Asociația Susținem Excelența, bilanț și obiective

lizica mihut mihaela orodan ana maria dragos
Distribuie:

Seria conferințelor de presă organizate de Asociația Susținem Excelența – condusă de prof.univ.dr. Lizica Mihuț intră în „vacanță”. Miercuri, 4 iunie, în cadrul unei conferințe de presă Asociația a făcut un bilanț al activităților desfășurate în perioada septembrie 2024 – iunie 2025 și și-a stabilit noile obiective care vor fi urmărite începând din luna septembrie a acestui an.

„Este ultima Conferință de presă din acest an care coincide cu un an școlar (septembrie 2024 – iunie 2025). Activitățile noastre vor continua la început de septembrie și vor avea în atenție aceleași domenii, devenite tradiționale, conduse de personalități cu rezultate incontestabile în educație / pedagogie (Anton Ilica); învățământ liceal (Diana Achim); învățământ medical (Liliana Bran); învățământ universitar (Lizica Mihuț); cultură (Viorica Popescu); terapii alternative (Mihaela Orodan), medicină legală (Corina Crișan); justiție (Diana Chițoi); gastronomie (Tabita Cristea); antreprenoriat (Ana Maria Dragoș); jurnalism (Georgiana Țentea)”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuț.

Câteva dintre obiectivele din toamna acestui an 
  • Lansarea unui nou volum

Printre evenimentele pregătite de către Asociația Susținem Excelența pentru toamna viitoare se numără și publicarea unei noi cărți „Atitudini și confesiuni”, semnată de prof.univ.dr. Lizica Mihuț. În cele 413 pagini, prof.univ.dr. Lizica Mihuț a făcut o crestomație jurnalistică, pe care a „elaborat-o cu dificultate, chiar dacă pare o banalitate, adunând în cele 10 capitole, articole scrise în trei ani: 2022-2025”. De asemenea, în paginile cărții se aduc mulțumiri speciale și mass-media, acțiunile asociației fiind „monitorizate” de către presă.

  • Un nou format în care se vor derula evenimentele

Asociația Susținem Excelența va continua cu un nou format de evenimente, în sensul că directorii fiecărui departament vor organiza și vor modera activități, ce vor avea ca invitat special, o personalitate unanim recunoscută prin contribuții prestigioase pe plan național sau internațional, personalități, ce constituie un model în domeniul lor de competență și onorează prin prezența lor urbea noastră.

  • Promovarea Excelenței și în alte domenii

Asociația își propune să promoveze excelența nu numai în domeniile deja cunoscute, ci să evidențieze succesele Aradului și arădenilor la nivel național / internațional.


lizica mihut 4 iunie 2025„În afara acestei LANSĂRI DE CARTE, vor continua, desigur, CONFERINȚELE din zona EXCELENȚEI, dar cu un FORMAT NOU, în sensul că directorii fiecărui departament vor organiza și vor modera activități, ce vor avea ca INVITAT SPECIAL, o personalitate unanim recunoscută prin contribuții prestigioase pe plan național sau internațional, personalități, ce constituie un MODEL în domeniul lor de competență și onorează prin prezența lor urbea noastră. De asemenea, ne propunem să promovăm EXCELENȚA manifestată nunumai în domeniile deja cunoscute, ci să relatăm despre SUCCESE ale ARADULUI/ARĂDENILOR, la nivel național internațional, care să demonstreze că urbea noastră, chiar în condițiile dificile ale prezentului, continuă să reprezinte un reper prin contribuții de excepție”, a mai spus prof. univ. dr. Lizica Mihuț, ținând să precizeze că „sunt așteptați să vină înspre asociație și arădeni din județ, nu numai din municipiu, în condițiile în care asociația oferă modele”.

Membrele Asociaţiei Susţinem Excelenţa au vorbit despre impactul acțiunilor derulate până acum şi despre importanța acestui demers

Corina Crișan: „Această asociație ne permite mult mai mult decât a avea vizibilitate, ne permite mult mai multe, ne permite să relaționăm, iar provocarea pe care ne-o tot lansează doamna profesor mă copleșește.”

Georgiana Țentea: „Aș vrea să vă mulțumesc dumneavoastră în primul rând și colegilor din presă pentru tot sprijinul acordat în acest an și îmi doresc ca și anul ce vine să fie la fel de fructuos și la fel de bun în ceea ce privește relaționarea noastră.”

Diana Achim: „Mulțumesc presei pentru modul în care a reflectat cu obiectivitate, dar și cu părtinire, în sensul de a ține partea culturii și a excelenței, activitatea noastră. Nu e rău să fi părtinitor atunci când ții cu excelența, așadar multumesc din acest punct de vedere presei, mulțumesc colegilor din această asociație cu care avem inițiative comune.”

Liliana Bran: „Mulțumesc pentru excelență. Am construit o echipă care dincolo de acțiunile comune, avem și acțiunile pe care le facem individual. Toate sub sub logoul Excelenței pentru că ne străduim să mergem spre ceva și sper că ne și iese.”

Viorica Popescu: „Aici, alături de prof. Lizica Mihuț, am petrecut mulți ani. Este foarte bine că promovăm excelența și le felicit pe toate cele de aici că fiecare în domeniul ei de activitate caută să promoveze excelența.”

Ana-Maria Dragoș: „Vreau să vă mulțumesc, mă onorează asocierea cu dumneavostră și mă bucură foarte mult că suntem împreună, o mână de doamne, domni, care vrem să oferim ceva comunității până la urmă.”

Mihaela Orodan: „Eu cred că sunt ultima venită. Mulțumesc celor care m-au coptat, în primul rând îi mulțumesc Corinei Crișan, pentru că ea a fost cea care a deschis ușa. Mulțumesc și presei care a fost alături de noi toți. Diversitatea se pare că este până la urmă punctul esențial care poate să ducă la excelență, dacă este un numitor comun.”

În încheiere, prof.univ.dr. Lizica Mihuț a reamintit faptul că „Excelența nu se moștenește, nu se transmite prin ADN, excelența este un ideal pe care dorim să îl atingem, este un deziderat”.



Categorie: Știri
Etichete: Asociația „SUSȚINEM EXCELENȚA”
Distribuie:
Articolul anterior
Star Wars | Magia muzicii și a cinematografiei, într-un concert memorabil
Articolul următor
„Alb-violeții” n-au avut toate ingredientele ca să tranșeze promovarea | POLITEHNICA TIMIȘOARA – CSM OLIMPIA SATU MARE: 1-2 (1-0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie