FMI recomandă României reforme fiscale ample: TVA și accize mai mari, impozit progresiv pe venit și schimbări în contribuțiile sociale

alocații
Distribuie:

Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României un amplu pachet de reforme fiscale pentru a crește veniturile bugetare și a reduce deficitul. Printre măsuri se numără majorarea TVA și a accizelor, trecerea de la cota unică la un sistem de impozitare progresivă, precum și modificări în contribuțiile sociale.


Potrivit unui raport tehnic publicat de FMI, dacă propunerile ar fi implementate integral, acestea ar putea aduce venituri suplimentare de cel puțin 1,2% din PIB în 2025.

Una dintre cele mai importante recomandări vizează trecerea de la cota unică de 10% pentru veniturile din muncă la un sistem cu două cote:

  • 15% pentru veniturile medii,

  • 25% pentru veniturile ridicate (percentila 90).

Pentru a reduce presiunea fiscală asupra veniturilor mici, FMI propune reducerea semnificativă sau eliminarea contribuției la sănătate și, acolo unde este posibil, introducerea de beneficii sociale sau alocații mai mari pentru categoriile vulnerabile.

Fondul mai recomandă ca veniturile din pensii să fie impozitate sau, alternativ, ca contribuțiile la pensii să nu mai fie deductibile fiscal.


FMI propune majorarea treptată a cotei standard de TVA de la 19% la 20% în 2025, cu o posibilă creștere ulterioară la 21%, apropiind astfel România de media UE. De asemenea, cotele reduse de TVA, cu excepția alimentelor de bază, ar trebui eliminate sau armonizate, într-un proces etapizat pentru a limita impactul inflaționist.

În ceea ce privește accizele, instituția recomandă:

  • Majorarea accizelor la țigări, alcool și combustibili fosili,

  • Unificarea accizelor pentru vinuri la circa 60 RON/hl,

  • Taxe suplimentare pe carbon, acompaniate de măsuri de protecție socială pentru populația vulnerabilă.


Raportul propune:

  • Majorarea impozitului pe dividende de la 8% la 10%,

  • Fuzionarea impozitului pe clădiri și terenuri într-un singur impozit,

  • Reducerea scutirilor fiscale pentru anumite proprietăți, compensând cu măsuri de protecție pentru grupurile vulnerabile.


FMI mai recomandă reducerea pragului pentru microîntreprinderi sub nivelul actual de 500.000 euro, spre 88.500 euro, pentru a evita fragmentarea fiscală. În plus, propune:

  • Eliminarea creditului fiscal pentru sponsorizări,

  • Înlocuirea scutirii fiscale pentru profitul reinvestit cu un credit fiscal de 50% pentru investiții eligibile, plafonat la 10% din impozitul pe profit datorat,

  • Reformarea stimulentelor pentru cercetare-dezvoltare ca stimulente rambursabile.


Raportul FMI subliniază că România are al treilea cel mai mic raport venituri fiscale/PIB din UE, dar în același timp unul dintre cele mai ridicate niveluri de impozitare pe muncă, în special pentru veniturile mici. În acest context, instituția consideră că o redistribuire a poverii fiscale către consum și capital ar fi mai echitabilă și mai eficientă.

Potrivit cadrului fiscal actual, România trebuie să reducă deficitul de la aproximativ 8% din PIB în 2024 la 3% până în 2031. Pentru 2025, este necesară o creștere a veniturilor cu 1,1% din PIB, conform angajamentelor asumate în fața Comisiei Europene.


Asistența tehnică a FMI a fost solicitată de Ministerul Finanțelor, ca parte a eforturilor de reformă fiscală și eficientizare a colectării veniturilor. România se află în fața unei decizii importante privind direcția sistemului fiscal, cu impact direct asupra contribuabililor, companiilor și politicilor sociale.

Sursa: FMI, Economedia.ro


Categorie: Național
Etichete: FMI, impozit, taxe, TVA
Distribuie:
Articolul anterior
Nouă elevi arădeni au participat la atelierul „Tehnici de animație”, susținut de Laurian Popa, în cadrul Media Art Prize Only Tomorrow 2025
Articolul următor
A treia ediție a Festivalului „Poezie pe câmpie” în memoria scriitorului Gheorghe Mocuța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie