Atelierele „Dualul Contează” | Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Timișoara

ateliere har image 2025
Distribuie:

În perioada 7–14 octombrie 2025, elevii și profesorii din învățământul profesional și tehnic au participat la atelierele „Dualul Contează”, o serie de sesiuni interactive care stau în centrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, ce va avea loc pe 16 octombrie 2025, la Timișoara.

Rezultatele acestor ateliere stau la baza formării Consiliului Elevilor din VET (Vocational Education and Training) – prima voce națională a elevilor din învățământul dual, care va reprezenta oficial interesele acestora în dialogul cu autoritățile și actorii educaționali.

Organizate de Asociația Hands across România (HAR), în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara și Ministerul Educației și Cercetării, atelierele au oferit un cadru creativ pentru ca vocea elevilor și a cadrelor didactice din sistemul dual să fie auzită, valorizată și integrată în deciziile care privesc viitorul educației profesionale din România. Rezultatele atelierelor constituie punctul central al Galei, unde vor fi prezentate public ideile, lucrările și concluziile tinerilor participanți.

Atelierele regionale – vocea tinerilor, în centrul politicilor educaționale

Un număr de 87 școli s-au înscris și au participat la cele patru ateliere care se încheie astăzi. Aceste întâlniri au adus împreună un număr de aproximativ 300 de elevi din învățământul dual, profesori coordonatori și angajatori locali, pentru a identifica barierele și soluțiile din teren și pentru a contribui direct la formularea politicilor educaționale.

În cadrul atelierului „Meseria prin ochii mei”, elevii au avut șansa să își exprime viziunea asupra parcursului profesional prin colaje vizuale, mesaje scrise și videoclipuri scurte. Toate lucrările vor fi prezentate public în cadrul Galei din 16 octombrie.

Al doilea atelier, „Cutia cu idei”, a provocat participanții la un exercițiu național de brainstorming, pentru propunerea unor soluții concrete în sprijinul dezvoltării educației tehnice. Ideile generate vor fi transformate într-un document de recomandări adresat decidenților.

De asemenea, elevii și profesorii au avut oportunitatea de a învăța cum să devină „Ambasadorii dualului”, adică promotori ai învățământului dual în comunitățile lor, dobândind abilități de comunicare și advocacy.

Cel de-al patrulea atelier a generat „Concluzii și idei pentru viitor”, punctul culminant al sesiunilor, pregătind scena pentru prezentările din momentul Galei.


(Foto – Atelierele „Dualul Contează”)


„Scopul nostru nu este doar să organizăm o gală festivă, ci să oferim un cadru real în care tinerii – cei mai direct afectați de deciziile din educație – să își exprime punctele de vedere și să contribuie activ la reformarea sistemului dual. Prin implicarea lor, dar și a profesorilor și a partenerilor din mediul economic, dorim să construim împreună un model educațional modern, conectat la nevoile pieței muncii și la provocările viitorului. Este o investiție în încrederea pe care o avem în generațiile tinere și în forța lor de a aduce schimbarea”, declară Mihaela-Nadia Sandu, președinte Hands across Romania (HAR).

Gala Inovației și Performanței – celebrare și recunoaștere

Pe lângă componenta de advocacy, Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, care va avea loc pe 16 octombrie 2025, de la ora 17:00, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș din Timișoara, va celebra performanțele elevilor, angajamentul profesorilor și implicarea companiilor în educație, printr-un eveniment participativ, centrat pe copii, cu o componentă cultural-educativă.

Cu momente artistice pregătite de elevi, o expoziție interactivă și o ceremonie de premiere, Gala aduce în prim-plan meseria ca formă de expresie, identitate și viitor.


Despre Hands across Romania

Asociația Hands across Romania este un promotor recunoscut al învățământului tehnologic
dual, dezvoltând inițiative educaționale, de comunicare publică și advocacy care conectează elevii, școlile și mediul economic. Din 2016 până în prezent, organizația a ajuns anual la peste 15.000 de elevi și părinți din întreaga țară prin sesiuni de informare, ateliere vocaționale, materiale educaționale și campanii de vizibilitate dedicate promovării rutelor profesionale duale. De asemenea, susținem ateliere de formare pentru diriginți și consilieri școlari pentru a ghida elevii spre ruta tehnologică.
Asociația este membră The European Alliance for Apprenticeships (EAfA), Pact for Skills și membru în consiliul director al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC).

Prin toate aceste eforturi, Hands Across Romania contribuie la construirea unui ecosistem
educațional incluziv, adaptat nevoilor reale ale economiei și ancorat în exemple de excelență. Organizația susține public măsuri legislative și administrative care sprijină elevii, precum bursa tehnologică, infrastructura modernă și orientarea vocațională timpurie.


Agenda – Strategia Europeană VET și Uniunea Competențelor – Cum adaptăm viitorul  învățământului dual în România?
  • 16 Octombrie 2025

         Prânz: 12:00-13:00

13:00 – 13:15 | Cuvânt de deschidere: Viitorul meseriei între Bruxelles și România

  • Mihaela-Nadia Sandu – Președinte Hands Across Romania
  • Dominic Fritz – Primarul Municipiului Timișoara
  • Daniel David – Ministrul Educației și Cercetării

13:15 – 14:00 | Panel principal: VET 2030 – viziune europeană, acțiune locală

Ce reforme sunt necesare pentru ca România să își îndeplinească angajamentele din Uniunea Competențelor și Strategia VET 2021–2027? 

Moderare: Carmen Proteasa – Primăria Municipiului Timișoara

  • Sorin Ion – Secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării
  • Tiberiu Dobrescu – Președinte Autoritatea Națională pentru Califcări
  • Marilen Pirtea – Rector Universitatea de Vest Timișoara
  • Dana Stroie – Director adjunct Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT)
  • Geanina Cioara – HR Manager Aumovio
  • Camelia Engel – Președinte al Consiliului de Administrație al Școala Profesională Germană Kronstadt
  • Constantin Viorel Mihai – Șef de echipă România,  Unitatea România, Bulgaria,  Direcția Generală Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, Comisia Europeană

14:00 – 14:15 | Prezentarea Policy Brief participativ

Moderare: Mihaela Sandu, Hands Across Romania

  • Natalia Intotero – Vicepreședinte Camera Deputaților
  • Giacomo Manuel Solari – Șef al Biroului pentru Contribuția Elvețiană în România, Adjunct șef de misiune

14:15 – 14:50 | Dezbatere interactivă – Declarația Dualului

  • Michael Teutsch – Director executiv Directorate-General for Education, Youth, Sport and Culture Youth, Education and Erasmus+ (EAC.B)
  • Francesca Cristea – Head of Policy & Programs pentru Europuls – Centrul de Expertiză Europeană
  • Daniel Enăchescu – Viceprimar Primăria Sectorului 3 București 
  • Alina Savu – coordonatoarea Grupului de Lucru pentru Educaţie, Camera de Comerț Elveția – România (CCE-R)
  • Cristian Coste – Profesor discipline tehnice Liceul Tehnologic Energetic Ferdinand I, Timișoara
  • Delia Izvernari – Director HR Valeo, membru CCIFER

14:50 – 15:00 | Concluzii și apel la acțiune543678374 1005947884994828 4465021987864853892 n



 

Categorie: Comunicate de presă, Știri, Timiș
Etichete: Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, Hands across Romania, Învățământul dual, stiri timisoara
Distribuie:
Articolul anterior
Aradul spune „STOP violenței împotriva femeilor”
Articolul următor
Polițistul arădean Răzvan Boita, locul I la Romanian International Cup – Karate Kyokushin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

almas

Minor de 15 ani din Almaș, reținut pentru furt

La data de 28 mai 2026, polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre mai multe furturi, dintr-un magazin din Almaș. „Din cercetări, a reieșit că un minor de 15 ani,…