UAV | Biblioteca Vie – o conferință dedicată asistenților sociali

1 10
Distribuie:

Cea de a VII-a ediție a conferinței „Biblioteca Vie-Vulnerabilități sociale”, care a marcat Ziua Internațională a Asistenței Sociale, a avut loc, la finele săptămânii trecute, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Evenimentul, organizat de către Asociația pentru Educație Proactivă, președinte prof.univ.dr. Alina Breaz, în colaborare cu Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială a UAV, a reunit specialiști în domeniul asistenței sociale care au prezentat exemple de bune practici studenților de la asistență socială.


La evenimentul de deschidere au participat autorități județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor din domeniu.

Au apreciat oportunitatea conferinței și au subliniat necesitatea dezvoltării rețelei de asistență socială, prin formarea de specialiști, la nivelul județului Arad: rectorul UAV, Teodor Cilan, secretarul de stat în Ministerul Justiției, Roxana Simona Momeu, prefectul Aradului, Mihai
Pașca, vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea, Consuela Avram din partea Primăriei Arad, Smaranda Witec și Laura Andres de la Colegiul Național al Asistenților Sociali, Noghiu Bogdan de la Arhiepiscopia Aradului.

De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Penitenciarelor din Arad, Timișoara și Deva, DAS Arad și Ineu, DGASPC Arad, Direcția Generală
de Asistență Socială și Protecția Copilului din Arad și Timiș, Centrul educativ Buziaș, IPJ Arad, AJPIS Arad, IȘJ Arad, Serviciul de Probațiune Arad, Școala sanitară postliceală Arad, Primăria Pâncota, comunitatea evreilor din Arad, profesor Nicola Barbieri de la Universitatea Reggio Emilia, Asociația „Împreună suntem mai buni” Lipova, Asociația Integra, Asociația Clubul Femeilor Unice.


 

Evenimentul a fost prezentat de către Cătălin Brie.


Sursa: comunicat UAV


 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: asistenți sociali, Biblioteca Vie, UAV, Ziua Internațională a Asistenței Sociale
Distribuie:
Articolul anterior
Piedone a impus sancțiuni drastice la Timișoara | Amenzi de peste 160.000 de lei și localuri închise
Articolul următor
[ACTUALIZARE 1] Șeful Secției 1 Urbană de Poliție din cadrul IPJ Timiș a fost arestat preventiv pentru punerea la dispoziție a locuinței sale pentru evenimente private în cadrul cărora s-a tolerat consumul ilicit de droguri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie