Mă adresez tuturor celor care mai cred în România – în oamenii ei, în valorile ei, în destinul ei. Celor care vor pace, care visează la o țară normală, în care decența, munca și respectul să fie regulă, nu excepție.
În viața mea profesională, am avut peste treizeci de șefi – civili și militari, români și străini, lideri adevărați și simpli administratori. Dar întotdeauna am dat tot ce am avut mai bun și am obținut cele mai frumoase rezultate atunci când am fost condus de oameni harnici și drepți. Nu perfecți – ci drepți. Nu intransigenți – ci corecți. Și întotdeauna prezenți, implicați, energici.
Asta cred că ne trebuie astăzi: un președinte harnic, drept și energic. Un om care să inspire respect și să aducă ordine într-un aparat de stat adesea obosit sau indiferent. Un lider care să redea cetățenilor sentimentul că statul lucrează pentru ei, nu împotriva lor.
Vă îndemn să fiți vigilenți. Votul nu este doar o hârtie pusă în urnă, ci este viitorul vostru și al copiilor voștri. Apărați-l cu demnitate, dar nu cu ură. Aveți curajul să gândiți liber, dar și înțelepciunea să nu răspundeți cu agresivitate celor care vă contrazic. România va merge mai departe și după 18 mai, și ne vom privi din nou în ochi – vecini, prieteni, colegi și rude.
Să ne alegem viitorul cu inimă curată și cu gândul la cei care vin după noi.
Trăiască România! Pace tuturor!
Teofil Parasca – senator AUR
CMF 31250007
CPPA0B0C1D1E1 Tur 2
1 comentariu. Leave new
AI PERFECTĂ DREPTATE, un vot bine gândit și analizat înainte de a fi pus în urnă, este cheia care deschide poarta viitorului ROMÂNIEI.