Administrația Națională de Meteorologie a emis COD GALBEN de caniculă, cu temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat, valabil în perioada 21 iulie 2025 ora 10:00 – 22 iulie 2025 ora 10:00, pe raza județului Arad.
Se vor înregistra temperaturi maxime între 34 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, ceea ce va determina o noapte tropicală. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități.
În acest sens, pompierii militari arădeni vă recomandă să fiți precauți și să luați măsuri pentru a nu deveni victime ale caniculei
- Evitaţi, pe cât posibil, expunerea la soare, între orele 11:00 – 18:00.
- Purtaţi pălării de soare, ochelari de protecție, haine lejere din fibre naturale și de culori deschise.
- Hidratați-vă corespunzător, fără a aştepta să apară senzaţia de sete și consumați fructe și legume proaspete.
- Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
De asemenea, pe tot parcursul verii, trebuie să acordați o atenție deosebită siguranței atunci când mergeți la scăldat. Râurile, iazurile, lacurile sau marea pot fi atrăgătoare, dar adesea ascund pericole
- Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului.
- Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci.
- Evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi.
Totodată, vă reamintim:
- arderea vegetației uscate este interzisă! NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite!
- NU aruncați la întâmplare resturile de țigară; acestea pot genera incendii.
Informații despre modul de comportare pe timp de caniculă pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență: https://fiipregatit.ro/ghiduri/canicula-despre-8-17#despre-67















