann

[JOI la FILARMONICĂ] Dirijorul galez Jonathan Mann și pianistul italian Emilio Aversano se reîntorc la Arad cu un repertoriu de secol XIX

    [COMUNICAT DE PRESĂ – FILARMONICA DE STAT ARAD]   După un memorabil medalion Franz Schubert, programat în luna Februarie în calendarul Filarmonicii, dirijorul galez Jonathan Mann și pianistul italian Emilio Aversano se reîntorc la Arad la finalul acestei luni, cu un repertoriu de secol XIX. Capodopere care revin cu regularitate în programul orchestrei simfonice pot fi reascultate în concertul din seara de 29 Noiembrie 2018, la ora 19.00, publicul fiind așteptat la o întâlnire cu trei dintre cele mai ilustrative partituri din istoria muzicii romantice. Reprezentative pentru literatura germană, rusă și cehă, Uvertura academica de Johannes Brahms,…
0
dacă vă place brahms

Dacă vă place Brahms, joi seara e ACEL MOMENT! Bonus, „Șeherezada” lui Rimski-Korsakov

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Vă invităm să îl ascultați de Csiki Boldizsár  în senzaționala partitură a concertului nr. 1 pentru pian de Johannes Brahms, Joi 19 aprilie 2018, la ora 19.00, în programul săptămânal al Filarmonicii, din  Sala Cercului Militar. Acompaniat de orchestra simfonică dirijată de Cristian Neagu, pianistul propune o versiune etalon a concertului brahmsian, renumit pentru standardele înalte de complexitate dar și pentru masivitatea și robustețea  tehnicii pe care o etalează. Csiky Boldizsár este un nume cu rezonanță în perimetrul artistic mondial, un muzician care entuziasmează deopotrivă când cântă Mozart, Scriabin sau Enescu, un artist care parcurge…
0
Wise
Salon Marem
Revolut
Marketing Arad, Branding Arad
Secret Link