Bărbat de 29 de ani, trimis în judecată pentru incendierea cu intenție a unei case din Chișlaca

judecatoria ineu
Distribuie:

Arădean în vârstă de 29 ani, trimis în judecată pentru că, în luna august, a pătruns într-un imobil situat pe raza localității Chișlaca, comuna Craiva, jud. Arad, unde intenționat a provocat un incendiu în urma căruia a ars interiorul acestuia și o parte din acoperiș, incendiu ce a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri. Acesta a fost arestat preventiv imediat după incendierea cu intenție, măsură preventivă care i-a fost menținută și prelungită.


Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 17.09.2024 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, în vârstă de 29 ani, în sarcina căruia a fost reținută săvârșirea infracțiunii de „Distrugere” , faptă prev. și ped. de art. 253 alin.4 Cod Penal.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în data de 24.08.2024, a pătruns într-un imobil situat pe raza localității Chișlaca, comuna Craiva, jud. Arad, proprietatea persoanei vătămate C.L, unde prin folosirea intenționată a unei surse de flacără a provocat un incendiu la imobilul mai sus menționat, în urma căruia a ars interiorul acestuia și o parte din acoperiș, incendiu ce a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Sursa: Comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

Foto: arhivă


 

Categorie: Știri
Etichete: Chislaca, distrugere, incendierea cu intenție, Judecătoria Ineu, trimitere în judecată
Distribuie:
Articolul anterior
Stoica Noemi și Cezar Bîgu, doi elevi din Arad, au reprezentat România la Ars Electronica 2024 în cadrul programului Youth Exchange cu sprijinul Asociației Doar Mâine | INTERVIURI
Articolul următor
Programul artistic al Festivalului – Concurs Internațional „Remus Georgescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

lidl

Lidl deschide magazin în Ineu

Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin, în orașul Ineu, județul Arad, pe data de 19 iunie. Noul magazin este situat pe Calea Republicii, Nr. 8-10,…