250.000 de lei relocați de CJA pentru lucrările de modernizare pe 18 străzi din Lipova

primaria lipova
Distribuie:

Consiliul Județean Arad informează că a dat curs cererii orașului Lipova de relocare a sumei de 250.000 de lei către reabilitarea infrastructurii rutiere din oraș. În urma adresei transmise de Primăria Orașului Lipova, banii au fost direcționați pentru a urgenta lucrările de modernizare pe 18 străzi din localitate. Astfel, bugetul total dedicat infrastructurii stradale din Lipova crește la 500.000 de lei.


„Prioritatea noastră la Consiliul Județean este să sprijinim primăriile în finalizarea proiectelor care au cel mai mare impact asupra calității vieții cetățenilor. La solicitarea Primăriei Lipova, am agreat această realocare de fonduri deoarece reabilitarea drumurilor rămâne o urgență pentru oraș. Prin această rectificare, dublăm bugetul pentru reabilitarea străzilor, de la Calea Timișorii și strada Clujului, până la arterele din zonele rezidențiale. Este esențial ca resursele financiare să nu stagneze, ci să fie utilizate acolo unde șantierele pot avansa rapid în beneficiul locuitorilor”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Străzile care vor beneficia de aceste fonduri sunt:
  • General Petrescu, Cuza Vodă, V. Alecsandri, 1 Decembrie, Mețianu, M. Viteazu, Viilor, Mureș, M. Eminescu, Sarmisegetuza, Înv. I. Tuducescu, Calea Timișorii, A. Vânătu, Sgt. E. Chiriță, Zorilor, Clujului, Lugojului și Eftimie Murgu.

În cadrul aceluiași buget, Consiliul Județean informează că menține finanțarea de 100.000 de lei pentru proiectul de reabilitare a unei clădiri destinate unei grădinițe cu program normal în Lipova, asigurând astfel continuitatea investițiilor în infrastructura educațională.

Bugetul alocat la începutul anului către orașul Lipova va rămâne la valoarea de 600.000 lei.



Sursa: CJA



 

Categorie: Politice, Administrație
Etichete: CJA, Lipova, modernizare străzi, relocare fonduri, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Impozitele și taxele locale pentru 2026 au fost aprobate în CLM Arad, cu votul consilierilor locali PNL, USR și UDMR
Articolul următor
Cristian Terheș: „UE trebuie să înceteze să mai trateze Georgia ca pe un instrument de conveniență politică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie