Ared
david miculescu este în spital

[AVANCRONICĂ] David Miculescu este în spital, Oualid El Hasni a ajuns la echipa secundă, iar UTA are probleme pe toată linia defensivă

  Meciurile cu Pandurii Tîrgu Jiu par a fi complicate pentru UTA indiferent că e vorba de campionat sau cupă. Așa s-a întâmplat și la mijlocul acestei săptămâni când UTA a trecut pe lângă a treia victorie consecutivă în campionat. Arădenii au început meciul pe călcâie cum se spune printre antrenori deși porneau cu un moral excelent. Au luat repede două goluri la singurele faze ale gorjenilor, apoi a răsturnat scorul conducând cu 3 – 2 ca pe final să fie egalați. Chiar dacă a avut forța să revină de la un handicap de două goluri, e considerat un…
0
meci nebun

Meci nebun, cu răsturnare de scor după pauză: UTA – Pandurii Tg. Jiu 3 – 3 (0 – 2)

  Pe o vreme închisă arădenii au început meciul din runda 29 a ligii secunde, programat pe Motorul cu un handicap de un gol încă din debut. Pandurii Tîrgu Jiu a deschis scorul după șapte minute la prima ocazie. După golul marcat repede oaspeții au trecut pe lângă golul doi pe un scenariu asemănător, a centrat de pe stânga Blejdea, Bodea s-a opus la devierea lui Dodoi și acordă corner. La jumătatea primei reprize UTA a avut o bumă ocazie dar șutul lui Kanda a fost respins de portar de sub transversală. În loc de 1 – 1, fotbalul…
0
uta va juca fără neagu

[AVANCRONICĂ] UTA va juca fără Neagu, Coulibaly și Stahl, Miculescu e plecat la lotul național de juniori, dar are cu speranțe de trei puncte

  Două victorii în ultimele două jocuri au revigorat moralul echipei UTA, care primește, mâine, vizita celor de la Pandurii Târgu Jiu, în runda a 28-a din liga secundă la fotbal. Oasepeții ocupă locul 11 în clasament înaintea acestui joc. „Un meci foarte important din punct de vedere al punctelor puse în joc, un meci foarte greu din punct de vedere al situației noastre ca lot, și la fel de greu în ceea ce privește adversarii noștri. Avem nevoie de puncte pentru a sta liniștiți, nu luăm în calcul decât victoria, iar aici trebuie să apelez la mentalitatea jucătorilor…
0
uta - luceafărul. arădenii sunt relaxați

UTA „plutește” în mijlocul clasamentului și așteaptă relaxată vizita „Pandurilor”

UTA a semnat al doilea succes la rând și poate privi cu mai multă încredere ultima parte a sezonului ligii secunde de pe locul 8 în clasament – șase puncte consecutive înseamnă mult.Marcatori săptămâna trecută în poarta Snagovului, Cipri Rus și Paul Copaci au înscris și în poarta trupei lui Gică Mihali, iar Bodo Kanda a bifat primul său gol stagional în tricoul UTA-ei. „Suntem destul de bucuroși după această victorie, speram să avem acest declic după etapa trecută. Am schimbat partitura după jocul cu Snagov, pentru că terenul de la Balotești a fost greoi, dar suntem mulțumiți că…
0
dorit de chiajna și cfr

[AVANCRONICĂ] UTA vrea să aducă primele puncte din deplasarea de la Balotești

  Începând de astăzi, când UTA joacă la Balotești, urmează un tur de forță cu trei jocuri oficiale în 8 zile. Miercuri e intermediară în liga secundă, vin Pandurii, iar sâmbăta viitoare e etapă, dar UTA a solicitat să joace duminică pentru o zi de odihnă în plus, revenind în Capitală pentru meciul cu Metaloglobus. Succesul de moral de săptămâna trecută cu Sportul Snagov, dă speranțe, arădenii trebuie să confirme anul acesta și în deplasare de unde nu au adus nimic încă. Ilfovenii sunt motivați își joacă una din puținele șanse de a rămîne în liga secundă și sunt…
0
experimentatul alexandru ciucur întărește linia

Experimentatul Alexandru Ciucur întărește linia mediană la UTA

  Conducerea clubului UTA a ajuns, la un acord cu Alexandru Ciucur, care devine fotbalistul UTA-ei pentru un an și jumătate. Mijlocașul de bandă dreaptă e născut pe 1 martie 1990 la Dorohoi. A făcut junioratul la LPS Suceava și Ardealul Cluj, debutând pe prima scenă la Internațional Curtea de Argeș. A trecut apoi la Pandurii Târgu Jiu, care l-a împrumutat la CS Mioveni și CSMS Iași. La revenirea în echipa gorjeană, a jucat cu aceasta în Europa League. A mai bifat o experiență ieșeană (din nou cu prezențe în Europa League), după care a îmbrăcat tricourile echipelor ACS…
0
arădenii au întrerupt seria pozitivă

Arădenii au întrerupt seria pozitivă a gorjenilor. Bodea a apărat un penalty, iar Pandurii – UTA s-a încheiat 1 – 2

  Pandurii – UTA 1 – 2 ( 0 – 0) TREI era cifra în dreptul înfrângerilor consecutive în campionat pentru UTA, iar gazdele reveneau acasă după un joc mai puțin convingător încheiat egal la Timișoara. Pandurii: Mih. Cotolan – Nic. Cotolan, D. Ciobanu, Konate, Vasilescu – Raiciu, Cenaj – Tudoran, D. Pîrvulescu, Vodă – Nsiah. Au mai evoluat: Blejdea, Trancă, D. Popescu. UTA: Bodea – R. Iuga, Manea, El Hasni, Copaci – Coulibaly, Enescu – D. Popa, Matei, Vădrariu – Rus. Au mai evoluat: Cubleșan, Oprea, Janos. Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Damian Antal, Bogdan George (ambii din…
0
uta are lotul aproape complet

UTA are lotul aproape complet pentru disputa cu Pandurii – dar gazdele nu au pierdut acasă

  UTA e obligată să strângă rândurile și să obțină un rezultat pozitiv după patru negative (trei în campionat și unul în Cupă).  Trei dintre titularii absenți cu Baloteștiul au șanse mari să fie pe teren în orașul Târgu Jiu. Copaci și-a ispășit suspendarea, Coulibaly a revenit în țară, Vădrariu s-a pregătit normal, Stahl  și Costin, sunt și ei apți de joc. Samba Benga  senegalezul e singurul utist care a rămas pe margine. Pandurii au coborât un loc în clasament, dar şi-au prelungit seria de invincibilitate, în campionat, la şase jocuri. Gazdele ocupă locul patru la egalitate cu Clinceni, înainte…
1 comentariu
hilistei a revenit la uta

UTA obține un egal de supraviețuire cu Pandurii și… de doi bani speranță pentru viitorul apropiat

  Pandurii Tg. Jiu  – UTA 1 – 1  (0 – 1) Pandurii: Moga – Băjan, Turda, Celea, Cr. Munteanu – D. Pîrvulescu, Raiciu, Cenaj, Şut – C. Ionică, Tudoran.  Au mai evoluat: Maxin, Vasilescu, Vodă.  Anrenor: Adrian Bogoi.   UTA: Bodea – Dan, Manea, Markovic, Burlă – Tănase, Jorza – Petra, Buia, Hlistei – Curtuiuș. Au mai evoluat : Stahl, Prună și Roșca. Director tehnic: Ionuţ Popa; Antrenor: Cristian Todea Arbitru: Marius Chițu (Târgoviște) asistenți Adrian Vornicu (Iași), Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă: Iulian Mihai (Râmnicu Vâlcea) Observatori AJF: Iulian Spătaru (Timișoara), Constantin Pintilie (Râmnicu Vâlcea). Pentru gazde ,…
0
gazdele vor să-și revină

[AVANCRONICĂ] Gazdele vor să-și revină în meciul cu UTA. Ionuț Popa a apelat la Daniel Dan pentru partida de sâmbătă cu Pandurii

Despărţite de şase puncte, Pandurii Târgu Jiu şi UTA Arad se întâlnesc, sâmbătă dimineaţa, de la ora 11:00, la Motru, într-un joc cu implicaţii în zona fierbinte a clasamentului, deșii la startul sezonului, ambele echipe erau cu gândul la promovare. Echipa gazdă aflată pe locul 17 în Liga 2, are nevoie de un succes în partida cu UTA pentru a nu-şi compromite şansele de salvare. În cazul în care juniorii nu se prezintă la trei jocuri în campionatele în care sunt angrenate, Pandurii va fi exclusă din Liga 2. Șansele să se întâmple asta sunt destul de mari întrucât…
0
uta a remontat o diferenţă

UTA a remontat o diferenţă de două goluri în disputa cu Pandurii. Urmează meciul de suflet cu Poli

  UTA a încheiat o remiză pe teren propriu (2 – 2), dar o remiză cu goluri la capătul a două reprize distincte. Pentru prima oară în acest sezon, UTA a făcut o repriză secundă excelentă în compania unei foste primdivizionare venită la Arad cu un lot în formare.  Am remarcat un excelent joc a lui Florea secondat de Curtuiuş, despre primul să mai spunem că o accidentare nu i-a permis să bată lovitura de pe punctul cu var, ratată de un coechipier. „Practic, am început meciul de 0-2. Am intrat prost în joc, cred că eram încă cu…
0
curtuiuș atacă singur reduta pandurilor

Curtuiuș atacă singur reduta Pandurilor, Florea e incert, dar UTA va aborda meciul de sâmbătă la VICTORIE

  Cristi Todea speră ca succesul de la Sebiș să fie un nou început pentru UTA. „A fost o victorie importantă pentru moralul nostru, îi felicit pe băieți că au fost conectați și nu și-au descosiderat adversarul. Au fost surprize în Cupă, multe echipe de liga a doua au fost eliminate de cele din liga a treia. Aș fi vrut să terminăm meciul fără gol primit, iar pe lângă acest lucru, Sebiș a mai avut câteva ocazii pe care aș fi vrut să le evităm. Dar, per ansamblu a fost o victorie meritată și muncită, e important să gestionăm…
0
hilistei a revenit la uta

Hilistei a revenit la UTA

  Cătălin Hlistei a fost alături de UTA de la început, fiind cel care a deschis drumul revenirii UTA-ei în competițiile naționale cu acel prim gol din barajul de promovare în Liga a III-a. A.  Fotbalistul a avut un scurt periplu la Pandurii Tg. Jiu, evoluând în prima ligă. Mijlocașul de 23 de ani, descoperit de Francisc Tisza a semnat miercuri un contract cu echipa-fanion a Aradului, valabil până în vara anului viitor, cu posibilitate de renegociere la iarnă.  Cătălin (foto stanga) acuză o ușoară răceală și e greu de crezut că  poate fi în teren în meciul de sâmbătă…
0
Bodyguard Elite
Revolut
Wise
veterinar arad
Secret Link