Alcoolul le-a dat de gol: două persoane depistate cu substanțe susceptibile a fi droguri de risc, într-un parc din municipiu

droguri in parc arad
Distribuie:

În noaptea de 25 august a.c., în jurul orei 01:00, un echipaj de intervenție al Detașamentului 1 Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Arad, a observat două persoane care consumau băuturi alcoolice într-un parc public.

Comportamentul suspect al acestora a atras atenția jandarmilor, care au procedat la interceptarea și legitimarea persoanelor în cauză. În urma verificărilor efectuate, asupra acestora au fost descoperite substanțe susceptibile a fi droguri de risc.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, aceștia susțin că le-au folosit pentru consum propriu, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele abilitate, conform prevederilor legale.

Reamintim cetățenilor că, potrivit Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad încurajează cetățenii să sesizeze orice fapte care pot afecta siguranța publică, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.



Sursa / video: Jandarmeria Arad

Categorie: Știri
Etichete: droguri de risc, Jandarmeria Arad, municipiul Arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Un arădean de 50 de ani – arestat pentru „tentativă la omor în modalitatea violență în familie” după ce l-a înjunghiat în gât pe fiul de 14 ani al concubinei sale
Articolul următor
Expertiză tehnică la podul peste Mureș de la Săvârșin | Au fost instituite restricții de tonaj la traversarea podului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

rezervor apa potabila halmagiu

Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat

„Rezervorul de apă potabilă din Hălmagiu este finalizat și urmează recepția la terminarea lucrărilor” – informează Compania de Apă Arad printr-un comunicat: Directorul general al Companiei de Apă Arad S.A,…
Secret Link