Vineri și sâmbătă, toate drumurile duc la Bulci!

festival bulci 1
Distribuie:

A mai rămas puțin până vineri, când toate drumurile duc la Bulci, la cel mai îndrăgit și colorat festival din județul Arad.    


                           
Mult așteptatul eveniment va avea loc în 1 și 2 august 2025 pe pajiștea de lângă Castelul Mocioni.  

În ambele seri, concertele vor începe la ora 19.

Cei care vor urca pe scenă sunt: Mircea Baniciu & Band (Vlady Cnejevici și Teo Boar), Mircea Vintilă, Magda Puskas și Rareș Suciu, Dinu Olărașu, Mircea Bodolan, Daniel Julean și Nicoleta Brola, Old Lady’s Band, Oliver Goilean, Florian Jianu, Stone Cold, Ciprian Dinga, Epicenter Band, Vasile Gondoci și The Dancing Flowers.

bulci 2025

Pe lângă aceasta, organizatorii le-au pregătit participanților și surprize.

De remarcat, că intrarea la festival, camparea și parcarea sunt gratuite. Spre deosebire de anii anteriori, accesul cu mașinile pe pajiștea unde are loc festivalul va fi permis doar celor care campează peste noapte. Toți ceilalți participanți sunt rugați să urmeze indicatoarele spre locul special desemnat pentru parcare. 

Trebuie spus că evenimentul, care anul acesta poartă numele Summer Camp Bulci, este organizat de Primăria Comunei Bata cu sprijinul Centrului Cultural Județean și al partenerilor tradiționali cărora de anul acesta li s-a alăturat și Ursus. 

Arad, 30.07.2025



 

Categorie: Comunicate de presă, Lifestyle
Etichete: bulci, Centrul Cultural Județean Arad, primaria comunei Bata, Summer Camp Bulci
Distribuie:
Articolul anterior
OUT OF THE BOX II | Vocea din spatele zidurilor: artă, reflecție și o a doua șansă
Articolul următor
Accident cu victime, între Bocsig și Mânerău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…