arad | perchezițiile de miercuri

Peste 2.700 de arme de foc, sute de mii de cartușe și 800 de tone de substanțe periculoase – indisponibilizate de polițiști în primele 9 luni ale anului

În primele 9 luni ale anului, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și ai structurilor teritoriale de profil au desfășurat activităţi circumscrise competențelor materiale ale structurii, având drept scop creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, prin eficientizarea activității de combatere a infracţiunilor la regimul armelor, munițiilor, braconajului cinegetic, explozivilor și substanțelor periculoase fiind materializate în desfășurarea de acţiuni la nivel naţional şi regional pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor din aceste domenii. La nivel național, structurile arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat 1.761 de acțiuni pe linie de arme și braconaj cinegetic și 933 de acțiuni pe…
0
dosar penal pe numele unui

Dosar penal pe numele unui bărbat de 38 de ani din Cermei care a vrut să intre la meci cu două torțe și patru fumigene

Intenția unui bărbat de a pătrunde la un meci de fotbal cu materiale pirotehnice a fost sancționată de jandarmi conform prevederilor legale. Sâmbăta, 16 martie a.c, pe timpul asigurării misiunii de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării manifestației sportive din Liga a III-a, pe Arena Sportivă Cermei, din comuna Cermei, județul Arad, dintre echipele de fotbal LUNCA TEUZ CERMEI – F.C BIHOR ORADEA, jandarmii arădeni au întocmit acte de sesizare unui bărbat în vârstă de 38 de ani care intenționa să pătrundă în incinta arenei sportive, cu materiale pirotehnice, respectiv 2 torțe și 4 fumigene. Pe numele acestuia…
0
proasta idee a grupării

Proasta idee a Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara de a face pe „ghidul turistic” pentru una dintre cele mai violente galerii din țară a dus, cum era de așteptat, la haos și ALTERCAȚII pe străzile Aradului

Jandarmeria – în speță Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara – a avut proasta inspirație să facă pe „ghidul turistic” al orașului nostru și să plimbe una dintre cele mai violente galerii din România pe tot Bulevardul Revoluției, după ce lăsat-o la gară,  la ora 7.30 în loc să-i debarce din autocare direct în fața stadionului și să-i izoleze… de exemplu, sau să creeze o barieră prin care să fie izolată de restul planetei – cum s-a și întâmplat ulterior. Vreme de vreo 2 ore, ultrașii (în jur de 50) au urlat pe străzile Aradului mizerii anti-utiste, flancați de jandarmii…
0
GLR Car Wash
Bodyguard Elite
UAV
Salon Marem
Secret Link