Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07.00, la ieșirea din municipiul Arad spre Sânpaul, pe DJ 709C. Au fost implicate două autoturisme și un autobuz.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul Terapie Intensivă Mobilă.
În urma accidentului au rezultat două victime conștiente, cooperante, neîncarcerate.
Victimele au fost asistate medical de către echipajele SMURD la locul accidentului și, ulterior, au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Pompierii militari arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
IPJ Arad – ora 9.25:
În dimineața zilei de 11 aprilie a.c., în jurul orei 7,10, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe strada Câmpurilor, din municipiu, a avut loc un eveniment rutier.
Un bărbat de 52 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autobuz pe strada Câmpurilor, dinspre Arad spre Sânpaul, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus. În urma coliziunii, a fost acroșat un autoturism parcat în afara părții carosabile, ulterior intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
În urma evenimentului a fost rănit ușor, la prima vedere, șoferul autobuzului și o femeie de 47 de ani, pasageră, aceștia fiind transportați la spital în vederea evaluării stării lor și acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea conducătorilor auto a indicat ca niciunul nu consumase alcool.
Întrucât cauza principală a producerii evenimentului ar fi o afecțiune medicală a șoferului autobuzului, acesta nu este clasificat ca accident rutier, conform prevederilor legale.