acoladă în timp” -

„Acoladă în Timp” – o nouă carte despre deportarea arădenilor în Bărăgan

  Editura Brumar din Timișoara a reeditat cartea Acoladă în Timp, scrisă de arădeanul Vasile Aciocârlănoaei, iar doctorul nu este la primul demers de acest fel. Cartea este un profil genealogic subiectiv, dar valoros pentru că este extrem de bine documentat: conține amintiri prețioase despre efectele deportării in Bărăgan asupra familiei sale, nelipsind documente inedite din arhiva CNSAS. Vasile Aciocârlănoaei este membru activ al Asociației Deportaților din Arad, implicat activ în redactarea de broșuri și cărți cu privire la evenimentele amintite.  Societatea pe care o conduce este în relații de colaborare cu asociația omologă din Republica Moldova – Liliana…
0
a iv-a ediție a festivalului

A IV-a ediție a Festivalului de literatură DISCUȚIA SECRETĂ – Arad, 8 – 11 iunie. PROGRAM

  În perioada 8-11 iunie 2017, la Arad va avea loc a IV-a ediție a festivalului „Discuția secretă”. Această ediție a festivalului aduce la Arad treizeci și șase de invitați: Lenny Abrahamson, Cristi Puiu, Monika Abrahamson, Iosif Demian, Titus Muntean, Adrian Schiop, Philip Ó Ceallaigh, Cezar Paul-Bădescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Tudor Ganea, Augustin Cupșa, Olga Ștefan, Alex Văsieș, Ștefan Baghiu, Liliana Corobca, Ioana Bradea, Vlad Drăgoi, Lavinia Braniște, Gabriella Eftimie Anca Smărăndache, Alin Ioan, Eugen Rogojan, Vlad Moldovan, Andrei Doboș, Cosmina Moroșan, Rareș Moldovan, Ionuț Chiva, Ruxandra Novac, Dmitri Miticov Bogdan Coșa, Cristina Ispas, Ionelia Cristea, Silviu Gherman, Ovidiu Chihaia,…
0
sad” – festival de literatură contemporană

„SAD” – FESTIVAL DE LITERATURĂ CONTEMPORANĂ la ARAD – „Zile și seri de literatură Doinaș”

E al treilea an consecutiv, în care scriitoarea arădeană Lia Faur își asumă un rol greu asumabil din punct de vedere organizatoric,  financiar, uman: acela de-a canaliza spre Arad  energii creatoare literare contemporane, de-a le atrage și fideliza. Sprijinită financiar și logistic de câteva instituții: Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean, Arcis și Biblioteca Județeană Arad, organizatoarea a reușit, în cei 3 ani,  să genereze  la Arad un centru   intelectual – poetic în jurul spiritului  „Doinaș” prin prezența unor oameni de cultură  de marcă ai momentului : scriitorul și ambasadorul  Emil Hurezeanu, istoricul Adrian Cioroianu, criticul literar Daniel Cristea-Enache, istoricul…
1 comentariu
UAV
UAV
Marketing Arad, Branding Arad
Wise
veterinar arad
Secret Link