Ared
starea pădurarului din gurahonț împușcat

Spitalele arădene intră în greva generală declanșată la nivel național de Federația Sanitas | Camera Județeană a Medicilor Arad susține moral greva, dar nu participă la protest

Începând de astăzi, 28 iulie, toate spitalele din județul Arad vor lua parte la greva generală declanșată la nivel național de Federația Sanitas. Protestul, organizat pe perioadă nedeterminată, va afecta peste 400 de spitale din România (șapte din Arad) și vine pe fondul nemulțumirilor legate de noul proiect al Legii salarizării, deficitul cronic de personal și ceea ce sindicaliștii numesc „politica de sufocare a sistemului public de sănătate”. Liderul Sanitas din Arad, Otinel Șandru, a declarat luni pentru presă că „ De mâine (n.red. marți, 28 iulie), toate spitalele din județ intră în grevă” Greva generală va cuprinde toate…
1 comentariu
pacienții adulți

Pacienții adulți, internați în secțiile de la etajele I-IV din clădirea principală a Spitalului Județean Arad, pot apela vocal personalul medical

Din această lună, pacienții adulți, internați în secțiile de la etajele I-IV din clădirea principală a spitalului, pot apela vocal personalul medical, direct din pat! Acest lucru este posibil datorită implementării proiectului „Creșterea calității serviciilor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad prin îmbunătățirea soluțiilor informatice integrate și a infrastructurii IT”, derulat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Investiții în sistemele informatice și în infrastructura digitală a unităților sanitare publice. „Proiectul, în valoare de un milion de euro, a presupus implementarea a două obiective importante pentru spital – pe de-o parte creșterea siguranței la atacurile cibernetice,…
1 comentariu
până și neluțu cristina „se

Până și Neluțu Cristina „se ia” de Vlad Voiculescu

  [COMUNICAT DE PRESĂ] Ioan Cristina a cerut ministrului Sănătăţii o poziţie oficială cu privire la lipsa personalului medical din punctele de trecere a frontierei   Senatorul liberal arădean Ioan Cristina a cerut astăzi ministrului Sănătăţii o poziţie oficială cu privire la lipsa personalului medical din punctele de trecere a frontierei. „Lipsa personalului medical angrenat în operațiunile de triaj epidemiologic din punctele de trecerea frontierei de pe raza județului Arad m-a determinat să solicit ministrului Sănătății o poziție oficială în rezolvarea acestui aspect. Astfel, am adresat astăzi o întrebare domnului ministru Vlad Voiculescu prin care am solicitat urgentarea angajării…
0
Revolut
veterinar arad
taxe info
Krak
Bodyguard Elite
Secret Link