Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Arad au identificat și reținut, vineri 18 octombrie, trei bărbați care se presupune că sunt autorii mai multor spargeri care au avut loc în municipiul Arad în ultima perioadă. Poliția Municipiului, care multă vreme nu știam că mai există, a ieșit din amorțeală odată cu reținerea lui Doru Dolga (personaj protejat până acum) și se pare că începe să-și facă treaba, astfel încât cetățenii să se simtă protejați și să fie convinși că problemele lor sunt luate în serios de polițiști. Un bărbat a fost reținut în cazul spargerii care a…
0
Sperăm să nu ne bucurăm degeaba: 24 de absolvenți ai școlilor de poliție și-au început activitatea în IPJ Arad
BUN VENIT NOILOR COLEGI! Astăzi, 10 aprilie 2023, 24 de absolvenți ai școlilor de poliție “Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca și “Vasile Lascăr” din Câmpina și-au început activitatea în Inspectoratul de Poliție Județean Arad. Noii noștri colegi își vor desfășura activitatea la Poliția Municipiului Arad, polițiile orașelor Chișineu-Criș, Curtici, Lipova, Nădlac, Pecica, Sântana și la Serviciul Criminalistic. Comanda și colectivul I.P.J. Arad le-au urat noilor colegi „Bun venit și mult succes în carieră!” Biroul de presă al IPJ Arad
Poliția Municipiului Arad are conducere nouă
Comisarul șef Călin Chițu, de 39 de ani, a fost numit comandant al Poliției Municipiului Arad începând cu data de 30 iunie – până la acea dată activând ca adjunct al comisarului-șef Ștefan Troiac, prin împoternicire. Postul de adjunct al Poliției Municipiului Arad a fost ocupat de subcomisarul Cezar Șerbănică, de 37 de ani, începând cu data de 5 iulie. Numirile sunt rezultatul ordinului inspectorului-șef al IPJ Arad, comisar-șef Ioan Tamaș și au o valabilitate de 6 luni. Ofițerul de presă, inspector principal de poliție Lorena Radu, despre aceste numiri: „Comisarul șef Călin Chițu a lucrat până acum…






