Iohannis a pierdut „casa-fabrică-de-bani” din centrul Sibiului, după 16 ani de procese, şi trebuie să returneze statului 320.000 de euro

case fam iohannis 07
Distribuie:

 

Klaus Iohannis a pierdut definitiv casa din centrul Sibiului, care îi aducea cele mai mari venituri. Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat miercuri asupra contestației în anulare depuse de avocații președintelui, după ce, anul trecut, soții Iohannis şi-au pierdut calitatea de proprietari.

Preşedintele Klaus Iohannis transmite prin purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale că respectă deciziile instanţelor de judecată şi s-a conformat deciziei instanţei privind casa din centul Sibiului, încă din noiembrie 2015.

Curtea de Apel Pitești a decis definitiv ca soții Iohannis să-și piardă calitatea de proprietari ai casei din centrul Sibiului.

Ei nu mai erau proprietari ai acestei case din luna aprilie a anului trecut, după ce au fost radiați din cartea funciară, la solicitarea Administrației Finanțelor Publice.

Anterior, familia Iohannis a pierdut în instanță dreptul de proprietate asupra acestei părți din casă, printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Brașov.

Casa a fost naționalizată, apoi cumpărată de foștii chiriași, cărora le-au fost anulate contractele, în urma unei cereri de retrocedare a unui presupus moștenitor.

De la acest moștenitor a cumpărat familia Iohannis jumătate din casă.

Instanța a decis că actele de moștenitor ale fostului proprietar nu sunt valide, iar, după 16 ani de procese, casa a revenit în posesia statului.

Sentința a fost atacată de soții Iohannis, iar magistrații Curții de Apel Pitești sunt așteptați să dea astăzi o soluție – fie Klaus Iohannis își reia drepturile de proprietar, fie pierde casa definitiv.

Foto: www.riseproject.ro

Categorie: Știri
Etichete: casa, casa iohannis sibiu, iohannis, proces pierdut, retrocedari
Distribuie:
Articolul anterior
Deputatul Glad Varga : „Aștept opinia publică referitoare la interzicerea cianurilor în minerit și exportul de lemn!”
Articolul următor
[EVENIMENT ISTORIC] NASA a descoperit un sistem cu 7 planete locuibile, la 40 de ani lumină de Soare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

drona

Dronele, pericolul nevăzut

Dronele folosite haotic pot fi un real pericol pentru operațiunile aeriene. Despre aceste pericole, dar și despre reglementările legale aplicabile cu privire la condițiile în care putem zbura cu dronele,…