Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a susținut vineri, 30 ianuarie, o conferință de presă în scopul prezentării activităților desfășurate în perioada sezonului rece. La conferință au fost prezenți adjunctul șefului inspectoratului, precum și șefi ai structurilor operative. În plus față de tema principală a conferinței, au fost abordate și alte teme de interes din activitatea polițiștilor arădeni, iar la întrebările jurnaliștilor au răspuns: Inspectorul șef – chestor Dan Stoicănescu, adjunctul șefului inspectoratului – comisar șef de poliție Nica Ionuț, șeful Serviciului Investigații Criminale – comisar șef de poliție Olariu Cătălin, șeful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase –…
4 comentarii
IPJ Arad | Măsuri dispuse pentru sezonul rece
Având în vedere sezonul de iarnă și temperaturile din ce în ce mai mici, polițiștii arădeni au luat o serie de măsuri pentru ca sezonul rece să nu fie un prilej de evenimente neplăcute, din punct de vedere al traficului și ordinii publice. Verificarea stocurilor de nisip și sare, pentru situațiile în care șoselele s-ar acoperi cu polei sau gheață, și ar putea deveni o cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecințe grave. Au fost verificate 78 de UAT-uri, care, în calitate de administratori ai drumurilor publice, au obligația de a asigura stocurile de material antiderapant, pentru suprafața…
Ce trebuie să faceți pentru a preveni izbucnirea incendiilor în sezonul rece
Un procent semnificativ dintre incendiile produse în gospodării, în sezonul rece, are drept cauză utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate, precum și folosirea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau lăsate nesupravegheate. Având în vedere că temperaturile scăzute și sezonul rece își fac simțită prezența, iar multe persoane au început deja să utilizeze instalațiile de încălzire, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad vă reamintesc principalele măsuri ce trebuie respectate pentru a preveni izbucnirea incendiilor. Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece • Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate…
Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece
Un procent semnificativ dintre incendiile produse în sezonul rece în gospodării are drept cauză utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate, precum și folosirea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Având în vedere că temperaturile scăzute și sezonul rece își fac simțită prezența, iar multe persoane au început deja să utilizeze instalațiile de încălzire, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad vă reamintesc principalele măsuri ce trebuie respectate pentru a preveni izbucnirea incendiilor: ❗ Verificați sobele, canalele și coșurile de evacuare a fumului pentru a vă asigura că acestea nu prezintă…





